Caţavencii

Atacuri teroriste asupra presei satirice din România

În anul 2004, fundamentalistul Adrian Năstase a ordonat un atac asupra publicației Academia Cațavencu. Planul a fost pus în aplicare cu ajutorul unei ramuri a PSD: Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor. A fost implicat în acțiunea teroristă și ziarul Adevărul, organizație cunoscută, pe atunci, pentru violența ei de opinie.

Asupra redactorilor Academiei Cațavencu s-a tras, din ordinul lui Năstase, cu acuzația de spălare de bani. Zece membri ai redacției au fost executați în public de gruparea jihadistului sportiv C.T. Popescu pentru vina de a nu fi făcut nimic altceva decît să-l ironizeze pe profetul de la Cornu.

Nu au fost morți, fiindcă intervenția rapidă a forțelor bunului-simț a salvat situația, dar acest atentat a lăsat răni adînci în sufletul revistei și al cititorilor. Șeful Oficiului Național pentru Combaterea Spălării Banilor, Nicolae Melinescu, cel care a fabricat povestea, a fost arestat, judecat și condamnat, dar nimeni n-a mai ținut minte și partea asta a istoriei.

În 2009-2010, un alt lider spiritual al conflictului intern, Traian Băsescu, a ordonat atacuri asupra grupului de presă Cațavencu. Prin mărimea forțelor angrenate în operațiune – ANAF, SRI, DNA, Parchet – se poate spune că a fost o adevărată ciocnire a civilizației scrise cu paharul unui bețiv.

Fanaticii din grupările subordonate lui Băsescu au tras cu tot armamentul greu din dotare. Islamistul Blejnar, antrenat în magazinele scumpe din Emirate, a ținut ostatic, vreme de nouă luni – triplu față de limita legală –, departamentul financiar al companiei, în timp ce mujahedinii din Parchet au livrat ilegal rețelei Hotnews-Evz-B1, finanțată de cercuri apropiate teroriștilor, stenograme nu doar private, ci și false.

Bombardat cu controale abuzive, blocat să funcționeze, timorat de parchete, defăimat în presa portocalie – alimentată de sponsorii Niro-Cocoș –, grupul s-a prăbușit în agonie. Chiar dacă Academia Cațavencu a scăpat pentru o vreme, masacrul a rămas masacru.

În 2010, însă, Băsescu a pus la cale un nou atentat împotriva revistei de satiră care îi lua în derîdere credința în băutură și totalitarism. Misiunea i-a fost încredințată unui mullah bogat pregătit în taberele de spălare de bani ale ANAF, Adamescu Dan, care, înainte de a fi capturat și băgat la pușcărie, a apucat să cumpere forțat și să distrugă această publicație-simbol, construită cu efort, imaginație și pasiune vreme de douăzeci de ani.

Azi, mare parte din atentatori sînt la închisoare sau sub supraveghere judiciară: Niro, Cocoș, Adamescu. Se pregătesc Blejnar și, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Traian Băsescu.

Atentatele la presa de umor vor continua, cu siguranță. La fel cum vor continua și arestările de teroriști. Pentru alte fapte, desigur.

Exit mobile version