Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

În 1984, Mircea Nedelciu m-a luat deoparte, misterios: – Florin, vrei să vezi un pictor mai altfel? Voiam. Am pornit agale, era iarnă, seara cădea repede. Băusem, așa cum se cuvine, oarece, de pe aragazul portabil pe care-l adăposteam în subsolul rece al editurii. Dar ce e un pahar, ce sînt două pahare, ce mama dracului sînt trei pahare de vin fiert în România deceniului nouă? Vă spun eu: aperitiv! De la Cartea Românească pînă la Biserica Amzei era o […]

L-ați văzut cumva pe Hanță? Nu, nu cel cu ochi de faianță, ci pe decanul de odinioară al Facultății de Litere din București. Pe vremea de care povestesc, era doar prodecan, dar plin de importanță. Ca să rimeze cu Hanță, cu faianță și cu garanță. Aia era vremea lui. Vreme frumoasă, în care nu se inventaseră nici grevele universitare, nici răsturnările neprevăzute de situație. Respectivul (adică dom’ profesor) n-avea nici o trecere la studenți. Adică n-am auzit vreodată pe cineva […]

Multă vreme m-am lăudat cu memoria mea perfectă. Îmi puteam oricînd înnebuni conlocutorii citîndu-le pasaje, scene și replici din cărți citite acum cincizeci de ani. Întîmplări pe care toată lumea le credea uitate. Cuie uitate-n grinzi, magazine dispărute, vecini care parcă nu existaseră vreodată. Dar orice naș își are nașul și nimeni nu-i perfect, mai ales eu. Una din cele mai frumoase călătorii din cîte am făcut vreodată a fost cea din 1990, despre care am povestit și răspovestit. Am […]

Trei sînt amintirile mele de jurnalist de teren. Și toate cu schepsis. Prima, cea mai ridicolă, e aventura mea de la Budapesta. Venise un ciudat în redacția Cotidianului și, misterios, ceruse să vorbească cu șeful. Ei bine, eu eram ăla. Omul și-a băut cafeaua, și-a aprins țigara și a depănat o poveste încîlcită cu niște casete ale revoluției, ascunse în orașul de mai sus. Imediat m-am urcat în tren (cu 25 de dolari în buzunar, cu aparatul de fotografiat și […]

În 1979, pe stagiarii repartizați la Galați statul îi cadorisise cu etajele 10 și 11 dintr-un bloc de la marginea cartierului Ada Marinescu. Cum l-au ocupat e o poveste. Maică-mea, în imensa ei dragoste pentru plodul ei (adică pentru mine), s-a suit în tren și a aterizat la cei trei frați, Puiu, Poni și Carol, care locuiau aici. Împreună cu ei, a pus la punct un plan, adică ce s-ar numi azi o petiție, adică o cerere către activul de […]

Deunăzi, toate filialele Uniunii Scriitorilor și, evident, toate mail-urile membrilor au primit următorul mesaj: “Stimați colegi, Dl Dan Lungu v-a invadat e-mail-urile personale, atacîndu-ne că punem în pericol legea suplimentului de pensie, noi, cei care am inițiat în primul nostru mandat, în anul 2006, această Lege și care de atunci o susținem în toate împrejurările. În aceleași informări mincinoase, dumnealui se prezintă ca un apărător al drepturilor membrilor Uniunii Scriitorilor din România. Numai că lucrurile stau exact pe dos: dl […]

De curînd, mi-a parvenit de la un membru al Uniunii Scriitorilor scrisoarea de răspuns a președintelui Manolescu la acuzațiile lansate de dl Dan Lungu, în campania electorală. E un document epocal, pentru că divinul critic se coboară, în sfîrșit, de pe piedestalul academic și răspunde, vai, unor chestiuni mundane. Sau organizatorice și legale, cum zice fișa postului. Far călăuzitor, programatic și practic al felului cum merg lucrurile. Scrisoarea e plină de patos și de năduf. Iată un fragment din Preambul: […]

