Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Memoria e cel mai gîrbovit toiag. Pînă nu vine cineva să te tragă de mînecă, ți se pare că lumea e a ta. Dar, cînd încerci să te confrunți cu amintirile celorlalți, parcă se zguduie cerul, iar pămîntul e de hîrtie arsă. Nici prin cap nu mi-a trecut, așa cum m-a firitisit prietenul Marius Ghica, că eu fusesem cel care a blocat ieșirea în larg a vaporului Renaissance. E drept, nu am uitat nici una dintre nopțile cu rakie și […]

Asta e o poveste pe care o uitasem, noroc că Marius Ghica mi-a readus-o în memorie deunăzi. Eram, acum 26 de ani, pe vaporul Renaissance, dimpreună cu 40 de confrați români și scriitori. Călătoria fusese un deliciu, o beție, un dans, un ping-pong și o veghe nesfîrșite. Tulburasem Odessa, Varna, Stambulul și, cum se întîmplă de obicei, ne împotmoliserăm la Izmir. Sigur, nouă nu ni se părea, pentru că vizitasem Efesul și ne pocnise în cap. Cine n-a văzut cetatea […]

Mircea Nedelciu era un parșiv cu lipici în priviri. Dacă aș fi femeie, aș spune că era un Scorpion desăvîrșit. Parcă ar fi venit din versurile lui Arghezi: Pleoapa cînd tu ți-o ridici / O ciupești cu trei furnici. În același timp, era un prieten de nezdruncinat. Țin minte că nu a fost vreodată măcar un singur moment în care să nu sară în ajutor. Avea un fel special de a dormi, iepuresc. Era să șoptească cineva în jur, pe […]

Comunismul românesc a fost nașpa, chinuitor și nesfîrșit, dar asta nu i-a împiedicat pe oameni să se bucure de viață. Dacă ești tînăr și îți zumzăie prin vintre hormonii, iar în celulele nervoase bubuie ideile crețe, e bine. Nu a fost și nu va fi altfel. Dacă măcar undeva e o geană de lumină, te simți liber ca păsările cerului. Chiar și la facultate. Dacă aveai norocul să dai de asistenți mișto, aia era libertate. Și eu am avut noroc, […]

Pe cînd eram gestionar la Cartea Românească m-am întîlnit, așa cum e și firesc, cu mulți scriitori. Stele ale bolții literare, dar și scriitori mărunți, comete ale universului, care se bucurau de cărți ca de niște prăjiturele și le împărțeau fără să știe cui și de ce. Eu împachetam drepturile (30 de exemplare), îi puneam să semneze și, dacă omul voia, așteptam răbdător să-mi scrie un autograf. Dar nu despre partea însorită (și, vai, ce fierbinți erau verile acolo!) a […]

Dacă știi alfabetul, gata, ești scriitor. Neapărat geniu! Artistul atins de filoxera muzei se așază la masa de scris și, printr-un efort titanic, dă gata capodopera. Bănuiesc că ciudățenia asta vine din școală. Învățați de mici că scriitorii nu pot fi înțeleși (autorul a scris ceva, dar noi, dragi copii, înțelegem altceva), tinerii, maturii și vîrstnicii veleitari sînt convinși că djinn-ul sulfuros din capul lor va fi, totuși, prețuit în viitor. Totuși, simplificînd lucrurile, literatura e exact ce e în […]

În decembrie ’89 am fost deținut la Jilava împreună cu actualul vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, pe vremea aceea doar aspirant literar, care se pricepea mai bine la contabilitate și pian. Îl cunoscusem la micile cenacluri ale Bucureștiului. Ce-i drept, nu l-am văzut în închisoare, fuseserăm aduși la ore diferite, iar de Horia-Roman Patapievici, care a fost în același lot cu mine, nici n-aveam habar. Important era ce ne adusese pe toți, împreună și separați, în noaptea aceea fără vreo speranță. […]

Am primit multe mesaje după articolul de săptămîna trecută, iar tonul general, dacă ar fi să-l rezum, sună cam așa: “Bine-bine, tu spui una, dar uite ce spune Uniunea Scriitorilor”. Și am fost călăuzit, cu blîndețe și ironie, spre cîteva link-uri (unu, doi)  și multe altele. Știrea-i știre și-n pielea goală. Dar e știre sau e un fake? Era pe cînd nu s-a văzut, azi o vedem și nu e. Cum așa? Le-am deschis și le-am citit. Dacă veți urma link-urile […]

E oare cu neputință să vă imaginați vreun scriitor contabil sau afacerist, adică scufundat în chitanțe, facturi, livrări și profit? Așa s-ar părea. Dar scriitorii sînt și ei oameni. Iar oamenii sînt, întîmplător, și afaceriști. Caragiale a deschis o berărie care a dat un faliment strălucit, însă autorul a rezistat. Eh, fără banii Mămuloaiei nu ajungea el rentier la Berlin, dar, chiar și așa, tot n-ar fi murit în România sinecurilor. Spre deosebire de el, Dobrogeanu-Gherea, autor al unei vestite […]

La început a fost și a rămas prejudecata În lumea culturii române și mai ales în ograda literară e mare debandadă, deși legislația a dat dreptul artiștilor, înainte și după comunism, de a se reuni în sindicate sau asociații care să le protejeze drepturile, să-i sprijine, să înlesnească schimburi culturale ori să-i facă cunoscuți. Toate bune și frumoase, dar, nu știu de ce, mă lovesc deseori de o mulțime de întrebări „șmechere”, prin care, cred preopinenții, această teorie a reunirii […]

