Se spune că ar exista oameni care-l consideră pe Mircea Marian atât o persoană inteligentă, cât şi un bun ziarist. Aş fi vrut să cunosc şi eu o astfel de fiinţă, dar, după îndelungate nopţi de veghe, în care am pus capcane ca pentru Yeti, am ajuns la concluzia că existenţa unor suflete atât de miloase şi de înţelegătoare este mai degrabă o legendă urbană decât cruda realitate.
Mircea Marian, însă, este real. Există, respiră, se cere băgat în seamă mai abitir decât o asistentă de televiziune în căutarea unui fotbalist cu creier subţire şi portofel burduşit. Ani de zile, în timp ce încercam să explicăm faptul că deontologia susţinătorilor lui Băsescu din 2009 încoace este doar o mimă de prost gust a unor principii OK, ni s-a exlicat că nu este adevărat, că suntem nişte minţi înguste, partizane şi incapabile să priceapă că oamenii ăştia îşi fac meseria la cele mai înalte standarde, chiar dacă lucrează la haini moguli sau la darnici evazionişti fiscali de tip Niro. Ni s-a spus că numai oameni ca Mircea Marian, Ioana Lupea sau Dan Tăpălagă sunt demni să apară la TVR Info, pentru că ei sunt mai presus de orice bănuială că şi-ar trăda meseria de dragul unor buci pe care ar dori cu tot dinadinsul să-şi sprijine buzele umede. Andreea Pora ne-a fost dată ca exemplu de imparţialitate şi joc cinstit. Robert Turcescu, omul plătit de Vântu cu greutatea lui în bancnote de 500 de euro, a reuşit să păcălească orbii de dreapta mimând deontologia mai zdravăn decât iubitele sale orgasmul. Iar exemplele pot continua la nesfârşit. Cum-necum, deşi aventurile lor financiar-ideologice sunt cu de-amănuntul cunoscute în breaslă, apologeţii furtului nesimţit din bani publici au trecut mereu, în ochii unora, drept mari eroi ai presei neatârnate, plătită fie din banii contribuabililor (ca şi fanteziile vestimentare ale Elenei Udrea), fie din banii marilor profitori ai regimului. Numai că, simultan cu dezamăgirea provocată de alegeri şi cu nesiguranţa unui loc de muncă întipărită pe procentul mic al PDL, marii deontologi ai naţiunii au început să dea din casă. Primul, evident, Mircea Marian, care a explicat şi într-un interviu acordat unor colegi de suferinţă, şi pe Facebook, cam cum vede el deontologia: „Acum, că s-a terminat, pot să spun: vineri, la B1, când am fost în emisiune cu MRU, ne venea să ne împuşcăm, noi, jurnaliştii. Discurs lemnos şi lung al lui MRU. Dan Tăpălagă îmi dă o pasă – USL rupe acordul cu FMI – eu i-am ridicat mingea lui MRU şi, stiiiimaţi telespectatori, MRU loveşte pe lângă minge!“. Aşadar, aceşti giganţi ai jurnalismului pur, aceşti practicanţi incoruptibili ai hulitei meserii de ziarist nu doar că umblă cu pase, ridicări la fileu şi alte alea, dar mai şi scot din burtă informaţii pentru a-şi pune stăpânii într-o lumină favorabilă. Prostul din această întâmplare nu este, cum lasă M. Marian să se înţeleagă, Mihai Răzvan Ungureanu, ci ştrengarii care s-au crezut îndreptăţiţi să-i servească pe tavă unui fost şef SIE ditamai intoxicarea. Căci MRU o fi având el defecte, dar niciodată n-a muşcat la glumele unor slugi tălâmbe.
Publicat în Cațavencii, nr. 50, 19-25 decembrie 2012