Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Atât mai vrem de la voi: ne dați viețile-napoi?

Zoom Atât mai vrem de la voi: ne dați viețile-napoi?

Duminică, târziu după miezul nopții, s-a terminat cea mai urâtă perioadă din România ultimului sfert de secol. Cu oameni în stradă, semi-sărbătorind, semi-așteptând o scâteie ca să sară la bătaie. S-a terminat urât, așa cum a început.

Dar când mama mă-sii a început, oare? Ieri în niciun caz. Nici măcar acum o lună și jumătate, când a început campania electorală. Și nici în primăvara, nici în toamna, vara sau iarna lui 2012. A început mai demult, mult mai demult. Unii ar putea spune că în 2007, dar cred că e exagerat. Hai să mai împingem puțin timpul și să spunem că, de-adevăratelea a început în 2009. Atunci, în campania electorală pentru prezidențiale, cu deja prea multe televiziuni de știri și cu un internet în expansiune, ura și mizera au început să dea pe-afară. Imagini cu un candidat lovind un copil într-o parte și un director de Institut Cultural Român declarând în presa străină că un candidat primea favoruri sexuale orale pentru locuri în parlament în partea cealaltă. Un ofițer acoperit moderând dezbaterea finală, moguli de presă disperați de spectrul obsedant al pușcăriei. Lamentabil. Începutul unei degradări a limbajului public, începutul unui cincinal nenorocit în care, încet-încet, oamenii au fost transformați în sprinklere de ură, abjecție, puroi propagandistic.

Practic, din decembrie 2009 suntem într-o perpetuă campanie electorală, chiar în ani în care n-am avut parte de alegeri.

Că Băsescu nu trebuia să ajungă președinte pentru a doua oară e aproape o axiomă. Că, aflat în al doilea mandat, cel final, n-a avut bunul-simț de a-și sacrifica capitalul politic pentru a face reformă reală e foarte clar. Că a ținut cu dinții, dosarele și securiștii de putere și de sursele de bani e iarăși un lucru ce, după atâta vreme, nu mai trebuie demonstrat. Dar a transforma fiecare zi din ultimii ani în campanie anti-băsescu, dată fiind imposibilitatea reală de a-l îndepărta, a fost, poate, cea mai proastă decizie luată vreodată. A-l toca mărunt e una, a face din asta program politic e cu totul altceva. Criticile chiar zilnice ale presei, dezvăluirile încrengăturilor dintre el și alți politicieni care s-au umplut de bani și care i-au finanțat campania fiică-sii, de exemplu sau și-au umplu propriile buzunare și pe cele ale partidului, toate astea țin de ceea ce presa chiar trebuie să facă într-o democrație. Dar de aici și până la înființarea unei mega-structuri politice care n-are alt program decât “Jos Băsescu!” este cale lungă.

Și nimic, dar absolut nimic nu justifică radicalizarea extremă la care s-a ajuns în ultimele două luni.

Ajută mult și faptul că, din 2009 încoace, Facebook a prins rădăcini puternice în România. La început ca site de agațantlăcuri, o versiune mai spălată a lui Hi5, mai apoi ca mare fermă virtuală care umplea în mod util timpul bugetarilor plictisiți de Solitaire, Facebook a ajuns canalul colector al tuturor frustrărilor. Dacă vrei să te exprimi liber, dar ești prea indolent pentru a-ți face măcar un blog, ai la dispoziție această minunată platformă. Îți faci un cont, postezi ce vrei și comentezi în draci pe unde ți se dă voie. Libertate maximă, autocontrol deloc. Să nu uităm nici calitatea de sursă de informare primară a Facebook-ului. Practic, pentru că stă deschis toată ziua pe calculatorul românului modern, e mai simplu să iei direct de acolo chestii deja rumegate de unii pe care să le consideri adevăruri supreme. Așa au ieșit în stradă niște oameni nervoși, nu cu multă vreme în urmă, pregătiți să verse sângele jandarmilor care omorâseră un om la Pungești. Nu contează că nu murise nimeni la Pungești. Informația era sigură, era de pe Facebook.

Nu mediul virtual a câștigat alegerile, dar prin intermediul lui și, desigur, al televiziunilor, ni s-a înveninat excesiv o toamnă frumoasă.

