Află, iubite cititor, că există țări și popoare, în lumea asta, aidoma unor insule piedute în infinitul cerului, care nu se sprijină pe nimic și sunt mărginite de haos pe de toate părțile.
Un asemenea ținut este cel al secuilor. Cel puțin asta rezultă din opinia celor trei autori ai manualului de istorie a secuilor, profesorii de gimnaziu Ferencz Alpár și Forró Albert, cât și asistentul universitar Hermann Gusztáv Mihály. Secuii nu-i țin minte pe daci, ne spune manualul, dar au amănunte senzaționale legate de memoria sciților. Ca-ntr-un hocus-pocus de iarmaroc provincial, distrații autori fac să le scape printre degete orice amănunt tehnic legat de prezența dacilor în spațiul secuiesc, deși dovezile arheologice vorbesc despre o abundență de cetăți mult mai mare chiar decât în ținutul Orăștiei și Grădiștei, dată fiind prezența zăcămintelor de fier de la Lueta și Vlăhița. Există deja câteva cetăți cercetate doar pe teritoriul orașului Miercurea Ciuc, ca să nu mai vorbim despre cele de pe valea Oltului superior, despre Cetatea Zânelor din orașul Covasna sau despre cele din Cheile Vârghișului, ori despre cele dintre Covasna și Brașov, unde s-au descoperit deja sanctuare circulare asemănătoare cu cele de la Sarmizegetusa Regia. "Dominația sciților a fost curmată în secolele dinaintea erei noastre de celți și daci", scriu cu lacrimi în ochi autorii. Se recunoaște totuși că, în secolul I î.Hr., regele Burebista a unit triburile dacice și a înființat un stat puternic. Nu ni se spune dacă statul a atins accidental și ținutul secuiesc de astăzi. L-a atins, pot să vă garantez. În finalul capitolului, domnii autori le recomandă elevilor două filme istorice. Să nu vă gândiți nici în glumă la Dacii sau Columna, ci la A tuz haboruja / Războiul focului (Jean-Jacques Annaud, 1982) și la Druidak alkonya / Amurgul druizilor (Jacques Dorfmann, 2011).