Caţavencii

Apă de colon

Ion Iliescu a ieşit din spital fără polipul din colon şi s-a apucat de dat declaraţii. Cercetătorii americani, dacă l-ar analiza, ar putea revoluţiona lumea medicală cu o descoperire fenomenală: memoria nu se află la nivel cerebral, ci în maţ! Cu cît se scot mai mulţi polipi, cu atît omul uită mai mult! Cred că în polipul extirpat din colonul lui Iliescu se aflaseră amintirile despre sutele de mii de protestatari din Piaţa Universităţii 1990 şi despre mineriade.

* Ştire care nu ţine cont de cotaţiile Pieţei Universităţii: cică Elena Băsescu a avut un pui de cîine Akita Inu (rasă rară, de fiţe, poate că al ei era şi cu cristale Swarovski), dar nu-l mai are, de cînd şoferul de la SPP a dat cu spatele, nu l-a văzut şi l-a strivit. EBA a făcut scandal; nu ştiu dacă pentru că nu şi-a mai găsit cîinele sau fiindcă a primit în dar, de la sepepişti, un covoraş flocos care nu se asorta cu nimic şi care, după ce l-a pus în casă, a început să pută…

* Într-o lume a infidelităţii, de la relaţiile interumane, la cele între partide, o rază de lumină a străpuns norii: nemţii au inventat aparatul care face femeile mai liniştite că partenerii nu le înşeală. Aveţi şi o poză: port-cucul e din plastic dur, închis cu lacăt, iar purtătorul poate pişa, munci, dormi sau manifesta în pieţe, dar nu mai poate participa la acte sexuale (decît dacă este pasiv). Totuşi, costă cam 500 de lei, ceea ce, pentru un salariu mediu de româncă, e exagerat. Oricare nevastă de la noi s-ar scoate mult mai ieftin cu două cărămizi, ţinute fiecare într-o mînă, sau cu un cutter. Nu le foloseşte, doar i le arată!

* O parte din patrie manifestează de zile încheiate jos, pe glia străbună; altă parte se pregăteşte să ia în piept spaţiul, acolo unde nu există Putere şi nici Opoziţie: e vorba despre GOLIAT, primul microsatelit românesc, care va fi trimis pe orbită în februarie! Am înţeles că e un cub cu latura de vreo 10 centimetri, deci mă întreb, în cazul ăsta, cum au să ni-l trimită înapoi în ţară, cu cătuşe.

Exit mobile version