Politruci de mâna a doua, activiști de conjunctură, labili psihic ce au tratat candidații ca pe un Xanax gratuit, oameni aparent normali dar mustind de frustrări nevindecate, politicienii înșiși s-au aruncat în luptă de parcă se băteau pe un loc pe arca lui Noe. Voiai să vorbești cu un prieten și descopereai că în trupul lui a intrat un candidat, că fața i-a fost îndepărtată și înlocuită cu un banner, că el însuși a dispărut în neant lăsând în locul lui un dobitoc măcinat de ură.

Oricare ar fi fost rezultatul, n-a meritat. N-a meritat deloc. Fețele încruntate, lăturile deversate, injuriile fără posibilitatea reconcilierii, ușile închise definitiv în nasul unor oameni pe care-i știai de-o viață… Demență totală în numele mai binelui pe care, de fapt, nu politicienii ni-l pot oferi, ci noi, doar noi.

S-a terminat, dar unele poduri sunt definitiv distruse, unele poteci definitiv acoperite de dărâmături. Nu vom putea repara multe dintre astea niciodată. Dar putem să încercăm, șchiopătând, să ne întoarcem acasă, după un război care nu era și n-ar fi trebuit să fie al nostru. Dacă mai găsim pe cineva printre ruine, să-l luăm în brațe și să plângem împreună a iertare.

Iar de la politicieni iresponsabili, politruci retardați, agitatori spălați pe creier nu vreau decât un singur luucru: când plecați, dați-ne viețile înapoi, că nouă ne trebuie.

6 comentarii

  1. #1

    Ca cam asa e dar nu e diplomatic sa o spui cu voce tare pentru ca esti contra curentului.
    Si realitatea e ca mai bine ramai cu durerea de masele decat sa te apuce simultan si diareea. Cu prima te-ai resemnat deja.

  2. #2

    Superb!!!

  3. #3

    pe mine cel mai tare m-a amuzat (şi m-a contrariat) un vechi şi bun prieten care, pentru “vina” de a-mi fi exprimat anumite dubii privind prezența de-a dreapta lui Johannis a unor figuri să le spunem de proaspătă tristă amintire de prin pdl, m-a acuzat că vreau, citez: “10 ani de dictatură”. Şi chiar vorbea serios. Ideea e că la fel de serios era şi acum vreun an -doi, când îl bătea gândul să se înscrie prin pesede şi mi-a luat vreo lună să-i explic cum e treaba cu pesedeul ăsta, cine e ei de fapt şi ce vrea. Şi acest amic al meu e un tip realmente inteligent şi cultivat. Nu vreau să mă gândesc la cât de pe arătură au luat-o true believerii…..

  4. #4

    Îmi place! Aș fi vrut să dau Like, sau share, să apăs pe butonul ăla albastru, dar asta ar fi însemnat să continui cu dărămăturile și am luat decizia de mai bine de o săptămână că e prea mult, că nu mai pot și că în definitiv, cum e și la război, tot cei mai mulți câștigă, indiferent de cine a început sau cine are dreptatea de partea lui…

  5. #5

    Excelent articol. De fapt “Catavencii” au ramas singurii care mai fac presa adevarata in Romania. Restul sunt simpli lautari, li se lipeste bancnota pe frunte si interpreteaza orice li se cere utilizand scripcile lor afumate de tutunul din spelunca, de la orice manea porno pana la “Money for nothing” de la Dire Straits chiar daca asta din urma suna ca naiba din strunele lor acordate fals.

  6. #6

    Patrick Andre de Hillerin RULES!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Recviem pentru mustața lui Dragnea

    19 noiembrie 2019

    Prieten la toartă cu bărbierul austriac al Munților Carpați, Klaus Iohannis a reușit și el performanța de a-i ușui vrabia de sub nări lui Liviu Dragnea, lăsîndu-l orfan de mustață […]

  • Ciuma Roșie biruitoare

    19 noiembrie 2019

    Națiunile se ridică atunci cînd norocul le suflă în pînze. România a prins furtuna norocoasă de acum un secol – cînd, după ce a pierdut un război, și-a dublat teritoriul. […]

  • Fenomenalul domn Cîțu

    19 noiembrie 2019

    Când a încercat, la inițiativa prietenului lui mai inteligent, Lucian Isar, să atace speculativ leul, în 2009, Florin Vasile Cîțu a primit de la Mugur Isărescu un dos de palmă […]

  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

Cele mai citite