Înainte ca pandemia să fi ciocănit în fereastra omenirii, ministrul de Finanțe al Guvernului Orban, Florin Vasile Cîțu, s-a pus pe împrumutat bani. Fără să cunoască starea finanțelor, fără să-și acorde măcar timp să afle situația din economie, fostul trader de la ING Bank, acuzat că a speculat în 2009 împotriva leului românesc, a pornit sarabanda împrumuturilor. În cîteva săptămîni a împrumutat peste zece miliarde de euro, ajungînd cu deficitul estimat de la 3%, cît îl ținuseră toate guvernele PSD din 2012 pînă în 2019, la 4,7%. Și, atenție, nu venise nici o criză!
Mai mult, în frenezia împrumuturilor, Cîțu a început să anunțe public: azi am împrumutat atîtea sute de milioane de lei, mîine vreau să cumpăr atîtea sute de milioane de euro. Într-o lume normală, l-ar fi săltat Poliția imediat, fiindcă aceste teme date băncilor și speculanților valutari valorează milioane pe zi și aduc a constituire de grup infracțional. E de mirare că, dacă nici Poliția, nici SRI și nici DNA nu s-au sesizat, nici Opoziția parlamentară n-a îndrăznit să deschidă gura.
Apoi, cînd pandemia chiar a venit și cînd criza economică a început să-și desfășoare perspectivele ca un dans de umbre pe pînza viitorului, Cîțu a apăsat pedala împrumuturilor la blană. Nu numai că n-a luat nici o măsură în domeniul bancar, în sensul că n-a cerut băncilor să crediteze activ economia, dar a făcut din guvern unicul client al băncilor străine. A îndatorat, adică, statul român cu o furie turbată, crescînd orizontul de profit al băncilor cum numai statele din lumea a treia reușesc. Împrumutînd bani la dobînzi cu mult peste media europeană, servind continuu gluma cu rating-ul de țară care ne dezavantajează, Cîțu a mutat profitul acestor bănci de la București la sediile-mamă din Paris, Amsterdam, Berlin sau Viena, unde profitul bancar s-a triplat ca urmare a dobînzii mici între mamă și fiice.
Dar lucrurile au mers în cascadă, ca și cînd le-ar fi scris un scenarist de la Hollywood. Agențiile de rating, colege cu conglomeratele bancare, au venit și au scăzut, una după alta, rating-ul de țară, afundînd și mai tare România în dezastrul dobînzilor. Iar Cîțu, ca un surfer pe valul de profit al combinației financiare internaționale, i-a dat înainte cu împrumuturile de la bănci, la dobînzi și mai mari, pînă cînd deficitul estimat a început să bată în 8%. Va fi, probabil, 10, cea mai mare notă luată de o evoluție românească de la Nadia Comăneci încoace.
Există un comportament premeditat în acțiunea lui Vasile Cîțu, se vede cu ochiul liber că el face, pe față, un uriaș joc în favoarea băncilor pe spinarea bugetului de stat. Încadrarea penală ar începe cu formulări pentru care Ceaușescu a fost împușcat fără să apuce să-și potrivească astrahanul.
Norocul lui Cîțu e, însă, naturalețea cu care joacă rolul de idiot. I se potrivește ca o mînușă și îl poate scăpa, la nevoie, de austeritatea regimului penitenciar.
Cîtu este un nenorocit de libertarian pus în fruntea unui minister de o importanță majoră
E simplu si extrem de evident.
Bancile trebuie sa-si recupereze pierderile datorate OUG114.
Ar mai fi multe de spus …..
Cand dati beeeei banii aia odata pe taxa de mediu, transa anuala ce se da odata pe luna, in aprilie adica?? Ne-a tras in piept si anul trecut javra aia de Orlando(apropos, pe asta daca-l prind… ahhh mama, i-am promis-o mai demult, ii dau bataie ca la magar in panta) acum ce faceti, si tu Catzule??
https://www.youtube.com/watch?v=bbrvWnfzihg&ab_channel=SorBal
a fost retrogradata perspectiva de rating, nu ratingul in sine.
daca majoreaza cutu pensiile cu 40% o sa retrogradeze si ratingul