Nu poți să iei un interviu unei librării, oricît ar fi ea de atrăgătoare. Așa că am vorbit cu Ana Niculescu, care e manager de comunicare la Cărturești-Verona, marea librărie de lîngă Cinema „Patria”.
Cristian Teodorescu: Ce zici să vorbim dinăuntru și din afară despre Cărturești-Verona? Pentru mine e locul unde se vînd și cărțile mele, dar pentru tine?
Ana Niculescu: Cărturești Verona e locul în care intru de cinci ori într-o săptămînă, de vreo zece ani încoace. Urc scările pînă în mansardă, dar negreșit mă opresc mai întîi la rafturi să văd ce mai e nou. Ajung în birou și îmi întîlnesc colegii cu aceeași bucurie cu care mă văd cu prietenii la bere. Și începe ziua. Mereu altfel, mereu alta, așa cum e pentru fiecare cititor.
C.T.: Ce a fost această clădire înainte de a deveni librăria Cărturești-Verona?
A.N.: Cărturești-Verona e compusă din două case. Clădirea care privește spre Bulevardul Magheru aparține familiei Sturdza, a fost construită în 1883, cînd a locuit în ea premierul liberal de la acea vreme, Dimitrie Sturdza. Proprietarul clădirii era și el un cititor pasionat, a pus bazele Academiei Române printr-o donație de carte. În plus, casa era mereu deschisă pentru intelectualii, oamenii politici sau de cultură ai vremii care se întîlneau și stăteau la discuții în saloanele casei. Apoi, în anii ’40, a funcționat aici o librărie, Hasefer, iar mai târziu un anticariat. Iar casa din spate, cu o frumoasă marchiză la intrare, pe care o vedeți cînd mergeți în Grădina Verona, a aparținut Teatrului „Ion Creangă” și apoi a fost recuperată de proprietarii de drept. De la ei am reușit, cu un împrumut la bancă, să o cumpărăm, să o salvăm de la demolare și să extindem librăria în 2008. Dacă nu am fi procedat astfel, în locul ei și al terasei s-ar afla azi un bloc de zece etaje.
C.T.: Aici se vînd, dar se și lansează cărți. Multe. În librărie sau în chioșcul încăpător din curtea librăriei. De unde v-a venit ideea cu chioșcul?
A.N.: Noi îl numim pergolă. Amenajarea grădinii este semnată, la fel ca și amenajarea librăriei, de arhitectul Șerban Sturdza, care și-a dorit încă de la început ca în casa de pe Arthur Verona 13 să fie o librărie și un spațiu deschis pentru public care să găzduiască lansări, dezbateri și expoziții de artă. Dorința lui s-a potrivit cu viziunea proprietarilor Cărturești. Cînd am deschis terasa în 2009, cu ocazia ediției din acel an a festivalului Street Delivery, ne-am imaginat-o ca pe o continuare a spațiului librariei, un loc în care evadezi din zgomotul și agitația orașului, te bucuri de liniște și plante, răsfoiești cărțile abia cumpărate, faci conversație sau participi la concerte.
C.T.: Dar cu cafeneaua-berărie din curte?
A.N.: Există o cafenea și în subsolul librăriei și, pînă acum doi ani, am avut și o ceainărie. Pereții librăriei au simeze și găzduim expoziții. Ne mîndrim să expunem cîteva dintre lucrările lui Mircea Roman. Am gîndit încă de la început Cărturești ca pe un furnizor de servicii culturale integrate. Nu vindem doar ceai, ci și muzică, filme, obiecte de design, vinuri. Pe lîngă toate aceste lucruri care integrează cartea în ritualurile noastre de zi cu zi, găzduim anual în jur de 600 de evenimente.
C.T.: Mai aveți și două locuri în interior unde se lansează cărți. Unul la parter, altul la subsol. Le cunosc pe amîndouă. Tot așa, de unde și cum ideea?
A.N.: Povestea începe acum 20 de ani cu deschiderea primei librării Cărturești de pe strada Edgar Quinet, unde se află azi Cărturești & Friends, în contextul unei piețe în declin, cînd această inițiativă părea o aventură sortită eșecului. Încă de pe atunci, Șerban și Nicoleta, cei doi proprietari, și-au imaginat un altfel de spațiu, nu un loc în care intri, cumperi și pleci, cum erau majoritatea librăriilor. Și-au dorit să construiască un spațiu cultural alternativ, în care întîlnirea cu cartea să fie mediată de un alt tip de experiență. Dintr-o librărie Cărtureşti nu îţi vine să mai pleci. La noi chiar poţi petrece o zi întreagă fără să te plictiseşti sau să oboseşti.
C.T.: Lumea nu prea mai citește la noi, deci cum vă descurcați?
A.N.: Piața de cartea din România e în creștere de cinci ani încoace. Nu am ajuns încă la volumele de dinainte de criză, dar avem motive să fim optimiști. Un coleg ce trudește la un doctorat despre piața de carte, Raul Pavel, mi-a arătat zilele trecute o statistică a consumului cultural. Și evident sîntem în coada clasamentului cînd vine vorba despre citit, în comparație cu celelalte țări din Uniunea Europeană. Dar dacă te uiți cu un ochi mai atent la aceste statistici vezi că cititorii sînt împărțiți în mai multe categorii: heavy readers, nu găsesc un termen potrivit în limba română, cei care citesc constant, aproape zilnic, și parcurg între trei și cinci cărți într-o lună, apoi cititorii care termină cam zece cărți pe an și cei care nu citesc aproape deloc. Numărul de heavy readers din România nu e foarte diferit de cel din alte state europene. Ce e deosebit e numărul de cititori medii, să le spunem, cei care citesc între opt și zece cărți pe an. Aici noi avem un procent foarte mic.
