Articole scrise de: Cristian Teodorescu

La 15 ianuarie, în fiecare an, la Școala nr. 71 din București, directoarea, doamna Măinescu, ne aduna „în careu” cînd trebuia să înceapă orele și la cursul gimnazial. Apoi, ea și profesoarele de română ne vorbeau tuturor despre Mihai Eminescu. După aceea porneau pick-up-ul și îl auzeam de pe placă pe actorul George Vraca recitînd Luceafărul. Doamna Măinescu era soția poetului și epigramistului Tudor Măinescu. Avea și ea umor, dar nu-l prea risipea pe elevi. În școală însă era o […]

Marea speranță a bucureștenilor, dar și a celorlalți români aflați sub ocupație în timpul primului război mondial a fost să-și recîștige libertatea. Ce au însemnat pentru locuitorii Capitalei perioada cît au fost prizonieri în orașul lor, victoria asupra ocupanților și mai ales momentul augural al Unirii, în acest serial despre oamenii obișnuiți, politicienii și lumea acelei vremi. Noul prim-ministru, domnul Brătianu, trimisese trăsura după Vasilica, la șase dimineața. Un polițist o trezise din somn după ce pătrunsese în casă bătînd […]

El a anunțat primul, pe net, aproape nevenindu-i să creadă, că Emil Brumaru a murit. Cînd am aflat l-am căutat imediat pe Liviu Antonesei să-mi dea un interviu despre Emil Brumaru. Erau prieteni și se prețuiau reciproc, și scriitoricește. Mi-a răspuns după numai cîteva ore. Regret că acest interviu apare cu o săptămîna mai tîrziu decît aș fi dorit. Dar asta e numai vina mea, fiindcă, luat de alte treburi, duminica trecută n-am deschis computerul. Cristian Teodorescu: De cînd îl […]

După ce m-am căsătorit, nu-mi mai plăcea să merg în vizite de Anul Nou. Însă primeam cu plăcere oaspeți. Nu făceam petreceri cu mulți musafiri. Stăteam într-un apartament cu două camere, în Drumul Taberei, într-un bloc de patru etaje, dintre cele construite în anii ’60. Sau cum zicea bunica mea, atunci cînd am invitat-o să-l vadă: „Cămăruțele sînt bune”. Într-un an, singurii noștri musafiri au fost Sorin Preda, romancierul, și soția lui, Alisia. Căci Hanibalii se duseseră la țară. Soții […]

A ajuns la numărul 8 revista de proză scurtă Iocan. Scriu aici despre ea fiindcă e, în format de revistă-carte, o antologie de proză scurtă cu apariție trimestrială. Au publicat pînă acum în Iocan aproape toți prozatorii români contemporani care contează. Au debutat în Iocan tineri prozatori dintre care unii au fost foarte bine primiți cu cărțile pe care le-au scos după aceea. Aici apar cu povestiri autori celebri din lumea întreagă și prozatori români clasici. Ilustrațiile, inclusiv imaginea de […]

Vorbea despre moarte cu un fel de crescîndă tandrețe, iar despre sine cu o ironie jucăușă. De cîțiva ani, domnul Emil Brumaru scria parcă strîmtorat de timp, deși o ducea bine cu sănătatea. Din cînd în cînd îl întrebam dacă are vreme să-mi dea un interviu. A tot amînat. După ce mi-a spus că nu voia să se strice cu N. Manolescu din cauza interviului, n-am mai insistat. Vorbeam la telefon despre alte alea. Cărțile altora, amintirile sale și ne […]

Marea speranță a bucureștenilor, dar și a celorlalți români aflați sub ocupație în timpul primului război mondial a fost să-și recîștige libertatea. Ce au însemnat pentru locuitorii Capitalei perioada cît au fost prizonieri în orașul lor, victoria asupra ocupanților și mai ales momentul augural al Unirii, în acest serial despre oamenii obișnuiți, politicienii și lumea acelei vremi.  Vasilica voia ca Ana, fata ei, să fie educată ca o viitoare doamnă de pe urma unui măritiș avantajos. O dăduse la o […]

Scrie romane polițiste (e unul dintre cei mai buni reprezentanți ai genului de la noi), dar a scris și proză nepolițistă. Stelian Țurlea a făcut gazetărie mulți ani, și pe hîrtie, și pe micul ecran. A condus sclipitor Ziarul de duminică. Cristian Teodorescu: De unde ți-a venit să scrii romane polițiste? Stelian Țurlea: Habar n-am. Îmi place să spun povești. Am convingerea – și o repet de câte ori pot – că totul în jurul nostru e o poveste și […]

Eram la Chișinău acum vreo trei ani, de Ziua Limbii Române. Nu mai fusesem acolo pînă atunci. Mulți ani trăsesem nădejde că mă voi duce la Chișinău fără pașaport. Tot așteptînd  să se unească Basarabia cu țara, mă întîlneam la București cu prietenii scriitori unioniști din Republica Moldova. Se uitau tot mai sceptici la mine și mă sfătuiau ca pînă la Unire să le fac o vizită cu pașaport. La aeroport, niște polițiști cu chipie înalte, după moda sovietică. Vorbeau […]

Deși titlul te poate face să crezi că Ion Vianu a scris o carte de memorii destinată foștilor săi colegi de meserie, lucrurile nu stau deloc așa. E drept însă că dacă nu te interesează psihiatria și disputele din jurul ei, necum cele din interiorul acestei bresle, pierzi la lectură ce vrea să spună Ion Vianu în titlu. Sau cel puțin o parte din teoria care subîntinde cartea, cea în care el polemizează cu unii dintre confrații săi, cu toate […]

