Caţavencii

Atenție, se închid ușile! Urmează turbulențe cu peron pe partea estică

Dacă șeful spionilor americani se suie într-un avion al US Air Force, apare pe FlightRadar ca să-l vadă prostimea, face escală de alimentare la Riga, după aia aterizează în Rusia, ceva se va întâmpla, iar asta va fi destul de curând. Știrea că directorul CIA s-a dus să se întâlnească cu omologul lui de la FSB ca să-l avertizeze să nu atace NATO a venit în publicații serioase, care de ceva vreme asta zic: că Putin a escaladat deja și că încearcă o scăpare din capcana ucraineană, atacând sub steag fals, sabotând, punând la cale atentate în țări europene. Adică a mers la Moscova nu Witkoff, nu ginerică Kushner, așa cum s-a întâmplat înainte și după ce Trump l-a primit cu covorul roșu pe Putin la Anchorage, Alaska, a mers chiar Ratcliffe, șeful CIA, pe post de Făt-Frumos trimis să îi descurajeze pe ruși, semn că – uite – Licuriciul există și ne apără. S-a făcut la vedere, i-a luat prin surprindere și pe ruși, și pe Trump, în așa fel încât pulimea să vadă și să înceapă să întrebe. Presa a rostogolit imediat știrea că așa s-a dus și alt șef al spionilor americani la Kremlin înainte să atace Putin Ucraina, să-i atragă atenția să nu încerce. Uite că a încercat și tot încearcă și astăzi, vizitele astea de spion american neimpresionând prea tare kaghebiștii.

Houston, avem totuși o problemă, iar povestea vizitei lui Ratcliffe pare mai curând o dramoletă geopolitică care dă rău de tot cu virgulă. Și vă explic de ce: cum să mergi tu să-l descurajezi pe Putin să nu atace NATO, când ai anunțat deja că retragi peste 25% din trupele și echipamentul militar staționate în Europa? Cum să-i zică Ratcliffe lui Bortnikov, omologul lui de la FSB, „Coaie, nici să nu te gândești să ataci NATO, că ne supărăm”, când Trump nu se spală bine pe dinți dimineața și bagă o postare în care îi ia cu morți și răniți de mamă pe ăștia din NATO? Dacă rușilor le-au dat lacrimile de râs când i-a amenințat șeful CIA să nu intre în Ucraina pe vremea când SUA nu avea alergie la NATO, de ce nu ar face și astăzi tot așa, când relația Administrației Americane cu NATO este mai șubredă decât relația sa cu Coreea de Nord a lui Kim? Și atunci care este cheia acestei mișcări misterioase a unui avion care-l duce pe șeful spionilor în Rusia? Dacă ne uităm prin ograda noastră, ce vedem? Drone peste drone, încercări de sabotaj pe ruta cea mai aglomerată în august, cea care leagă Litoralul de țară: borduri puse în macaz pe linia de cale ferată, țepușe de fier pe A2, dar și instalație electrică amplasată prin țară, într-un tunel feroviar pe ruta Orăștie–Simeria.

Peste gard, în Slovacia și Polonia, au fost dejucate sabotaje la fabrici de drone și arestați sabotorii, în Germania au găsit drone cu explozibil pregătite să lovească avioanele care transportă material militar către Ucraina. Deci rușii au început joaca și se pregătesc să o facă și mai tare, numai că vizita șefului CIA e mai mult decât pare. Fie a făcut-o peste capul prietenului de suflet al lui Vladimir de la Casa Albă, fie asta cu descurajarea este o perdea de fum care ascunde negocieri pentru acțiuni armate de amploare ruse și americane, fiecare în zona lui de interes, pentru că Iranul este pentru Trump așa cum este Ucraina pentru Putin – o mare gaură neagră. Bun, ce ar putea să fie atât de important? Dacă ne uităm că cei doi prieteni faimoși, Donald și Vladimir, și-au prins urechile în războaie, poate înțelegem și că ambii iau în calcul să folosească arma nucleară pentru a-și spăla rușinea de comandanți supremi impotenți. Trump o dă cotită de ceva vreme, Putin o zice explicit, așa că poate negociază băieții ca să iasă treaba controlat, limitat, să nu apară neînțelegeri, accidente și un conflict nuclear global? Una mică în Teheran, alta în Kiev, în numele covorului roșu. Sau acel Deep State pe care Trump îl urăște încă mai respiră, înțelege că președintele este deja un cal mort înainte de midterm și nu-i mai lasă pe ruși să joace kazaciok pe masa din Salonul Oval? Greu de răspuns, atâta timp cât China tace, iar Iranul este aliatul Rusiei.

Exit mobile version