Un alt mare general român învelit în uitare e Constantin Christescu, răpus de ura adversarilor politici și de invidia camarazilor săi. A căzut de tînăr, pe timp de pace, într-o dimineață de mai. Doctorii i-au găsit în inimă o rană adîncă, provocată de sulița dușmăniei. Familiile Brătianu și Grigorescu s-au opus decorării lui cu medalia supremă în război, deși era limpede că Christescu îi întrecea în merite pe mai toți. Primul război mondial a avut, însă, și astfel de bătălii, iar pe acest front mizerabil au căzut nu puțini eroi.
Constantin s-a născut în 1866, în satul Pădurești din Argeș. Părinții săi au fost țărani, dar aveau acea sclipire a omului de rînd care înțelege că poți învinge muncile cîmpului cu o carieră de jandarm. Costică a fost ferit, așadar, de sclavia aratului și a seceratului, și trimis la gimnaziu în Pitești. A urmat apoi Școala Militară din Craiova, pe care a absolvit-o ca șef de promoție. Înzestrarea lui părea să depășească nivelul Jandarmeriei, așa că a făcut și Școala de ofițeri de la București, Școala Politehnică de la Paris, Școala de Artilerie și Geniu de la Fontainebleau și Școala Superioară de Război de la Paris. În 1894, cînd a încheiat cu instrucția, era cel mai școlit căpitan din istoria armatei române. În scurtă vreme, prin cultura sa militară și tehnică s-a impus ca cel mai creativ planificator de stat major. Planurile sale de operațiuni, elaborate pentru aproape toate situațiile din primul război, s-au ridicat cu mult deasupra capacității de înțelegere a generalilor și ofițerilor din teren.
În 1913, Constantin Christescu a conceput, la solicitarea Regelui Carol, planurile de operațiuni pentru armata sîrbă, care lupta cu bulgarii în al doilea război balcanic. Sîrbii au urmat indicațiile la milimetru și i-au spulberat pe bulgari într-o campanie-fulger, fapt care ne-a creat și nouă posibilitatea de a lua mișelește Cadrilaterul.
Campania din 1916 s-a desfășurat, o vreme, după planurile generalului Christescu, dar, pe măsură ce colegii lui generali au ținut să le îmbunătățească, armata română a trecut de la ofensivă la defensivă, pentru ca în final să abandoneze două treimi din țară în mîinile generalului Mackensen. Și planurile ofensivei din 1917 au fost elaborate de generalul Christescu. Numai că rivalitatea din interiorul statului major l-a eliminat din schema de comandă. Meritele au fost culese de alții, chiar dacă toată lumea știa ale cui sînt.
Pe teren, generalul Christescu a comandat Armata de Nord în 1916 și Armata Întîi în 1917. A fost subșef al Marelui Cartier General din 1916 pînă în iulie 1917. Apoi, după război, între 1920 și 1923, a fost șeful Marelui Stat Major. Inima îi fusese însă străpunsă la Mărășești, cînd Regele, alimentat de generali și politicieni, i-a luat comanda și i-a dat-o generalului Eremia Grigorescu.
Constantin Christescu a murit ca urmare a acelei răni, în 1923, la 57 de ani. O tristețe fără nume îi împovăra mustățile uriașe de husar, curbîndu-le în jos, ca pe un zîmbet răsturnat și amar. Prietenul său, Grigore Antipa, l-a numit „cea mai splendidă manifestare a geniului românesc” și „artist creator în știința strategiei”. Cu toate astea, n-a primit acces în mausoleul de la Mărășești. N-a avut medalia potrivită.
