Uimitoarea dispariție a Pisicului a coincis cu vizita Victoriei Nuland și cu replicile sale diplomatice, scrise parcă de Frații Coen pentru Oscarul de la București. Cînd inspectează teritoriile locuite de triburi est-europene, SUA își trimit de obicei doar ochii și urechile, dar de data asta au trimis, iată, și o pereche de buze, iar alegerea a fost cum nu se poate mai inspirată. Mrs. Nuland a pășit cu ușurința lui Cicero peste cheful de încăierare arătat de cele două părți române și le-a invitat pe căpetenii să tragă, pe rînd, din pipa transatlantică a păcii. La conferința de presă de la Ambasada SUA au fost invitați, însă, doar apașii lui Băsescu. Comanșii lui Voiculescu, irochezii lui Ghiță și siucșii de la canalele publice au rămas pe dinafară. Cît despre ultimii mohicani ai presei independente, ei au fost considerați dispăruți într-un raport al Laurei Codruța Kövesi și șterși definitiv de pe listă.
La sugestia unei coterii cunoscute, căreia regimul Băsescu i-a procurat o carieră în presă și la Bruxelles, America a făcut iar ceea ce jurase, prin tratate și prin spiritul ei fondator, să nu facă niciodată: a ascultat doar una dintre părți. Echilibrul, rațiunea, dreptatea și acel reasonable doubt din care Părinții Națiunii și Hollywood-ul au știut să facă bestseller-uri planetare au fost măturate de pe masă ca să încapă la dezbateri curul simbolic al Monicăi Macovei.
America a fost, pentru românii epocii comuniste, un paradis laic în care poți ajunge dacă treci Dunărea înot. A fost casa lui Mannix și Tarzan, a lui John Wayne și a Kentului lung, a blugilor, a gumei de mestecat, a tuturor acelor șuruburi colorate din care un popor asuprit și-a clădit iluziile și viitorul pe care nu-l avea. America a fost visul bunicilor noștri care au așteptat-o în Siberia și în pușcării, a fost visul părinților noștri atunci cînd îndrăzneau să-l viseze, la cinematograf. Noi am visat-o mai aplicat, fiindcă plănuiam s-o întîlnim peste graniță, la capătul unei partide de înot pe sub nasul grănicerilor. Întîrziată, dar salvatoare, America a venit pînă la urmă la rendez-vous, ne-a luat în brațe și a arătat europenilor că trebuie să ne ia și ei. Din povestirile bunicii mele, America a fost iubită chiar și atunci cînd bombarda Ploieștiul.
Dar în iulie 2012 – și acum, iar – parcă a dat în orbul găinii. America a ciugulit doar boabele presărate de găinarii lui Băsescu și a refuzat să scurme, cîtuși de puțin, în grămada de gunoi sub care zac îngropate membrele și o parte din corpul democrației. Cînd vrei să descîlcești lucruri de gravitatea unei presupuse lovituri de stat sau a unei marți mai negre ca Black Friday trebuie să întrebi, așa cum fac detectivii din NYPD, pe toată lumea. Lucru pe care inspectorii Gordon și Nuland nu l-au făcut.
Fostul ambasador Mark Gittenstein a dat tonul acestei păreri selective și univoce, în acord cu opiniile Președinției și cu ideea de a deveni, la expirarea mandatului, membru în conducerea Fondului Proprietatea. Departamentul de Stat a luat de bun ceea ce a iradiat de la Gittenstein, alde Pora și Tăpălagă atît au așteptat, iar bietul Barrack Obama, părintele politic al planetei Pămînt, nu pricepe cum pot fi atît de tîmpiți șapte milioane și ceva de români.
America nu e infailibilă, dar noi o iubim așa cum e. La urma urmei, semănăm și ne deosebim. La noi, pieile roșii au revenit la putere, dar asta se întîmplă, poate, și pentru că ei au mai puțini bizoni.