Cu universitarul Andrei Țăranu despre paradoxul cu manifestare globală de tip „capra face și drege, iar oaia trage rușinea“ al reacțiilor stîrnite de războiul pornit de V.V. Putin în Ucraina.
Cristian Teodorescu: Putin a invadat Ucraina, dar pacifiștii îi scot ochii lui Zelenski că lungește războiul. Cum vine logica asta?
Andrei Țăranu: E destul de evident că astăzi majoritatea mișcărilor pacifiste sînt manipulate de Rusia: aceasta are experiența sovietică în spate (și probabil conserve de spionaj care se deschid acum), dar și pentru că a manipulat discursul politic în favoarea celor „lăsați în urmă“, fie actori statali, fie grupuri sociale, fie chiar oameni simpli cărora discursul oficial le este neinteligibil.
Putem descrie astăzi trei poli politici la nivel internațional: pe de o parte sînt SUA și aliații săi politici și economici (li se mai spune și „Nordul global“ în opoziție cu „Sudul global“), care, ca şi în timpul Războiului Rece, se autodenumesc lumea liberă. Apoi avem o multitudine de state, de obicei mici sau sărace, care au fost denumite acum un deceniu Sudul global, adică o bună parte din statele non-aliniate din timpul Războiului Rece, din Africa, America de Sud sau Asia de Sud. Acestea (sau cele mai multe) au avut un trecut colonial și au un puternic resentiment istoric și cultural față de Europa în general și față de Statele Unite, pe care le văd ca „jandarm global“. Pentru prima dată în istorie, de exemplu, în America de Sud marea majoritate a statelor au guverne de stînga destul de reticente la SUA (ca să folosesc un imens eufemism). Și toate își amintesc de regimurile militare și ucigașe din Chile, Argentina, Brazilia, care numai ele ocupă cam vreo 80% din teritoriu, precum și cele din alte țări de aici, care au fost susținute pînă aproape de sfîrșitul Războiului Rece de CIA. Or, America Latină era considerată încă de la începutul secolului al XIX-lea (prin doctrina Monroe) ca un fel de backyard al SUA. Așadar, aici și aiurea, nu simpatia față de Rusia îi pune de-o parte sau alta pe cetățeni și state, ci antipatia față de SUA și Occident. Ai citit literatura sud-americană și știi care le sînt sentimentele față de ceea ce era perceput (și continuă să fie perceput) drept hegemon global. Literatura lui García Márquez, Roa Bastos, Cortázar și mulți alții a fost manipulată de sovietici și apoi de ruși pentru a adînci antipatia faţă de americani, care, trebuie să admitem, au recunoscut prea rar implicarea lor în sîngeroasele dictaturi de dreapta de pe acest continent. Și, în sfîrșit, avem al treilea pol, căruia i-aș spune polul autocrațiilor revizioniste, care include Rusia, China, Iran, Coreea de Nord și alte vreo cîteva. Ei au fost învinșii Războiului Rece sau, cum e cazul Chinei, au devenit noii inamici. Nici una dintre aceste puteri nu e în favoarea democrației și a drepturilor omului, ci au o filosofie developmentalist-teritorială (sau imperială, dacă traducem) de secol XIX, în care au rămas închistați.
Ucraina a fost doar hîrtia de turnesol pentru toți acești poli și pentru dialectica lor internă și externă. Unele state s-au aliniat fără rest la una sau alta dintre tabere, altele s-au trezit – precum Ungaria – de partea greșită a taberelor, iar altele au făcut sau mai au de făcut alegeri politice și de securitate. În aceste condiții, războiul informațional și propagandistic joacă un rol enorm în ansamblul conflictului pe care în special Rusia sau Iran l-ar vrea global și pe care Occidentul l-ar vrea limitat doar în Ucraina.
C.T.: Ce efect ar putea avea în Rusia vizitele lui Joe Biden în Polonia, dar mai ales în Ucraina?
A.Ț.: Biden a jucat politic excepțional în acest conflict încă de la începutul lui, devenind reprezentantul „lumii libere“ de care vorbeam la început. Din avocatul Ucrainei s-a transformat în principalul aliat al acesteia și a mutat fluxul politico-economico-securitar înapoi în Atlantic, după ce decenii de-a rîndul acesta se mutase în Pacific. Desigur că nu toți liderii europeni, şi mai ales cei din Vest, s-au arătat încîntați de revenirea americanilor, pentru că și ei aveau propensiuni globale, politici externe diferite și raporturi la globalizare alternative. Vezi cazul Germaniei, care a avut pînă de curînd o politică energetică dependentă de Rusia și o politică economică dependentă de China, și care acum trebuie să își schimbe complet și rapid azimutul înapoi în Atlantic. Așa că vizita la Kiev, care e o reușită în sine, și apoi vizita la Varșovia au fost menite să ralieze întreaga Europă în spatele Statelor Unite și implicit a Ucrainei. Vizita la Kiev a fost o reușită pentru că e primul președinte american care se duce într-o zonă de conflict unde nu se află trupe americane și se pune astfel cvasi-complet sub protecția gazdelor. Ceea ce arată că gazdele, în cazul nostru ucrainene, sînt extrem de puternice și capabile să îl protejeze pe întîiul om al lumii. Apoi, formatul B9 a arătat cine e cu noi și cine nu: toate statele din Est, mai puțin Ungaria, care și-a trimis președinta, doamna Katalin Novák. Funcția de președinte în Ungaria este o funcție simbolică și fără nici o putere reală, așa că participarea doamnei Novak a fost una doar de fațadă.
