ARMAND GOȘU: „Chiar dacă va fi dificil, Ucraina se va descurca și fără ajutor american“

Pare greu de crezut că Ucraina se va descurca și fără ajutor american, dar Armand Goșu spune asta după discuțiile pe care le-a avut la Kiev cu greii regimului Zelenski. Tîrguielile penibile din State vor pune însă sub semnul întrebării rolul Americii de apărătoare a ordinii și legalității mondiale. Armand Goșu limpezește multe aici – ce vrea Viktor Orbán, ce vor auriștii și Serviciile de la noi și ce vrea Zelenski cu schimbarea lui Valeri Zalujnîi de la conducerea armatei.

Cristian Teodorescu: Ce în mintea republicanilor lui Trump și a lui Trump însuși, de nu vor să aprobe ajutorul pentru Ucraina?

Armand Goșu: În Statele Unite există o lungă tradiție a izolaționismului, care devine treptat curent dominant. Asta și pe fondul dezamăgirilor față de rezultatele intervențiilor militare americane din Afganistan și Irak. Și al faptului că elitele americane sînt educate în spiritul ideologiilor progresiste, care domină științele sociale din universitățile americane și care militatează pentru ca SUA să renunțe la rolul de hegemon. Cînd Trump spune „America first“, el nu face o declarație naționalistă sau anunță un program conservator, opus democraților care au îmbrățișat corectitudinea politică, ecologismul și promovează drepturile minorităților. În România, promotorii trumpismului au caricaturizat „America first“ și, dintr-o doctrină izolaționistă, specific americană, au transformat-o într-una suveranistă, chiar putinistă, care promovează anti-occidentalismul, autoritarismul și caricaturizează conservatorismul, democrația funcțională și doctrinele politice democratice de dreapta. Cu alte cuvinte, întîrziind (deocamdată!) acordarea ajutorului de peste 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina, republicanii reflectă opțiunea electoratului american care vrea „America first“ și pe care nu-l mai interesează ce e dincolo de Atlantic. Pe de o parte. Pe de altă parte, republicanii din Senat și Cameră care resping ajutorul pentru Ucraina se conformează cerințelor lui Trump care are cele mai mari șanse la nominalizare pentru a deveni candidatul republican la Casa Albă. Se știe că Trump are probleme cu Ucraina și cu președintele Zelenski. Vă amintesc că tentativa de suspendare a lui Trump din 2020 a plecat tocmai de la șantajul la care președintele american a supus autoritățile de la Kiev, condiționînd ajutorul american pentru Ucraina de anumite acțiuni în Justiția ucraineană împotriva fiului contracandidatului său democrat, Joe Biden. Deci Trump poate că se simte dator să le plătească ucrainenilor pentru emoțiile acelei tentative de suspendare, deși ei au fost prinși în jocul politic american fără nici o vină. Au fost prinși atunci, în 2000, și sînt din nou prinși și astăzi, în 2023-2024, cu consecințe însă mult mai dramatice pentru destinul și chiar supraviețuirea acestei țări și pentru securitatea întregii lumi, dar mai ales a Europei Centrale și de Est.

C.T.: Viktor Orbán a ajuns cuiul lui Putin în UE și în NATO. Nu-și dă el seama că marginalizează Ungaria în lumea civilizată sau nu-i pasă?

A.G.: Cu Ungaria, lucrurile sînt la fel de complicate. Ungaria, la fel ca și Austria, nu-și găsește o identitate după prăbușirea Austro-Ungariei. Amîndouă nu s-au împăcat cu ideea că sînt țări mai degrabă mici, care au de jucat roluri secundare, că pretențiile lor de astăzi, de actori relevanți, se bazează doar pe nostalgiile unui trecut care nu se va mai întoarce niciodată. Deci, de fapt, nu e vorba despre Viktor Orbán aici. E vorba de Ungaria, despre întreaga elită de la Budapesta, care se naște cu harta Regatului Ungariei la capul patului. Și care vede în Rusia, în Putin, un agent al revanșei istorice. Care ar putea să forjeze un context geopolitic în care Ungaria să cîștige un loc măcar de putere regională. După care plînge de mai bine de un veac, de la Trianon încoace.

C.T.: Auriștii au ajuns și la revendicări teritoriale din partea Ucrainei. AUR așteaptă ca Rusia să învingă Ucraina și să ia din nou România în arendă?

A.G.: Auriștii s-au născut din grupări naționaliste păstorite de Servicii, SRI în primul rînd. Cea mai importantă este Acțiunea 2012, unde și-au făcut ucenicia o parte dintre liderii de astăzi ai AUR. Acțiunea 2012 marca – sugerează și numele – 200 de ani de la Pacea de la București, care a dus la ocuparea de către imperiul rus a jumătății de Moldovă cuprinsă între Nistru și Prut. Principalul obiectiv al acestor grupări era unul revizionist, revenirea la granițele României Mari. Adică promova schimbarea frontierelor, deci o revanșă istorică. Acest tip de proiecte revizioniste erau inspirate de Putin, care a formulat încă din februarie 2007 proiectul anulării consecințelor prăbușirii URSS, descrisă drept cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX. Putin promova revizionismul nu doar în România, ci peste tot în lume. Prin astfel de proiecte, Kremlinul încerca destabilizarea unor țări și crearea de conflicte regionale. Faptul că, în România, chiar serviciile secrete au sprijinit astfel de proiecte ridică întrebări serioase. Fie principalele Servicii românești sînt ciuruite de agenți ruși care au penetrat conducerea lor, fie conducerea acestor Servicii a intrat în rolul idiotului util al lui Putin. Deci, oricum ar fi, lucrurile sînt foarte grave. Sau a treia variantă: din analizele realizate la nivelul Serviciilor românești a rezultat că Putin va cîștiga războiul cu Occidentul, iar ofițerii noștri de informații se pregătesc pentru russki mir, ceea ce explică de ce au înființat și susținut partide revizioniste, cu ideologie putinistă.

