Caţavencii

Ana, Luca și Manole – balada unor meșteri zidari cu covrigi în coadă

Screenshot

Am așteptat o jumătate de an să avem guvern într-o perioadă geologică și geopolitică turbulentă. Când alte națiuni se pregăteau pentru crize economice, energetice și sociale, pentru războiul hibrid lansat de Putin și Trump împotriva Europei și – Doamne ferește! – pentru a se apăra în fața unui atac al Rusiei, noi am mâncat semințe, am mai băut o bere pentru a urmări vodevilul social-democrat-aurist pus în scenă de Grindeanu și Simion. Șase luni, bradăre! Șase luni! Cu popi naționaliști, cu țărani turmentați de patriotism și icoane scoase în fața Arestului Central de sectanții lui Georgescu, iar în pauze am avut drone rusești care roiesc tot mai aproape de o lovitură în moalele românismului. Poporul mioritic s-a distrat cu cămări în care ba se aprinde, ba se stinge lumina, cu cele mai mari prețuri ale carburanților din Europa, cu scumpiri halucinante, cu un leu tot mai aschilambic și cu mult, mult populism.

Venim dintr-o rotativă în care PSD a guvernat cot la cot cu PNL pe vremea lui Iohannis, venim după un guvern Ciolacu ce a împărțit pe datorie covrigi în cozile maidanezilor până când am ajuns la un pas de ecarisajul Băncii Mondiale. După care au venit tot pesedeii și peneleii să ne scoată din căcat cu binecuvântarea lui Nicușor și cu mâna lui Bolojan. Așa am început noi reforma, luând din nou pielea de pe pulime, chestie care a fost mișto pentru social-democrație, atâta timp cât austeritatea nu intra și prin companiile de stat, acolo de unde se ajungea la cămara în care șef cu lumina era Bolojan. În aceste companii de stat colcăie directori generali, adjuncți, de departament, de AGA, de MAGA și de ce vreți voi, numai șefi remunerați cu mii de euro lunar ca să păstorească falimente și datorii uriașe la stat. Oamenii ăștia sunt puși în scaune de partid, iar după cum au sărit de cur în sus pesediștii când a venit Ignatul reformei la aceste companii, pare că ăla era partidul cu cei mai mulți sinecuriști.

Stai și te întrebi ce trebuie făcut ca să ajungi director la astfel de mașinării de tocat bani de la buget, dar eu vă zic să nu vă mai întrebați ca proștii, pentru că aceste companii de stat, regii și mânării sunt capitalism și democrație cu circuit închis. Dar hai să vedem cum ajunge clientela partidului pe posturi plătite de la stat cu 5.000–7.000 de euro lunar, la care se adaugă bonusuri, al 13-lea și al 14-lea salariu, primă de Paște, de Crăciun, sporuri de concediu, de antenă și de plictiseală. Că nu e vorba aici despre fruntași în lupta pentru social-democrație sau liberalism, e altceva și zic să vă puneți și voi în locul centaurilor de la partid care, odată ajunși la guvernare, încep să numească în funcții tot felul de băieți și fete. Păi, când îi dai așa, direct, un post de nabab, de ce i l-ai da lui Vasilică și nu lui Pătrăulea, că amândoi au lipit afișe în campanie, amândoi te-au susținut pe la congrese și prin restaurante de taină?

De ce să numești tu, de pildă, cu mânuța ta, un gherțoi pe post de director și ăsta să câștige mai mult ca tine, parlamentar, ministru, secretar de stat, om cu muncă de partid și experiență în preacurvia politică din România? E corect? Este, dacă ceva, cumva, se întoarce din toată această bunăstare. La tine, la partid și unde mai trebuie. E doar un scenariu ăsta, într-o țară în care șpaga și parandărătul sunt teme conceptuale la fel de înfipte în fibra nației precum mărțișorul, pelerinajul la moaște, mititeii, spartul ouălor pascale și ciorba de fasole cu ciolan de Ziua Națională. Nu zic că e așa, poate oamenii fac donații din preaplinul lor, cu toate că tot mai mulți cred că din 7.000 de euroi intrați lunar pe cardul de director general, acasă mai ajung doar vreo 3.000, restul la cel/cei care l-au făcut om. Închipuiți-vă că un demiurg de partid, cu pix și semnătură, care, odată ajuns la guvernare, numește mai mulți directori pe felia lui, pe la deconcentrate, companii de stat, tot felul de regii și blasfemii, astfel încât poate avea teoretic – zic teoretic – un influx financiar lunar din surse multiple. Și dacă vorbim despre sume mari de bani, fericirea trebuie împărțită cu șefii direcți din partid, că și ei au familii și nevoi.