C.T.: În Ungaria, 49% din alegători l-ar vota din nou pe gornistul lui Putin. I-a hipnotizat Viktor Orbán sau ce?
A.Ț.: Maghiarii, la fel ca mulți alți estici, au o conștiință confuză și ambivalentă legată de modernizare și statalitate. În toate statele estice (apărute după Tratatul de la Versailles), procesul de modernizare a fost dublat de naționalism și excepționalism. În cazul Ungariei, naționalismul a fost și continuă să fie revanșard, adică unul asemănător cu al Rusiei revizioniste, ceea ce o pune într-o situație dificilă: modernizarea se petrece sub umbrelă european-nord-atlantică, dar aspirațiile naționale o fac (măcar retoric) să fie mai apropiată de Rusia decît de Occident, unde revizionismul e practic dispărut. Or, Orbán Viktor înțelege foarte bine această fractură politică și acum folosește arma naționalistă dublată de un discurs pacifist. Aici seamănă foarte bine cu Erdogan, care e și el un revizionist, doar că ultimul are la dispoziție mai multe atuuri decât Orbán.
C.T.: Pentru o țară care vrea să intre în UE și se plînge că rușii nu respectă tratatele internaționale, la ce-i trebuie Ucrainei să zgîndărească România și Comisia Europeană cu canalul Bîstroe?
A.Ț.: Habar nu am, recunosc. Cred că interesul lor a fost unul economic și nu au discutat cu România suficient, sau deloc. Dar recunosc că nu știu ce a fost în capul lor. Știu însă că partea română – și Ministerul de Externe, și cel al Transporturilor – a încercat să o transforme într-o temă electorală, la fel ca și pe cea a legii minorităților din Ucraina. Ceea ce arată că în societatea românească, la fel ca și în cea maghiară, există curente revizioniste nu numai în apele freatice ale societății, ci și la suprafață. Ambivalența asta a autorităților românești îi enervează și pe susținătorii absoluți, și pe negaționiștii absoluți ai Ucrainei. Și asta pentru că în situații din astea de conflict la graniță ar trebui să ai niște poziții foarte clare, fiindcă altfel te poți trezi în situații extrem de neplăcute în plan diplomatic.
C.T.: Li s-a terminat rușilor muniția numai pentru Prigojin sau au dat de fundul sacului?
A.Ț.: Cred că Prigojin și Kadîrov sînt pe ducă: armata își ia revanșa cu prețul vieții soldaților Wagner. Sigur că și muniția devine tot mai puțină, căci ei probabil făcuseră stocuri pentru cîteva săptămîni și acum intrăm în al doilea an de război.
C.T.: Îl vezi pe Putin în stare să renunțe la putere de bunăvoie?
A.Ț.: Nu cred că Putin poate să renunțe la putere acum. Nici dacă ar vrea. A devenit exponentul a prea multe grupuri politico-militare, economice (oligarhii fideli) și din serviciile secrete. Doar cînd unul dintre aceste grupuri va prevala asupra celorlalte, acesta îl va înlocui (sau ucide) pe Putin. Pînă atunci el e nevoit, pentru supraviețuire politică și fizică, să țină toate mingile în aer.
C.T.: Pentru cine bat clopotele în războiul ăsta?
A.Ț.: Pentru mine e clar că Rusia a pierdut războiul de prin aprilie 2022. Din momentul în care au intrat în mlaștina războiului de uzură pentru conflictul militar și în cea a crimelor de război pentru războiul propagandistic. Deci clopotele de moarte bat de un an pentru Putin și pentru ai lui. Vom vedea cine și pentru cine vor bate clopotele victoriei, cine va fi la masa învingătorilor din jurul Ucrainei și Americii, cine sînt cei care au făcut alegerile corecte și cine nu.
Un țăran prinde peștișorul de aur;
– Țărane, dacă-mi dai drumul îți îndeplinesc trei dorințe!
Țăranu’ nervos, îl strivește cu pumnul de trei ori și zice;
– Pe cine faci tu mă țăran?!?!
Bine ba, m-ati convins.
Ingerul Pazitor USA se bate cu dracu negru putin.
War is Peace!