Se screme cîteodată nația română să scoată la înaintare cîte un exemplar ivit parcă din șiragul nobil al femeilor cu tricolor în coc ce au ciripit pe creanga Epocii de Aur a lui nea Nicu: Suzana Gîdea, Lina Ciobanu, Ana Mureșan, Alexandrina Găinușă și Leana lu Pîrțag.
De data asta, privighetoarea nordului s-a întruchipat sub forma vestalei lăptoase a Curții Constituționale, pre nume Aspazia Cojocaru, ce s-a zguduit de rîs cu ocazia zilei naționale, la optzeci de centimetri distanță de damful de Ballantine’s al lui Băsescu și la un metru patruzeci de damful bio al mîncătorului de căcat Vadim.
Deasupra Aspaziei au trecut în zbor elicopterele Puma, prin fața Aspaziei a tropăit nu doar regimentul de gardă, dar și cel de cavalerie al Jandarmeriei române, pentru ca în final Apazia să fie survolată de avioanele Hercule, Spartan și MiG 21 Lancer.
Binemeritînd de la țară datorită unui accident al istoriei petrecut în urmă cu treizeci de ani, cînd Aspazia chiar a ciripit, ea are astăzi dreptul să cotcodăcească între cei doi stîlpi oficiali ai societății noastre de consum.
Fiindcă mă număr printre puținii muritori care au văzut-o pe Aspazia jelind de mama focului pe treptele CNSAS-ului, aduc mărturie că Aspazia nu doar rîde oficial, ci și plînge în particular.
Purtînd în cioc un ciudat certificat de botez, semnat indescifrabil de un popă, în care pe Aspazia o mai chema în timpul liber și Ana, jurista Aspazia Cojocaru ne-a demonstrat cu șapte batistuțe umede că, nesemnîndu-și delațiunile cu nume conspirativ, ci cu sfîntul nume de botez, n-a făcut de fapt poliție politică. Igrasia urcînd îngrijorător pe pereți și pupilele Aspaziei funcționînd ca niște aspersoare, uzi leoarcă, ne-am scuturat penele de papagali și am miluit-o pe biata femeie cu o creștinească iertare pentru păcatele tinereții, sperînd cu toții că, după ce a cochetat cu mănăstirea Secu, Aspazia se va retrage la mănăstirea Balamuci.
De unde să bănuim noi, fraierii, că organul puterii o mai excită încă?
Publicat în Cațavencii, nr. 48, 5-11 decembrie 2012