Bun, a aprins Bolojan lumina în cămară și brusc a devenit Ilie-Sărăcie. Fraierii din popor au pus botul, normal, au zis că despre sărăcia lor e vorba, că ei umblă cu mașinile personale Euro 2 și bagă carburant pe banii lor, nu au mașină ca fauna de partid și de stat, cu șofer plus carburant de la Parlament, Guvern, minister și falanster. Numai că sărăcia îi speria exact pe băieții aflați pe traseul banilor supți din sărăcia țării, care, orice ai face, cu ăștia la butoane, tot săracă este țara și ei tot bogați. Cum să le tai, Bolojene, banul, după ce s-au învățat cu el? Tu știi, măi sprânceană, ce greu e să treci de la 6.000 de euro la 2.000, ca toți luzerii care cred că l-au prins pe Dumnezeu de picior când au ajuns la salariul ăsta? Au dat jos guvernul Sorinel și Georgel, dar la guvernare nu au intrat, pentru că știu amândoi că, după ce au făcut țara muci, e sinucidere curată să te apuci de reforme, austeritate și reducere a deficitului. Așa că Sorinel s-a ocupat de linii roșii care nu trebuie trecute de liberalii pe care îi pune el să guverneze cât e nenorocire cu economia și cu tovărășia, iar Georgel s-a apucat de treabă – când moțiunea încă era caldă – să-l pună pe Georgescu președinte, să blocheze programul de înarmare și alte fisticuri din astea.

Nominalizări, buleală în Parlament, alea, alea, democrație, nenică, le-am trăit pe toate vreme de o jumătate de an, până când s-a tras bilețelul câștigător și PSD vine la guvernare, dar nu cu Sorinel, ci cu Luca. Covrigărie din nou, lapte, miere, hahalere. Băi, totuși, de ce a trebuit să așteptăm o jumătate de an ca să se întâmple fix ce era normal să se întâmple, cu PSD la guvern și cu AUR pe margine, la încălzire, imediat după moțiune? Nu există decât două explicații: prima, că ne-a vândut Trump rușilor și singura noastră șansă să rămânem în Vest este să ne împrumutăm ca nebunii și, când o veni Putin să primească România la cheie, hopa! Suntem datori vânduți băncilor capitaliste, boss. Ciulesc urechile bancherii mondiali și ne zic: ia, veniți voi înapoi, că trebuie să plătiți banii, nu scăpați voi pierzându-vă urmele prin Siberia, unde nu e nici bancomat și nici durere.

A doua explicație este că așa de rău era înspăimântat Grindeanu că îi vine cu pași repezi rândul la guvernare, încât a preferat schema cu moțiunea și a tras clapa olguților care se pregăteau să-i pună gluga neagră pe cap, suindu-l în ștreangul guvernării. Ca să nu mai zic de Simion, cât de naiv a fost. După cum îl hingheresc și îl tăvălesc ăștia pe Călin, nu o să mai rămână din el nici măcar pantalonii roșii, așa că s-a ales praful și din planul AUR de a-l unge voievod al valhallenilor geto-daci la Cotroceni. Băi, băieți, ați zis că sunteți meșteri Manole și îl zidiți în ctitoria guvernării pe Bolojan pe post de Ana, până v-ați dat seama că e mai simplu să se aleagă praful de lucrare. Acum dați vina pe Ana că nu a stat frumos când i-ați pus mistria pe meclă. Pe bune, a meritat să țineți țara parcată șase luni pentru prostiile astea?

Exit mobile version