C.T.: Taxa de găzduire a cărților nu e cam mare?
A.N.: În 2015 am deschis una dintre cele mai frumoase librării din lume, Cărturești Carusel. Un obiectiv turistic menționat în toate ghidurile și articolele despre București, un punct zero în explorarea orașului. Am lucrat cu mai multe echipe de arhitecți români pînă ne-am decis asupra proiectului de amenajare, după ore și ore de discuții, iar investiția financiară s-a situat undeva la un milion de euro. Urmează acum un alt proiect la fel de ambițios, deschiderea unei librării în Piața Victoriei din Timișoara, într-o casă cu istorie și parfum de epocă, în care designul interior joacă din nou un rol principal. Avem o școlă internă pentu librari în care cei abia sosiți în echipă învață de la colegii cu experiență și capătă cunoștințe despre piața de carte, rolul librăriilor, organizarea evenimentelor culturale, expunerea cărților etc. Găzduim anual peste 900 de evenimente și sîntem inițiatori, împreună cu OAR București, ai unui proiect care a devenit un fenomen social – Street Delivery. Anul trecut am inițiat și susținut financiar în totalitate primul Festival de Proză Scurtă din România, Short, desfășurat în cinci orașe. Ediția de anul acesta sperăm să fie una internațională.
C.T.: Cum vă simțiți concurați de cărțile în format electronic? Nu-mi răspunde, te rog, cu un optimism comercial.
A.N.: Cred că ați formulat deja răspunsul. Formatul electronic e doar un format. El nu înseamnă dispariția cărții. Nouă ne plac cărțile pe hîrtie și le dorim o viață cît mai lungă, dar iubim cărțile în orice format și misiunea noastră e să îi facem pe oameni să găsească o carte care să îi transforme din necititori în cititori pasionați. Tot în studiile indicate de colegul meu Raul, am observat că cititorii de carte fizică nu sînt aceiași cu cei de carte digitală. Un alt format poate să îți aducă o plajă mai mare de cititori, care înainte nu erau atrași de carte, pentru că era un mediu care nu li se potrivea. Mai mult decît cartea electronică crește acum cartea în format audio. Pentru că avem din ce în ce mai puțin timp, sîntem mereu pe drum, stăm cu orele în trafic și atunci un audiobook e mai ușor de digerat. De aceea anul trecut am fost parteneri în realizarea unui podcast despre literatura contemporană, numit Față/Verso.
C.T.: Care e portretul-robot al cititorului care cumpără cărți de la voi?
A.N.: Ne-am pus și noi această întrebare și nu am reușit să venim cu un răspuns. Poate că nu există un astfel de portret-robot, așa cum fiecare librărie Cărturești e diferită, de la amenajare pînă la selecția de carte și tipul de comunități pe care reușim să le agregăm în jurul nostru. Ne dorim să fim suficient de versatili încît să se simtă bine la noi și un cititor rafinat, cu pretenții ori cu interese în domenii de nișă, dar și cei care își încep abia acum călătoria în uluitoarea lume a cărților. De aceea anul trecut am inițiat un program de biblioterapie, împreună cu Alexandra Rusu, în care cititorii pot primi o listă de lecturi croită după chipul și asemănarea lor.
C.T.: Să zicem că lumea e o bibliotecă, cum își imagina Borges, dar cum ar fi dacă lumea ar deveni o librărie?
A.N.: Cred că lumea e deja o librărie și spun asta gîndindu-mă la un mare fan al lui Borges, și anume Alberto Manguel, care în prefața cărții Un cititor în pădurea din oglindă afirmă: „Cred că sîntem, în miezul ființei noastre, animale cititoare și că arta lecturii, în accepțiunea ei largă, ne definește ca specie. […] Ne citim propriile vieți și pe cele ale celorlalți, citim societățile în care trăim și pe cele care se află dincolo de granițele noastre, citim imagini și clădiri, citim ceea se se găsește între copertele unei cărți”. Și mai mult decît atît, la fel ca o librărie, sîntem curatorii rafturilor noastre de lecturi. Alegem să citim o gazetă sau alta, un status de Facebook sau unul de Instagram, un graffiti pe un perete sau mesajele din privirea unei persoane dragi.
C.T.: Ce le-ai spune celor care nu citesc?
A.N.: Le-aș spune despre ce pierd, pentru că sîntem sensibili la asta. Cititul înseamnă: note mai bune la școală, un grad mai mare de angajabilitate, venituri mai mari, o înțelegere mai profundă și mai complexă a lumii, dezvoltarea empatiei, imaginației, toleranței, experiență – ne întîlnim în cărți cu multe situații necunoscute înainte să avem de-a face cu ele în viață –, creșterea capacității de concentrare, vocabular extins, un ritm cardiac mai bun, un antidot împotriva stresului și un somn mai liniștit. Și enumerînd toate acestea nu am zis nimic despre magie, care este partea esențială în întîlnirea cu cartea și marele secret al oricărui cititor.
