Pentru noi, necazurile se țin lanț cînd e vorba de fotbal. Mai întîi nu ne-am calificat la Mondiale, dar asta e cea mai mică durere. Bun, ne uităm la alții chiar și la patru dimineața, sîntem nebuni. Dar să fim pedepsiți atît de aspru de Antene, care au cel mai enervant corp de comentatori și, din păcate, exclusivitate pentru transmiterea competiției, e total nedrept.
Cît de tare or fi greșit alde Mitică Dragomir, Mircea Sandu, Burleanu și Gino Iorgulescu ca să ne condamne Dumnezeul fotbalului la o asemenea tortură? S-o fi spart nea Mircea Lucescu în ancheta din ceruri și au aflat îngerii-procurori de toate păcatele noastre, de toate blaturile, toate comisioanele, toate selecțiile făcute pe nașpa, toate stadioanele promise și neterminate, toate șmecheriile sportului nostru rege?
Antenele, neavînd un canal dedicat de sport, deci nici oameni cu exercițiul comentariului de specialitate, îmbracă Mondialele ca pe orice alt produs din grilă. Ca pe Insula iubirii sau Acces direct. Fotbalul, la ei, e mai enervant decît cel de pe PRO TV, deși nu credeam că se poate una ca asta. Au împrumutat cîteva voci, dar nici alea nu fac față. Pute a silicon și a Botox din ecran. La studiourile dinaintea sau din urma meciurilor ți se năclăiesc ochii, simți nevoia să ți-i odihnești mutîndu-ți privirea în altă parte pentru cîteva minute și să-i dai cu apă în pauzele de hidratare. Te și miri că nu intră Serghei Mizil prin telefon.
După fluierul de start, comentariul de la Antene are ceva aparte. Nu curge pe lîngă meci, nu te ajută discret cu informații și nu te lasă să respiri vreo clipă. El acoperă jocul, e ca o plapumă udă pusă peste televizor. Unii domni de la microfon abia învață regulamentul. Uneori ai senzația că mingea îi deranjează, că meciul întrerupe niște intelectuali care ar fi vrut, de fapt, să dezbată ceva mult mai profund. Despre caracter, mentalitate, despre cum „în fotbalul mare nu mai merge așa“, despre importanța fazelor fixe, a presingului, despre lucruri pe care le-au auzit și ei pe Internet, iar acum le repetă cu solemnitatea unui medic care anunță reușita unui transplant de ficat.
Exclusivitatea TV la marile competiții sportive e și ea o formă de cruzime, mai ales cînd o obțin trusturi specializate pe linșaj și luat bani din publicitate electorală mascată. Dacă era împărțit Mondialul, mai fugeai. Mai vedeai un meci la unii care confundă jucătorii, apoi unul la alții care confundă țările. Putea fi o democrație a neprofesionalismului. Dar Antenele au pus monopol pe suferința noastră. Singurul nostru privilegiu e că ne putem alege orele grele la care să fim torturați.
Dincolo de nepriceperea sportivă pe care ne-o furnizează din plin, Antenele ne poartă și ghinion. Nu pot uita cînd au cumpărat drepturile pentru Mondialele de natație de la Fukuoka. Atunci, David Popovici a avut cele mai proaste rezultate din carieră. Undele de rahat ale Antenelor au ajuns pînă în Japonia și au intrat pînă în bazin, contaminînd apa. Cred că dacă transmitea finalele alea TVR-ul, ca de obicei, David cîștiga și acolo.