Marea speranță a bucureștenilor, dar și a celorlalți români aflați sub ocupație în timpul primului război mondial a fost să-și recîștige libertatea. Ce au însemnat pentru locuitorii Capitalei perioada cît au fost prizonieri în orașul lor, victoria asupra ocupanților și mai ales momentul augural al Unirii, în acest serial despre oamenii obișnuiți, politicienii și lumea acelei vremi. Un binevoitor de la Poliție îi trimisese o scrisoare domnului Tudor Arghezi. Scurta epistolă nu era semnată. Poetul a recunoscut însă scrisul ascuțit […]

Arhitect și romancier din ce în ce mai cunoscut, mai lăudat și mai premiat, Tudor Ganea scrie literatură în timpul liber. Nu-i plac bisericuțele și rîcile din lumea literară și prostituția profesională din breasla arhitecților. Cristian Teodorescu: Cum se face că un arhitectcu diplomă,cum ești, în loc să-și vadă de meserie, se apucă de literatură sau, mă rog, se întoarce la literatură? Tudor Ganea: Pentru că arhitectura, la noi, e încă tulbure, neașezată. Asta v-o spune unul care a lucrat […]

Din cînd în cînd, așa, cam la trei ani odată, reapare în presă ipoteza că, în decembrie 1989, în Scînteia tineretuluia fost publicat un mesaj codificat adresat securiștilor. Zilele astea, ipoteza cu pricina a fost din nou scoasă la iveală. Ce era cu acel „mesaj” și în ce consta el? O dată pe săptămînă, în Scînteia tineretului apărea o pagină mai relaxată, cu texte care aveau umor sau cel puțin așa credeau unii dintre autorii lor. Uneoriconținutul umoristic al paginii […]

Pe unul dintre nepoții lui Marin Preda îl chema tot Marin. Băiat arătos, citit și cu un umor de om cumsecade. Era băiatul lui Sae, fratele cel mic al lui Preda, care locuia de mulți ani la Bacău. Ne-am cunoscut în facultate. Marinică stătea la cămin. În vacanță nu se ducea acasă. Unchiul lui, marele Preda, îl primea în gazdă în casa lui de pe strada Plantelor, care era la vreo cinci minute de mers pe jos de blocul din […]

Ce caută la țară un orășean get-beget, dacă n-are rude acolo și nici nu e invitat în casa de vacanță a altui orășean? Ori că se duce în concediu la vreo pensiune, să descopere tradițiile rurale ale patriei, ori că are vreo moștenire de la vreo rubedenie uitată. În romanul lui Dan Lungu, un anume Polovăț, care pare sociolog, e trimis de firma la care lucrează într-un concediu de recuperare (sau de explorare) identitară. Personajul alege un sat din nordul […]

Una dintre multele măgării cu care au fost întîmpinați la întoarcerea în țară românii din diaspora, în anii ’90, a fost faimosul și ineptul reproș că n-au mîncat salam cu soia. Lui Ion Rațiu, cel puțin, i se tot scoteau ochii pentru asta. Susținătorii FSN-ului îl acuzau că nu știa ce gust are salamul cu soia, la întîlnirile lui cu alegătorii. Habar n-aveau că Rațiu scotea de mulți ani pe banii lui, în străinătate, o revistă anticomunistă și anticeaușistă, Românul […]

Marea speranță a bucureștenilor, dar și a celorlalți români aflați sub ocupație în timpul primului război mondial a fost să-și recîștige libertatea. Ce au însemnat pentru locuitorii Capitalei perioada cît au fost prizonieri în orașul lor, victoria asupra ocupanților și mai ales momentul augural al Unirii, în acest serial despre oamenii obișnuiți, politicienii și lumea acelei vremi. De cînd se întorsese în București, Regina le punea pe doamnele sale de onoare să se ducă prin mahalale, tiptil, îmbrăcate în haine […]

De obicei n-o vezi, doar din cînd în cînd moderează lansarea vreunei cărți. Claudia Fitcoschi e însă cea care se ocupă de publicitatea cărților de la Polirom și a autorilor lor. Claudia e dintre cei care, la tîrgurile de carte, te întîmpină zîmbind la stand, fără să obosească, fiindcă se simte bine în pielea ei. Cristian Teodorescu: Pentru oamenii dintr-o editură, un tîrg de carte e o fericire editorială, dar din cîte am observat e o treabă cumplit de obositoare. […]

Pe vremea cînd în clădirea Teatrului Național, la etajele 3/4, se ținea Tîrgul de Carte Bookarest, cel cunoscut azi sub numele de Bookfest, lansările de carte erau înghesuite și căldura te topea. Bucureștiul era plin de praf, chiar și pe străzile din centru. „Privatizații”, acei pionieri ai capitalismului autohton, aveau parte de epitete jignitoare; cel mai frecvent folosit de bucureșteni era cel de „nespălați”. Cu toate astea, editurile particulare aveau succes, deși unii dintre frecventatorii Tîrgului de Carte, cititori, dar […]

Soarta povestirilor „pierdute” ale lui Scott Fitzgerald te lasă perplex. Capodopere care n-au apărut la vremea lor, fiindcă editorii revistelor cu care colabora au refuzat să le publice în forma trimisă de autor, de teamă că cititorilor ar putea să nu le placă, au ieșit la iveală abia de curînd. Fitzgerald a refuzat toate sugestiile de „îmbunătățire” a povestirilor, uneori după multe schimburi de scrisori, chiar și atunci cînd era în pană de bani și în ciuda faptului că adeseori […]