Caţavencii

Asfaltatorii de casă și succesul garantat. Veni, vidi, Videle

Pe la finele anului trecut, cînd numitul Liviu D. lucra de zor, cîte 24 de ore pe zi și uneori chiar și noaptea, pentru a termina legea bugetului de stat pe 2019 la timp, Primăria Videle se pregătea să toarne vreo șapte milioane de lei în asfaltul străzilor din oraș. Căci merită și videlenii niște străzi moderne, cu asfalt tango, la cîte valori au plecat de acolo ca să se sacrifice pentru țară prin Guvern. După un complex proces de licitație publică, al cărui rezultat a fost ținut la sertar pînă luni, 11 martie, contractul în valoare de 6.925.195 de lei a fost atribuit către SC Spring Road Cargo SRL. Cumva normal, dacă ne gîndim că firma asta are un succes teribil la contractele din Teleorman, chiar și atunci cînd vine cu prețuri peste maximul estimat de autoritatea contractantă. Cum s-a întîmplat și în cazul de față.

Spring Road Cargo, care este în fapt o casă de arhitectură, este deținută de un domn pe nume Florin Neda, fost director la Tel Drum și unul dintre donatorii PSD. De altfel, despre multe dintre combinațiile lui Neda au scris cei de la Rise Project într-o serie de articole în care au arătat fața nevăzută a partidului din Teleorman. Practic, rețeta de succes a Spring Road Cargo SRL presupunea cîștigarea contractelor cu instituțiile publice și apoi angajarea lucrărilor către Tel Drum. Și, cel mai probabil, aceasta va fi rețeta și în cazul contractului cu Primăria Videle, căci e greu de crezut că firma lui Neda, cu cei 7 angajați ai săi, va putea repara și moderniza străzile din oraș. În schimb, Tel Drum poate. Pentru că bineînțeles că poate, doar vorbim de Videle, Teleorman, Dragnea, România 2019.

Exit mobile version