Rîdem, dar nu e de rîs. Facem mișto de Uniunea Scriitorilor și de managementul ei, și totul rămîne în lumea noastră mică. Se păruiesc scriitorii? “Nesătuii… Nu se mai satură de bani, milionarii dracului! Muște la arat!” Asta-i legenda, cu ea defilăm. Dar, na, vin alegerile, după un șir de procese în care, cu totul diferit de ce spun șefii, Justiția le-a tăiat definitiv macaroana. Deschideți portalul Ministerului Justiției și citiți: http://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000358775&id_inst=2 Dar buba nu-i aici, ci în adîncuri îngropată. […]

„Cum să arunci banii pe fereastră și să transporți peste 1.500 de scriitori la București?“, pare să spună USR. „Ce, noi căcăm bani?“ Probabil că nu au aflat de existența videoconferințelor ori de votul electronic. Pentru cei care cred că Internetul e o scorneală, ches­tiile astea sînt de domeniul SF. Se va vota pe filiale, pe rînd, urnele se vor sigila și nu­mărătoarea finală va avea loc la apro­ximativ trei săptămîni după prima alegere. Iar candidații vor bate apa-n piuă […]

Primul meu aparat de fotografiat a fost un soi de savonieră verde. Avea două poziții: Infinit și Aproape. Și două diafragme: Soare și Înnorat. Și două viteze. Și un buton care cînd declanșa, cînd nu. După cîțiva ani, mi-am luat Smena. Cine mai era ca mine? Cu Smena aia am fost în tabăra de copii pozari. Apoi am făcut rost de un Zenit-pistol, cu două obiective și cu un trăgaci șmecher, pe care l-am măritat la sfîrșitul studenției. La Galați […]

Dacă nu erai scriitor cu patalama, adică cu legitimație de breaslă, nu prea făceai multe parale. Asta pentru că, dacă spuneai unor domnișoare, unor gestionari sau unor vînzătoare de la Alimentara că scrii poezii, iute își înșfăcau marfa, de parcă ai fi fost ciumat. Căscai ochii spăimoși în toate părțile. Nici un sprijin, nici o propteluță de nicăieri… Cum să te duci tu, ilustru necunoscut, la magazin, la Alimentară și să te împăunezi “Sînt poet!”, încercînd să smulgi bunurile secrete […]

Se întîmpla în 2013. Parc-a fost ieri. Pe la unu noaptea, venea momentul scociorîtului în portofel. Dar portofelul era mut ca o muză șchioapă. Unul după altul, buzunarele se întorc pe dos. Cu chiu, cu vai, ies monezile de 10 bani. Se strîng, după o oră de căutare, 2,80 lei. Insuficient pentru o bere. Și ce, o bere m-a făcut pe mine? Pot să rabd. Dar somnul nu vrea să vie exact din cauza asta. Poate că pușculița… Proastă idee. […]

Toamna lui ’81 ne-a găsit pe toți patru (Traian T. Coșovei, Mircea Cărtărescu, Ion Stratan și subsemnatul) cu cărțile tipărite. Traian avea chiar două, publicase în urmă cu un an poate cea mai frumoasă carte de poezie, care mă emoționează și acum, după patruzeci de ani, 1, 2, 3, sau… Eram cu toții în plină febră a gloriei și gloria asta ne îndemna către fapte mărețe. Venise, cum cred că ați bănuit, vremea Aerului cu diamante. Ne-am făcut un plan, […]

Naiba știe cum am ajuns eu, ditamai orășeanul, în practica folclorică de la Pucioasa. Poate pentru că era printre profii organizatori Alexandru Sincu, de la teoria literaturii, care avea mare priză la studenți. Bridgist convins, fumător de pipă, le înnebunea pe fetele sensibile care-și pierdeau uzul rațiunii, dînd într-o fermecătoare isterie. Țin minte cum s-a închis în baia căminului muncitoresc care ne găzduia o fetișcană micuță, cu ochii mari, foarte deșteaptă, dar și foarte dezechilibrată. Sub duș, țipa încontinuu că […]

Am fost, între 1990 și 2004, ceva ce unii mai înțelepți sau mai ironici ar numi “un activist politic”. E drept, un activist nițel mai special, gata să lase baltă scopurile mai înalte ale patriei și moștenirea noastră națională pentru o fată frumoasă sau pentru un chef cu prietenii. Un soi de Gică Contra, căruia-i plăcea tot mai mult să pună întrebări nepotrivite și gata să parieze pe calul necîștigător. Chit că acel cal se numea Radu Câmpeanu, Nicolae Manolescu […]

