Ceaușescu chiar a avut lingăi de elită: poeți, actori, scriitori, pictori, savanți și academicieni, ca să nu mai punem la socoteală slugile de partid și de stat, securiștii și lacheii din anturajul oficial. Dar nici unul dintre ei n-a reușit să se ridice mai sus de glezna campionului absolut la pupincurism, Camil Roguski, zis și „Arhitectul lui Ceaușescu“.
Roguski s-a născut în 1925 la București, într-o familie înstărită. Tatăl său era arhitect și se lupta cu edificii clădite din chirpici și rar din cărămidă, într-un oraș lipsit de noimă și de canalizare, sufocat de mahalale și de duhoarea libertății de exprimare a nevoilor pe stradă. Tînărul Roguski o ia pe urmele profesiei paterne și, la sfîrșitul anilor ’40, reușește să încheie Facultatea de Arhitectură din București, în ciuda faptului că și Partidul, și organele de Securitate l-au luat la ochi. De fapt, mai ales datorită acestui lucru, căci studentul Roguski a arătat în timpul studenției un asemenea entuziasm față de comunism, încît comisarii sovietici au rămas cu gura căscată de admirație. Necontenitele elogii aduse noului regim în timp ce elitele țării erau zdrobite în pușcării l-au propulsat pe tovarășul arhitect Roguski în grațiile ștabilor PCR. Întîi în ale lui Gheorghiu-Dej, apoi în ale lui Ceaușescu.
După ce Securitatea i-a verificat loialitatea și l-a încadrat în categoria colaboratorilor la calificativul „excepțional“, tovarășul arhitect Roguski a început să primească importante sarcini de muncă pe linia construcției socialiste. A amenajat Palatul Victoria, apoi Pelișorul, palatele Cotroceni, Snagov, Olănești, cazinoul din Sinaia și toate vilele de protocol ale dictaturii dedicate omului de tip nou. Prezența lui pe șantiere se făcea auzită sub forma unor tirade staliniste declamate cu patos propagandist. Geniul socialismului răzbătea din pupăturile lui zgomotoase, efectuate pe pantalonii tiraniei, atît în spate, cît și în față.
După ce Dej a murit, laudele aduse lui Ceaușescu au căpătat o stridență aparte, izvorîtă și din dorința cizmarului de Scornicești de a-și depăși înaintașii. Roguski a primit comenzi peste comenzi, între care peste cincizeci de hoteluri destinate concediilor sindicale. A participat cu voluptate la întregul delir ceaușist, a susținut demolările cartierelor istorice, distrugerea bisericilor, sistematizarea satelor și construcția monstruoaselor regimente de blocuri care au desfigurat pe vecie geografia țării.
Camil Roguski a trăit cu mare avînt acei ani fierbinți și a susținut opera lui Ceaușescu ani buni după împușcarea lui la Tîrgoviște. Multă vreme a apărut la televizor cu un aer de arhitect interbelic, cu papion și replici tari din intimitatea dictatorului, jucînd rolul unui profesionist adevărat, pe care comuniștii au fost obligați să-l păstreze. Dar alte slugi ale lui Ceaușescu spun că, în realitate, a fost o pacoste pentru Tovarășul, pe care îl speria cu monstruozitatea pupincurismului său.
Ei, nu ramanem neconsolati cu lacrimile siroind pe obraz…mai e Marius Marinescu sa ne plimbe prin alcovurile lui Ody si Sinnie (sau de fapt, nu, ca a cam disparut de pe ecrane, Slava Domnului). In alta cheie (sau tonalitate, whisky bariton mai exact), il avem pe dl Mizil sa ne aminteasca de ce am dori sa nu fi stiut niciodata.
Bravo lui, asta înseamnă să fii inteligent, adică adaptabil. In plus, dacă a participat la atitea proiecte importante, clar era un bun profesionist. Nu orice lingator ajungea șef in comunism, spre deosebire de azi.
A murit în anul 2012, ce rost mai are articolul? Pupători sunt și astăzi, sa ne aducem aminte doar de Ludovic Orban cu generalul lui.
In final nu am inteles… era un arhitect bun sau nu?! Avem altii mai buni astazi?
Aia de atunci erau mici copii fata de pupincuriștii de azi care au dus fenomenul la extrem și cel mai grav nu pt glorie ca ceilalți ci pt bani în detrimentul tarii .Cea mai mare prostie spusa era aia cu ,,monstruozitatea,,Casei Poporului dar ăștia si-au pus repede fundul în ea și ce se mai lăfăie. Străinii se mirau de frumusețea ei și,,unii ,,sub impulsul ca ce s-a făcut atunci nu e bine ,o țineau cu monstruozitate .
De mare e mare. Are multe recorduri, are și decorațiuni scumpe. Se pot spune destule despre ea, dar frumoasa nu se numără între ele. Am fost de destule ori și înăuntru. E proiectată pt o lună de activitate pe an a Marii Adunări Naționale. Cred ca răposatul se învârte în mormânt la gândul facturii la utilități.
Nu contest, poate ca autorul are dreptate atat in privinta pupatorului cat si a celor pupati. Dar ce spune despre tarisoara si populatia ei de azi faptul ca se locuieste in (si se circula pe) constructiile celor ce pupau sau erau pupati?
Gloata din Palatul Parlamentului il injura in cor pe Cizmar in timp ce le picura in cap si-n gura din tavanul acoperisului pe care n-au fost in stare sa-l intretina sau sa-l renoveze.