Armata paralelă a Teleormanului

S-au reluat, în ultima perioadă, discuțiile aprinse pe marginea serviciilor în cazuri de urgență, în contextul apariției imaginilor, nedifuzate până acum, din timpul intervenției inițiale în cazul accidentului de la Colectiv. Imaginile în sine sunt cutremurătoare, dar au reușit să determine, ca de obicei, apariția a două tabere. Una împotriva lui Raed Arafat și una pro Raed Arafat.

Cu toate lucrurile foarte bune făcute de Raed Arafat în domeniul intervențiilor în situații de urgență din România și cu toate scăpările și erorile sale, discuția nu ar trebui să se învârtă în jurul unui singur om și nici n-ar trebui să fie una emoțională. S-a dovedit, în numeroase rânduri – chiar și imaginile de la Colectiv o dovedesc – că emoția nu are ce căuta în timpul unei intervenții de urgență. Este nevoie de luciditate, profesionalism, eficiență, dotări și de multe alte lucruri.

În acest context,

au fost reluate teoriile conspirațiilor, s-a vorbit, din nou, despre încercările de privatizare a serviciilor de urgență, nereușite până acum, despre diverse tentative în acest sens ce au avut loc în ultimii 12 ani, sub diverse guvernări.

Raed Arafat este cunoscut drept un adversar al privatizării serviciilor de urgență, poziție pe care și-a asumat-o public în numeroase rânduri, poziție care l-a pus în conflict cu fostul președinte Traian Băsescu, acel conflict ce a dus, în final, la demisia Guvernului Boc, la început de 2012.

Pe 31 octombrie, într-un video postat pe pagina sa de Facebook, Raed Arafat a făcut mai multe afirmații legate de tentativele de introducere a firmelor private în sistemul de intervenții în situații de urgență.

„În  domeniul urgenţei există mai multe interese care pot fi în spatele atacurilor care au loc în mod concertat asupra noastră şi nu numai în ultima perioadă, ci pe parcursul ultimilor ani”, spune șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, rememorând încercările făcute pentru modificarea Legii sănătății în interesul companiilor private care activează în domeniul urgențelor.

2006, anul adoptării actualei Legi a sănătății, coincide, spune Raed Arafat, cu anul primului atac la serviciile de urgență de stat. Urmează o inițiativă legislativă din 2010, pornită de la unele servicii private de urgență, apoi din nou o încercare în 2011, care propunea liberalizarea completă a serviciilor de urgență. De la acea inițiativă a pornit și conflictul cu Traian Băsescu, de altfel.

Ultima tentativă descrisă de către Raed Arafat este cea a încercării schimbării Codului Aerian. Conform secretarului de stat din MAI, inițiativa modificărilor la Codul Aerian ar fi dus la privatizarea aviației de urgență și la blocarea la sol, cel puțin pentru o perioadă, a aeronavelor SMURD, ca și la imposibilitatea aeronavelor militare de a mai participa la misiuni de urgență.

Acestea sunt afirmațiile

lui Raed Arafat, făcute în contextul atacurilor la care este supus el însuși în ultima perioadă. Credibilitatea acestor afirmații depinde doar de credibilitatea lui Raed Arafat și de verificarea lor. Oricât de credibil ar fi un om, atunci când reprezintă o autoritate a statului, afirmațiile sale trebuie verificate.

În același context, însă,

a început să circule o altă informație, de sens contrar. Cum că statul român ar fi pregătit, în acest an, un proiect care presupunea centralizarea tuturor serviciilor de urgență în mâna statului, mai exact în cadrul unei singure instituții.

Proiectul există, într-adevăr, și este un proiect de ordonanță de urgență, ce nu a ajuns, însă, niciodată în dezbaterea Guvernului, cel puțin nu într-o ședință de guvern publică. Găsiți aici  întregul proiect.

Astfel, conform acestui proiect, ar fi urmat să se înființeze Agenția Națională pentru Situații de Urgență. ANSU ar fi urmat să fie „autoritate de stat autonomă, cu personalitate juridică, instituţie civilă militarizată, parte a sistemului de securitate naţională, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului“.

În articolul 2 al proiectului de OUG se spunea și ce urma să concentreze ANSU:

„Art 2. Trec în subordinea ANSU următoarele instituţii:

(1) De la Ministerul Administraţiei şi Internelor: Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Judeţene, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.

(2) De la Ministerul Sănătăţii: Staţia Centrală de Transport Sanitar şi Ambulanţă Aeriană Bucureşti, Serviciul de Ambulanţă București-Ilfov, Direcţiile Judeţene de Ambulanţă, Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională «Prof. Dr. C.T. Nicolau» Bucureşti, toate Unităţile de Primiri Urgenţe din cadrul spitalelor.

(3) De la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale: Departamentul Sistemului Naţional Unic pentru apeluri de urgenţă 112 cu centrele de preluare a apelurilor de urgenţă, dispeceratele locale de urgenţă, sistemele şi reţelele dedicate sistemului de urgenţă.

(4) De la Autorităţile Publice Locale, de la ONG-uri, de la instituţii, de la operatorii şi agenţii economici: partea operativă şi operaţională a serviciilor publice, a serviciilor voluntare şi a serviciilor private pentru situaţii de urgenţă“.

