După ce au făcut rahatul praf și România a pierdut o bună bucată din purcoiul cu bani europeni destinați agricultorilor, băieții și fetele din Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură s-au pus serios pe treabă. Adică și-au văzut liniștiți de vacanța de Paște, după care au început să pregătească vacanțele de vară-toamnă-iarnă. Că, deh, viață grea de bugetofag.
Așadar, angajații APIA, întorși la muncă după sărbători, au găsit un contract nou-nouț prin care se vor putea da cu avionul, în țară și străinătate, de vreo 670.000 de lei plus TVA.
Căci fix pe 28 aprilie, în Vinerea Patimilor, APIA a organizat o licitație pentru achiziția de astfel de bilete de avion. Și, tocmai pentru că era Vinerea Mare, toate cele șase firme care s-au înscris la licitație au fost declarate cîștigătoare și urmează să împartă banii Agenției.
Evident, cele șase firme – Danco Pro Communication, Weco TMC SRL, Marshal Turism SRL, Olimpic Internațional SRL, Eximtur SRL și SF Travel SRL – sînt niște obișnuite ale plimbatului de bugetari excursioniști. De altfel, despre firmele astea și contractele pe care le primesc, pe bandă rulantă, am mai tot scris noi pe aici.
Oricum, important e că, după ce n-au fost în stare să strîngă și să centralizeze, la timp, cererile de subvenții, încît România va pierde cam 15% din banii europeni destinați agricultorilor, angajații APIA – șefii – se vor fi plimbat cu avionul, de colo-colo, în țară și străinătate. Că, deh, altfel se văd culturile agricole din avion.