Literatura română ascunde cîteva dispariții, cîteva enigme și un strop de întuneric. Nu e ea prea dodoloață, nu are anvergură universală, dar are destine speciale cu duiumul. Cunoscătorii legumesc cu plăceri infinite aceste pete din soarele culturii naționale. E un bun prilej de speculații. Legenda spune că, la începutul anilor ’70, studenții care dădeau examen la sfîrșitul anului I, cu Ion Ianoși, erau sfătuiți de un student mai puriu să îi pomenească „moșului“ neapărat de filozoful chinez antic și pierdut […]

30 de ani… cînd au trecut? Ce întrebare firescă, ridicolă și fără răspuns! Imaginea României din decembrie ’89 se încețoșează tot mai tare, ca o poveste spusă la a zecea mînă, înflorită, cenzurată, redactată și adaptată publicului contemporan, incapabil să înțeleagă ordinea socialistă cu care partidul te căuta-n cur, zi și noapte. Mi se pare imposibil să fi stat tocmai eu nopți întregi în așteptarea laptelui. Eu? Eu, cel care, cînd vede o coadă, o tulește repede. Unde e fotograful […]

Iată-ne și la sfîrșitul acestei incursiuni în circumvoluțiile dlui Mircea Mihăieș. Ai tot dreptul, dacă urăști din rărunchi, să împroști cu venin. Face bine la lingurică, și la bătrînețe. Da, dar cum să faci ca veninul să pară miere, astfel încît nimeni, niciodată, pe o rază de cîțiva metri, să nu pună la îndoială zisele tale? Simplu. Te oploșești la umbra unui stejar sau a unui monument și, înnobilat de o așa vecinătate, poți să-i arăți pe ceilalți cu degetul […]

Poate că e timpul să dau gloriosul nume al celui care, vorba lui Traian T. Coșovei, “a întristat hîrtia” României literare: Mircea Mihăieș. Nimeni, niciodată, nu îmi va putea explica dubla personalitate a acestui ins. Celebrul articol de care vorbesc de mai bine de o lună e un exemplu edificator de schizoidie a personalității. Dl Hyde trăiește în dl Mihăieș și face pui. Nu puteam să lipsesc, tocmai eu, din corul acuzaților. Cum aș putea lipsi? Iată partea care mă […]

Ar trebui, înainte de a continua, să-mi avertizez cititorul că toate lucrurile pe care le descriu de atîta vreme sînt reale. Ele au fost scrise și semnate, sub titlul “O răfuială prostească”. Și nimeni din redacție nu s-a obosit să verifice dacă e ceva, ceva adevărat sau moral în articolul respectiv. Iată, există acolo un “dujman” nenumit, dar care (dau cuvîntul autorelui) se manifestă cam așa: În fine, un al treilea, un trist frecventator de arhive, reciclator de poncife despre […]

Din nefericire, sînt obligat să continui serialul iscat de acel articol odios, apărut în România literară nr. 44/2019. Cel care își varsă fierea pe foștii colegi e bine-mersi. Nu-l tulbură nimic. El de partea bună a Șforței. El, cum se autocaracterizează, e mai temperamental, mai năbădăios, mai frust. Foarte bine, dar de ce e și profund imoral? Ce anume îl face să întoarcă realitatea ca pe o haină cu dublă croială? Faptele și împrejurările pe care le creionează cu litere […]

În cazul canaliilor, se confirmă ce zicea un poet de acum 150 de ani: Mamă, mamă! îi zicea, / N-auzi, mamă? zi-i odată, / Zi-i că este și gușată, / Pînă nu ți-o zice ea. Articolul “O răfuială prostească”, apărut pe 18 octombrie în România literară, spune totul despre autor: Poate că cei din generația mea sîntem “expirați”, deoarece se vede cu ochiul liber că ideile noastre nu mai au nici o trecere. Poate că am mizat greșit pe democrație, […]

Nu mi-aș fi închipuit ca autorul articolului „O răfuială prostească“ să fie atît de vulnerabil, atît de ușor de citit în resentimentul pe care îl promovează. M-am adîncit cu voluptate în textul domniei-sale. Nu există pasaj în nefericitul articol care să nu poată fi întors pe dos ca o mănușă, dezvăluind profilul canaliei bonome. Ce citim la început? O mărturie de credință sau, mă rog, ceva care se vrea o mărturie. …am cîștigat un timp enorm pentru alte activități. De […]

Am afirmat că prostul cu carte e o pacoste. Dar ce te faci dacă omul în chestiune nu e tălîmb, ci isteț, versatil, tobă de carte, uns cu toate alifiile și imoral, într-un cuvînt, o canalie cu ștaif? Se mai poate face ceva? Am citit, de curînd, într-o revistă literară editată cu bani de la stat, următoarea caracterizare făcută bunului meu prieten Alexandru Mușina: Ca să mă refer strict la viața literară, au existat și în generația mea cîțiva “stricători […]

La sfîrșitul lui 2006, totul îmi mergea din plin, ceea ce vă doresc și dumneavoastră. Banii veneau după o lungă secetă și cădeau ca o ploaie binefăcătoare, din cer ori de la contabilitate, și se rostogoleau în lume sub formă de crîșme, vacanțe și bunuri de foarte intensiv consum. Poate că nu aduceau fericirea, dar făceau viața mai suportabilă, iar stima de sine creștea exponențial. Ca un făcut, rămîneam în continuare dator, lună de lună, dar nu-i de mirare, ci […]

Editoriale