După frumoasa pățanie din decembrie ’89, mi-am continuat peregrinările diurne și nocturne prin Bucureștiul iubit și pus pe demonstrații. Cred că v-am spus că, prin februarie, Mircea Dinescu vorbea singur prin Casa Monteoru, încercînd să dea scriitorilor săraci niște apartamente din Centrul Civic, apartamente pe care le obținuse de la Petre Roman. Bine, nu-i vorbă, nici nu mai erau ale partidului și rămăseseră fără protipendadă. Dar marea curiozitate e că Dinescu a găsit cu greu mușterii. Lumea era cu ochii […]

Prima mea ieșire a fost în Franța, în toamna lui 1990. Cîștigasem o bursă de 5.000 de franci, iar prietenul nevăzut necunoscut Sebastian Reichmann ne închiriase, mie și lui Toma Roman senior, un apartament al fostei sale soții, pentru care ne cerea un mizilic, 500 de franci. Eram pregătit sufletește să înghit Occidentul, dar m-am lămurit de-a doua zi. Nu-mi imaginasem că e atît de mare, de divers și de populat. Cum, mă, eu sînt la Paris și nimeni nu […]

Perioada petrecută la Cotidianul a fost, poate, cea mai exciting, adică emoționantă, în traducere corectă, aia pentru care pathetic înseamnă, de fapt, jalnic, din viața mea de jurnalist. Eram, totuși, destul de copt, că ieșisem în lumea liberă la 35 de ani, nu mă mai puteam lăuda cu zburdălnicia tinereții. Dar modul în care am intrat în afacerea asta, la Rațiu, a avut tot parfumul inocenței. Credeam, pe atunci, că tot ce zboară se mănîncă și că voi face dreptate […]

De la o anumită vîrstă, revelioanele devin tot mai plicticoase, mai nesuferite și mai lipsite de sens, prilejuri numai bune pentru un somn sănătos, deși neliniștit – iar de a doua zi, de Sfîntu’ Vasile, prilejuri de întrebări existențiale. Cum, a mai trecut un an? Aoleu, ce anume mai rău se va întîmpla și acum? Aoleu, îmbătrînesc… Sau mi se pare? Dacă e să o luăm la bani mărunți, pînă la cincizeci de ani nu îmbătrînești, doar te transformi. Iar […]

Cea mai grea perioadă din viața mea (exceptînd-o pe asta de acum și dintotdeauna) a fost între ’97 și ’98. Am mai povestit, în multe rînduri, că am scos o revistă, Secrete de familie, timp de un an de zile, fără nici un ban. E drept, nici n-am dat, nici n-am luat. Am muncit, cum s-ar zice, voluntar. Eram patru băieți, unul mai deosebit decît celălalt, toți cu probleme grave de viață și de reușită în viață, dar asta nu […]

romania100
Editoriale
  • O dublă înmormîntare

    22 mai 2018

    Înainte s-o cotească de-a bușilea spre infern printr-un tub de ciment folosit la canalele de irigații din pustiul libian, Muammar Gaddafi, observînd că trădarea trăiește în concubinaj cu ofițerii din […]

  • Evreunul contra Israel?

    22 mai 2018

    Ca dovadă că prostia nu e monopol PSD, șeful PNL a făcut o plîngere penală pe adresa Torei iudaice, acolo unde legea talionului, a ochiului scos și a dintelui spart […]

  • Când Dragnea și Orban se joacă de-a Messi

    22 mai 2018

    Liviu Dragnea a luat politica externă pe cont propriu. Nu i-a cerut-o nimeni, nu exista nici o presiune, aproape că nu aveam ceva numit ”politică externă”. Și-atunci, în infinita-i înțelepciune […]

  • Convertirea pescarilor

    15 mai 2018

    Duhnea Ierusalimul ca o străveche bute, Imperiul avea platfus și nu primea nici vești și cum dădeam cu vîrșa prin bălțile stătute, de mila Lui ne-am transformat în pești.   […]

  • Iohannis la numărătoarea morților

    15 mai 2018

    “A fost nevoie să moară oameni ca această demisie să se producă”, zicea Klaus Iohannis, în noiembrie 2015, cînd norocul său politic incendia clubul Colectiv și îi aducea pe tavă […]