Nu-l înghit nici de cînd e în pușcărie pe Dan Voiculescu și, de multe ori, mi s-a părut că Antena 3 a sărit calul, atacînd pe unul și pe altul dintre suporterii lui Traian Băsescu, dar destule dintre anchetele acestui post de televiziune au trezit justiția dintr-un somn care părea de netulburat, încît ca jurnalist trebuie să le recunosc meritele anteniștilor.
Marele dușman declarat al Antenei 3 a fost și e ex-președintele Băsescu. Pentru cine uită, însă, la un moment dat fostul președinte se războia cu televiziunile mogulilor, inclusiv cu TVR, după ce s-a folosit de toate ca să ajungă la Cotroceni, prieten la cataramă fiind atunci și cu mogulii trusturilor de presă. După ce s-a văzut cu sacii în căruță, Traian Băsescu a folosit ANAF-ul, condus de Sorin Blejnar, pentru a se răfui cu trusturile de presă care nu-i conveneau. Așa că în timp ce spunea că nu-l cunoaște pe Blejnar, ceea ce era o minciună, fiindcă Blejnar îl căuta la telefon să-l întrebe pe cine ar fi trebuit să execute ANAF-ul, fiscul autohton acționa ca brațul înarmat financiar al președintelui.
În încercarea mea de a înțelege meciul dintre ANAF și Antene nu pricep două lucruri. Primul e dacă ANAF-ul vrea banii lui Voiculescu, după procesul cu mogulul, sau vrea să pună pe butuci televiziunile lui. Al doilea e de ce și-a trimis ANAF-ul zece mașini la sediul Antenelor și a procedat la identificări, ca și cum ar fi fost DNA și ca și cum angajații Antenelor și invitații lor ar fi fost niscai infractori care trebuiau prinși asupra faptului. După care, pac! ANAF-ul anunță că în termen de cinci zile, Antenele trebuie să elibereze locul. Ce-i drept povestea asta a început anul trecut, cînd a fost confiscată averea Varanului, și cînd cei de la Antene se plîngeau că ar fi putu fi aruncați în stradă. Dar tot atunci anteniștii au cerut, oficial, să fie lăsați drept chiriași în imobilele confiscate. N-au primit, zic ei, nici un răspuns. Dar cum ANAF-ul nu-i contrazice, reiese că în povestea asta problema celor de la ANAF nu e să-și recupereze banii, ci să execute Antenele, deși dacă ar fi negociat o chirie avantajoasă, Fiscul ar fi putut vinde sediul Antenelor cu chiriașii înăuntru.
Unii susțin că treaba asta ar fi fost opera de la plecare a fostului șef al ANAF, demis zilele astea, care ar fi vrut astfel să le pună tehnocraților în mînă un cartof fierbinte, la despărțire.Dar ce-ar fi dacă am afla că, de fapt, asta e opera celorlalți oameni plantați de Traian Băsescu la ANAF? Și că acest scandal a fost provovat de cei care vor să-i mai adune puncte, politic, lui Băsescu. Fiindcă mă aștept ca fostul președinte să iasă în public pentru a susține cauza de presă a Antenelor.
