Festivalul de Teatru a rulat zeci de spectacole şi un singur nume: Andrei Şerban. A fost festin Andrei Şerban. Andrei Şerban dirijînd viziuni în varii limbi ale Pămîntului. The End al Festivalului: Andrei Şerban într-o conferinţă despre Rol pe scenă şi-n viaţă.
Rep.: Alungat în ’90-’91, revenit astăzi, făcînd practic Festivalul de Teatru. Vă trăieşte viaţa sau vă trăiţi viaţa?
Andrei Şerban: Teatrul nu-i priveşte doar pe actori. Vrînd-nevrînd, cu toţii jucăm roluri şi în viaţă. Deseori am impresia că viaţa face din mine ce vrea, cînd joc mecanic rolul social, cu masca minciunii zilnice. Dar cînd am distanţă faţă de ce mi se întîmplă şi nu reacţionez la orice, citesc altfel „Glossa“ lui Eminescu: „Privitor ca la teatru, tu în lume să te-nchipui“. Şi înţeleg că am şansa să trăiesc o viaţă de om, nu de animal.
Rep.: Ce menire aveţi pentru România? Care-i rolul României în viaţa dumneavoastră?
A.Ş.: Rolul meu e să fiu un actor pe scena vieţii româneşti. Deseori am de-a face cu marionete mecanice. Accept şi atunci joc şi eu rolul marionetei, ca să-i fac pe plac altuia. Dar dacă el e bădăran şi insensibil, încerc să nu reacţionez. Îmi spun: sînt multe bune şi multe rele în om. Trebuie să-l înţeleg şi să-l ajut. Şi astfel sînt ajutat şi eu la rîndul meu.
Rep.: Regizor. Cînd sînteţi slab şi neajutorat?
A.Ş.: Niciodată.
Rep.: Om. Cînd sînteţi puternic şi fragil?
A.Ş.: Mă simt puternic cînd sînt eu însumi, în control şi gîndesc, simt şi percep conştient. Fragil? Cînd devin marionetă automată şi ascult de ordinele altora, sînt şi eu la fel de imbecil ca cei din jur.
Rep.: Cînd sînteţi regizor, de fapt? Cînd sînteţi manipulator?
A.Ş.: Detest cuvîntul manipulator. Încerc să-i ajut pe actori să devină mai adevăraţi şi mai sensibili ca oameni, nu să mintă şi să manipuleze. Teatrul ar trebui să spună adevărul.
Rep.: E actorul slab, e regizorul puternic?
A.Ş.: Trebuie să fie amîndoi în echilibru. Da, ca în dragoste: dacă unul e prea puternic şi celălalt prea slab, it’s bad sex.
Rep.: Ce vă sperie în viaţa asta?
A.Ş.: Ideea că nu voi reuşi să îmi îndeplinesc potenţialul pentru care am fost adus pe lume.
Rep.: Ce vă sperie în teatru?
A.Ş.: Faptul că nici actorii, nici regizorii nu mai sînt artişti.
Rep.: Ce nu este teatrul niciodată în stare să vă dea ca om?
A.Ş.: Teatrul are şansa să dea exemplul unei vieţi posibile. Dar viaţa trebuie trăită în afara teatrului. Pericolul e că ne identificăm prea mult cu rolul şi jucăm prea des un rol fals şi mediocru. În viaţă ar trebui să fim cu adevărat artişti.