Alba Iulia este un oraş. De fapt, suntem nedrepţi: Alba Iulia este un municipiu. Condus de către un primar PDL, ceea ce nu este atât de rar precum ar trebui să fie. Alba Iulia este, aşadar, un municipiu reşedinţă de judeţ, condus de Mircea Hava, primar PDL, având o populaţie de 58.681 de locuitori. Asta nu-l face un oraş/municipiu mare, plasându-l cam pe locul 41 pe lista celor mai populate oraşe româneşti. Asta, însă, nu îi face pe conducătorii oraşului Alba Iulia să dispere, căci este de notorietate faptul că se pot face bani frumoşi chiar dacă nu eşti ditamai metropola, iar sursa banilor poate fi similară cu aceea a uneia dintre marile averi pedeliste: cea a lui Silviu Prigoană.
Municipiul Alba Iulia, aşadar, a găsit o cale de a cheltui pentru prosperitatea cuiva, aşa cum a făcut-o, ani de zile, primarul sectorului 3 din Bucureşti, Liviu Negoiţă. Licitaţia pentru serviciile de salubritate şi deszăpezire în Alba Iulia a fost deja anulată o dată, la începutul anului, caietul de sarcini fiind făcut fără respectarea legilor în vigoare. Acum, după palme la fund luate de la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, băieţii deştepţi din administraţia locală revin îndârjiţi la ideea de a relua tentativa de tun din ianuarie, lansând o nouă licitaţie prin care vor să delege activitatea de salubrizare, pe o perioadă de trei ani, contra sumei de 29.164.110 lei, adică în jur de 6.500.000 de euro, sau 2.166.000 de euro pe an. Nu pare mult, mai ales dacă ne gândim că gospodarii oraşului cu pricina şi-ar dori un oraş ca soarele sfânt de pe cer, dar începe să pară mult când comparăm aceste cifre cu unele de prin alte părţi ale ţării, pe unde se mai face curăţenie în mod organizat. La acest preţ, pentru fiecare dintre locuitorii Albei Iulia cheltuiala de salubrizare va fi în jur de 37 de euro anual, în timp ce în majoritatea municipiilor-reşedinţă de judeţ taxa de salubritate plătită de locuitori este de 16 euro anual. Există municipii cu o populaţie aproape dublă unde bugetul pentru salubritate şi deszăpezire este cu 500.000 de euro mai mic decât cel pe care vrea să-l aloce Primăria din Alba Iulia. Dar acolo, evident, nu s-au înscris la licitaţie nici Rosal şi nici Romprest.
