Comorbiditate: „În 2019, gospodăriile din Uniunea Europeană au alocat, în medie, 13% din totalul cheltuielilor de consum pentru alimente şi băuturi non-alcoolice, pe primul loc în UE fiind gospodăriile din România care au alocat 26% din cheltuielile totale de consum pentru alimente şi băuturi non-alcoolice.“ Cifrele Eurostat împing degeaba în fața guvernului de centru-noaptea o realitate: calcularea salariului mediu nu are nimic de-a face cu un coș minim pentru un trai decent. La nivel politic, în ultimii 30 de ani, problema a fost pusă mereu greșit, iar coșul minim pentru un trai decent a funcționat exclusiv ca un indice de calcul, ajustat astfel încât să nu strice bugete. El a fost mereu corelat cu alte cifre, cu calcule, cu tot soiul de contabilisme, fără absolut nici o legătură cu viețile concrete ale unor oameni concreți. Am ajuns la un astfel de absurd: nu putem stabili coșul minim pentru un trai decent la suma cuvenită pentru că nu o vom putea plăti. Practic, se acceptă că întreaga bugetare a vieții și muncii este una mincinoasă. Negociem ce înseamnă minim chiar și atunci când minim se referă la viață.
Comorbiditate: „Un român aruncă 129 de kilograme de mâncare pe an, în medie, însemnând mâncare gătită, fructe, legume, produse de panificaţie, lactate, carne.“ Culmea, aici stăm relativ bine față de media europeană, care e dublă ca valoare. Însă, bineînțeles, stăm al dracului de prost în raport cu noi înșine și cu prima comorbiditate. Însă, pe de altă parte, este atât de ușor să explici psihologic disperarea săracului, după cum și toate bolile care decurg din faptul că vorbim, pentru majoritate, de acces la alimente super-procesate, ieftine, ele însele niște boli în sine.
Iar de aici alte și alte comorbidități.