Există revelații neproductive, nefuncționale. Ele sînt, în fapt, niște lamentări îmbrăcate ceva mai elegant. O revelație ca un Irinel Columbeanu plimbîndu-se prin Herăstrău cu Istoria logicii în mînă. Nu înseamnă nimic – poate că Irinel e la o ședință foto pentru revista Impostori în aer liber.
Este ceea ce i se întîmplă lui Andrei Pleșu de o bună bucată de vreme, în articolele din Adevărul. Dar, totuși, în ce lume trăim? Oameni buni, ce țară e asta în care…? Cine sînt acești oameni care ne conduc? Ce e cloaca asta? Vai, dar cîte dosare penale!…
Și tot așa, săptămînă după săptămînă, cineva care tocmai s-a întors după o viață petrecută pe Marte pune întrebări pe care și un copil de 10 ani le-ar găsi de un patetism în care n-ar strica să fie stoarsă o jumătate de lămîie.
După doi ani de UNATC, probabil că la fel ar reacționa şi lenea pusă în rolul naivității. De unde vin politicienii ăștia, domnule Andrei Pleșu? Dacă ați fi citit fie și numai presa ultimilor trei-patru ani și tot v-ați fi dumirit. Chiar nu e greu de aflat. De ce mint? Și asta este foarte ușor de aflat. De ce fură? Asemenea.
Oricît de variat ar fi dicționarul domnului Pleșu, după vreo sută de editoriale în care a tot pus evidența la muncă, însuși cuvîntul „ignar” suferă de bătrînețe și uzură prematură. Asemeni politicienilor, Pleșu explică unui cititor prost – căci altfel cum îl poate considera? – același și același lucru, un fel de incantație banală, o mantră culeasă din fața blocului: nu avem politicieni de calibru, nu avem o viață politică civilizată, televiziunea oferă numai semințe și bere la pet unei mahalale din ce în ce mai inepte, nu avem o presă care să se ridice la standardele unei obiectivități nu știu de care etc.
E uimitor să constați cîtă banalitate se ascunde în fiecare propoziție a lui Andrei Pleșu dacă o pui să nu mai stea atît de contorsionată și dacă îi dai jos podoabele unui discurs oarecum dibaci.
Parcă văd draftul de articol deschis pe monitorul lui Andrei Pleșu cînd se apucă de scris un articol. O singură propoziție: „Totul e de căcat”. Iar mai jos, o cerință: “Spune asta frumos, în patru mii de semne, cu tot cu spații”.
Dintr-un gînditor care a avut la îndemînă tot arsenalul decriptării mesajelor și discursurilor de putere, Andrei Pleșu s-a transformat într-un jongler care distrează lumea rotind cu dexteritate deasupra capului citate de efect și cîteva cuvinte la care oftează profund absolvenții de liceu.