Practic, ANSU urma

să devină un mamut care îngloba IGSU și toate inspectoratele pentru situații de urgență, rezervele de stat, tot sistemul de ambulanțe din țară, inclusiv ambulanța aeriană etc.

De notat intenția de înglobare în ANSU a tuturor Unităților de Primiri Urgențe din toate spitalele țării și intenția de a integra în ANSU, prin preluare de la STS, a serviciului 112.

De asemeni, prin acest proiect de OUG, inclusiv ONG-urile și firmele private care operează în domeniul situațiilor de urgență. Dacă Arafat se teme de privatizare, acest proiect de OUG propunea un soi de naționalizare.

De notat, de asemeni, că ANSU nu ar fi inclus și DSU, iar aceasta nu este o scăpare. De fapt, DSU este o structură a MAI fără personalitate juridică, ce are rol de coorodnare. Prin apariția ANSU, DSU ar fi rămas fără obiect al activității.

Pentru funcționarea ANSU,

în proiectul de OUG se stabilea ca bugetul instituției să fie: de la bugetul de stat 1% din PIB-ul anului anterior, iar de la bugetele locale, 2% din bugetul anului anterior. Așadar, dacă ne raportăm la PIB-ul din 2018, bugetul ANSU ar fi fost de minimum două miliarde de euro, plus contribuțiile venite de la autoritățile locale. Ca să nu mai vorbim că 1% din PIB este jumătate din bugetul alocat Armatei.

Prin acest proiect, ANSU nu primea doar o structură-mamut și un buget important, devenind o a doua armată a țării, dar sub coordonarea premierului, ci primea și puteri deosebite.

Conform propunerii, la articolul 8 se prevede: „(1) Preşedintele ANSU, prin ordin, poate institui, absolut excepţional, starea de urgenţă, în situaţii care necesită o reacție rapidă, precipitată sau în care este imposibilă adunarea autorităților competente, care pot declara uzual starea de urgenţă. Instituirea stării de urgenţă nu poate fi delegată. […] (3) Declararea stării de urgenţă are caracter temporar şi se poate institui pe o perioada de maximum 10 zile prin ordin al preşedintelui ANSU publicat imediat în Monitorul Oficial. Măsura stării de urgenţă trebuie aprobată în cel mult 10 zile de la instituirea ei de către preşedintele României prin decret, contrasemnat de prim-ministru şi publicat imediat în Monitorul Oficial. Neaprobarea ei în termen de 10 zile încheie starea de urgenţă instituită“.

Conform Constituției (articolul 93) și legilor în vigoare, doar președintele României poate institui starea de urgență.

Sunt mai multe prevederi scandaloase

în proiectul de ordonanță de urgență care prevedea înființarea ANSU, prevederi despre care vom mai vorbi în numerele viitoare, căci, dacă acest proiect ar fi fost aprobat, siguranța națională a României și stabilitatea statală ar fi fost grav amenințate.

S-a spus că ANSU ar fi fost pregătită pentru Raed Arafat, un soi de încununare a pretinsei sale dorințe de mărire și putere.

DSU, condus de Raed Arafat, a emis, pe 8 octombrie, un comunicat în care precizează, însă: „Departamentul pentru Situații de Urgență se delimitează ferm de acest material, care stârnește controverse, confuzie și destabilizează personalul din cadrul instituțiilor cu rol în gestionarea situațiilor de urgență și nu numai.

Facem precizarea că documentul nu a fost elaborat la nivelul Departamentului și nu corespunde viziunii acestuia.

Mai mult, aspectele regăsite în conținutul proiectului în discuție, atribuit DSU, sunt neconstituționale, iar efectele generate imaginii și credibilității Departamentului sunt evidente“.

Altcineva, însă, recunoaște existența proiectului, iar acel altcineva este Carmen Dan, fost ministru de Interne, care scria, pe 27 octombrie: „Dar pentru că această ultimă temă fierbinte privește sistemul de intervenție de urgență, un sistem recunoscut ca exemplu de bună practică în plan internațional, poate este mai util pentru sistem să se reflecteze asupra beneficiului creării unei Agenții Guvernamentale pentru Situații de Urgență, așezată pe principii solide de coordonare a tuturor instituțiilor cu competențe în gestionarea situațiilor de urgență!

Acum câteva luni exista o astfel de viziune și era o construcție pe care o analizam, chiar înainte de a pleca din minister“.

Deci da, proiectul a existat,

a fost elaborat până în iunie-iulie 2019, dar n-a mai ajuns în dezbatere guvernamentală din cauza demisiei lui Carmen Dan.

Mai mult, ANSU nu era gândită pentru Raed Arafat.

Conform surselor noastre, ANSU urma să fie condusă de către Sandu Dorin Voicu, președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale. Nu întâmplător, sediul ANSU era stabilit, încă în primul articol al proiectului de OUG: „(4) Agenţia Naţională pentru Situaţii de Urgenţă are sediul în B-dul Libertăţii nr. 12A, sector 5, Bucureşti“.

La acea adresă se află Sediul ANRSPS.

De ce tocmai Sandu Dorin Voicu? Poate pentru că este din Teleorman și este un apropiat al doamnei Dan, al doamnei Dăncilă, așa cum a fost apropiat și de Liviu Dragnea?