Un obicei pe care mi l-am format în timp mă face să prefer ca primul contact cu un oraș pe care nu l-am mai vizitat să-l am noaptea. Îmi place să mă plimb pe străzile goale, să privesc atent clădirile, să am libertatea de a cunoaște străzile fără să împiedic oameni grăbiți cu gurăcăscenia mea. Nu mă gândisem, însă, niciodată, cum aș putea face asta cu zone mai întinse decât un oraș. Să le vizitez noaptea e inutil, pentru că, în lipsa iluminatului stradal, nu vezi nimic. Nu mă gândisem, însă, că iarna, atunci când din natură lipsește verdeața, ar putea fi o perioadă numai bună pentru a reevalua sau chiar a descoperi peisaje, zone și posibilități. Dar asta e altă poveste.
De ce, însă, ar fi o localitate goală
duminica, în miezul zilei? Poate din cauza iernii? Poate. Dar nu era chiar atât de frig duminica asta. Și, mai important pentru Dobrogea, nu bătea vântul. Dar Jurilovca și Sarichioi erau goale spre pustii. Sau așa păreau. Totuși, prin spatele perdelelor se simțea agitație. Coșurile caselor fumegau, mai ales în zona bucătăriilor, viața se simțea, cumva, în ciuda străzilor pustii și a senzației de localitate abandonată.
În Jurilovca, dar mai ales în Sarichioi, trăiesc mulți ruși lipoveni. De fapt, în Sarichioi trăiește cea mai mare comunitate de ruși lipoveni din toată țara.
Lipovenii au ajuns pe aici
cu secole în urmă, din cauza persecuțiilor religioase la care erau supuși în Rusia. Iar religia și obiceiurile, de care au ținut strâns, le-au permis o continuitate pe care puține minorități o au.
Și pentru că e vorba despre religie și despre obiceiuri, aici găsim și explicația aparentei pustietăți din cele două localități: lipovenii, ca toți ortodocșii cu rădăcini la estul Prutului, păstrează calendarul iulian, iar sărbătorile lor religioase sunt decalate de ale noastre cu 13 zile. Așadar, duminică, 13 ianuarie, lipovenii din Jurilovca și Sarichioi se pregăteau pentru Anul Nou pe vechi. De fapt, se pregăteau mai degrabă pentru Sfântul Vasile.
Revelionul, pentru lipoveni, nu este atât de important cum e Crăciunul. Contemporaneitatea i-a atins și pe ei, desigur, iar cei mai tineri profită și sărbătoresc revelionul de două ori, atât pe nou, cât și pe vechi. Două petreceri în două săptămâni n-au făcut rău nimănui.
Din punct de vedere religios,
Sfântul Vasile e mult mai important pentru lipovenii tradiționaliști decât revelionul. Așa se întâmplă și în Sarichioi, unde, în plus, noua biserică de rit vechi are hramul chiar de Sfântul Vasile. De obicei, biserica fiind prea mare pentru numărul mic de credincioși rămași în localitate, iar sărbătoarea de Sfântul Vasile picând în mijlocul unor ierni crunte, hramul nu se prea sărbătorește. Există și o biserică mai mică, în care se strâng iarna, că-i mai ușor de încălzit. Iar biserica aia are hramul prin primăvară, mai suportabil din punct de vedere al climei.
Duminică, însă, în bucătăria și brutăria bisericii era agitație. Se gătea mâncarea pentru Sfântul Vasile. Fiind, până acum, o iarnă destul de blândă, lipovenii din Sarichioi se pregăteau pentru hramul bisercii celei mari.
Și, pentru că tot e iarna îngăduitoare,
la hram a fost invitat un oaspete important pentru ortodocșii de rit vechi: Patriarhul Aleksandr, venit tocmai din Rusia.
În orice sat românesc, vestea că vine patriarhul ar fi scos în stradă toată suflarea. La Sarichioi nu era chiar așa. Vreo treizeci de oameni, în mare parte femei trecute de prima tinerețe, așteptau cu răbdare în fața bisericii. Fără zarvă, fără agitație. poate și pentru că Patriarhul Aleksandr e un obișnuit al locului, venind destul de des prin zonă.
Vreo zece minute, de când s-a primit semnalul că Patriarhul se apropie, clopotele bisericii au sunat într-un ton vesel, care nouă ne poate părea ciudat. Nu-l auzim niciodată la bisericile pe lângă care trecem.
Într-un târziu, un minivan modest a oprit în fața bisericii. Preotul locului a coborât din mașină, s-a repezit în biserică și s-a îmbrăcat în straiele rituale. După care a ieșit din nou în curte, pentru a-l întâmpina regulamentar pe înaltul oaspete. S-au schimbat câteva saluturi în limba rusă, câteva binecuvântări, patriarhul a rupt din pâinea cu care îl aștepta o localnică, iar apoi au intrat toți în biserică.
Începea slujba care avea să țină
până pe la trei noaptea. Iar dimineață, în zori, pe la șapte, preoții, doar oleacă odihniți, urmau să înceapă slujba de Sfântul Vasile, întinsă și ea pe alte ore bune. De-abia după aia veneau masa și praznicul.
Dar ăsta este programul celor foarte religioși.
Spre orele serii, Sarichioiul a început să răsune de muzica ce venea de prin case sau pensiuni. Cei mai puțin religioși sărbătoreau Anul Nou pe vechi. Nu exagerat, nu extravagant, ca pe Valea Prahovei. Decent, dar cu chef de distracție. Și ăla moderat, totuși, căci pentru sărbătorile pe vechi nu se dau zile libere.
Pe la ora unu din noapte muzica s-a stins, petrecerile s-au spart, iar lumea s-a dus la culcare. Unii mai aveau de sărbătorit și de Sfântul Vasile, alții își salvau forțele pentru o nouă săptămână de muncă.
Noi, ceilalți, nu mai avem nici o scuză. Trebuie să ne apucăm de treabă, după ce anul 2019 a început de-adevăratelea până și în zonele în care localnicii mai țin sărbătorile pe vechi.
2.619 vizualizări
