Se vedea cu ochiul liber, de la mare distanță, fără radare de la americani, că orice bâlbâială, orice mică greșeală a miniștrilor USR va fi stoarsă la greu. În primul rând de suveraniști, care nu suportă intelectualii. Dar și de oamenii de bun-simț, care nu suportă impostorii. Greșeala lui Moșteanu nu e mică. Nu e o eroare nevinovată, strecurată în grabă la un moment dat, așa cum încearcă să se scuze penibil ministrul Apărării. E ditamai prostia unuia care la ora completării CV-ului de persoană publică nu își imagina că va ajunge așa de sus în vremuri atât de complicate. Minciuna era convenabilă, suficientă și tolerabilă la nivelul unui individ care năzuia să crească într-un partid unde găsești cei mai mulți oameni cu școală din politica românească. Nimeni nu a pretins ca Moșteanu să aibă cunoștințe militare avansate, deși ar fi fost preferabil. Nici să aibă armata făcută, măcar la TR, vârsta incluzându-l în generațiile recrutabile. Am avut miniștri ai Apărării cu studii și diplome mult mai dubioase. Dar, ca USR-ist cu asemenea responsabilități, să nu corectezi nici până azi numele instituției care ți-a dat licența și nici specializarea obținută e ca și cum ai scrie în CV că ai fost atacant la Juventus, dar tu, de fapt, ai jucat portar la Metaloglobus.
Tâmpenia lui Moșteanu, oricât de cinstit și bine intenționat ar fi el, are efectul unei drone rusești care survolează liniștită spațiul aerian al României. Provoacă panică și te face să te întrebi: Pe noi cine dracu ne apără?