C.T.: Cît timp mai poate rezista Ucraina fără ajutorul Statelor Unite?

A.G.: În ultimele luni, statele din Europa Occidentală și-au dublat ajutorul pentru Ucraina. Care va mai crește în cursul acestui an. Chiar și așa, fără SUA în următoarele luni e foarte greu de construit o schemă de livrări de arme și muniții care să-i permită Ucrainei să facă față unui război cum e cel dus împotriva Rusiei. Chiar dacă va fi dificil, foarte dificil, sînt convins că Ucraina se va descurca și fără ajutor american. În primăvara anului trecut am fost o săptămână la Kiev. Greii dintre interlocutorii mei de atunci mi-au spus că Ucraina își construiește capacități proprii prin care să depindă mai puțin de livrările occidentale de arme și muniție. Îmi amintesc că am fost de-a dreptul uimit să aflu că ucrainenii se pregătesc să lupte singuri dacă este nevoie, într-un moment în care entuziasmul și susținerea occidentale erau uriașe. În același timp, sînt convins că americanii nu vor abdica cu totul de la îndatoririle de garant al ordinii și legalității mondiale și vor vota pachetul de ajutor financiar pentru Ucraina, chiar și cu mare întîrziere. Oricum, consecințele pentru Washington – chiar și în cazul în care va vota ajutorul – vor fi importante, credibilitatea Americii fiind pusă sub un mare semn de întrebare. Sînt convins că țările Europei Centrale, mai cu seamă flancul nordic, Finlanda, Polonia, balticii, care se simt amenințate de Rusia, se vor gîndi mult mai serios la cît valorează asigurările care vin dinspre Washington.

C.T.: În Ucraina se întărîtă certurile politice la vîrf, după eșecul ofensive de pe front. Ce speră de aici Zelenski, vrea un țap ispășitor sau chiar e nevoie de schimbări în Ministerul Apărării?

A.G.: După zece zile de zvonuri, declarații contradictorii, fandări și șotron, Zelenski l-a schimbat pe generalul Valeri Zalujnîi și, în afară de o furtună – previzibilă, de altfel – pe rețele sociale, nu s-a întîmplat nimic la Kiev. De ce l-a schimbat? Cei mai mulți comentatori au subliniat cota de popularitate uriașă a generalului. Potrivit unor date sociologice recente, Zalujnîi s-ar bucura de o simpatie imensă, 90%, în vreme de președintele Zelenski ar fi coborît sub 70%. Da, Zalujnîi are charismă, este inteligent, cult, are o excelentă capacitate analitică, mărturie stau articolele lui din presa internă și internațională, se bucură de o enormă simpatie, este modest, cald, empatic, deschis, comentează pe rețelele sociale, postează fotografii cu el și cu soția sa, circulă pe Internet mii, dacă nu zeci de mii de foto selfie făcute de simpli militari, ziariști, oameni de pe stradă, cu Zalujnîi. Mulți comentatori îi atribuie ambiții politice pe care nu e deloc limpede că le are. A doua zi după destituire a fost decorat de președinte. Generalul Zalujnîi l-a îmbrățișat de două ori pe președinte, în cursul ceremoniei, înainte și după ce a primit decorația din partea lui Zelenski. Generalul are un uriaș capital de încredere și de simpatie care l-ar putea propulsa în cea mai înaltă funcție din stat. Eu îl văd pe Zalujnîi într-un fel de „rezervă strategică“, pentru că probabil Ucraina va mai avea nevoie de serviciile lui. În ce-l privește pe succesorul său, pe generalul Oleksandr Sîrski, acesta este diferit. Cazon, militar care execută ce i se cere, nu comentează, nu va scrie editoriale în The Economist, nu-l găsiți pe rețelele sociale, n-are prezență publică și cu siguranță nici un fel de ambiții politice. Este o numire logică pentru că Sîrski și-a legat numele de două mari victorii, de apărarea Kievului, în primele săptămîni ale invaziei, și de cea mai de succes contraofensivă ucraineană, cea din septembrie 2022, cînd în cîteva zile a eliberat regiunea Harkiv. Tot Sîrski a comandat și apărarea Bahmutului, unde a provocat rușilor mari pagube materiale și pierderi umane. Numirea lui Sîrski în fruntea armatei, în locul lui Zalujnîi, înseamnă că anul 2024 va fi agitat și că Ucraina va încerca să revină la războiul de manevre în locul celui de poziții, pentru ca să obțină victoria pe front sau măcar să cîștige o poziție cît mai bună la viitoarele negocieri de pace.