Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

E oare cu neputință să vă imaginați vreun scriitor contabil sau afacerist, adică scufundat în chitanțe, facturi, livrări și profit? Așa s-ar părea. Dar scriitorii sînt și ei oameni. Iar oamenii sînt, întîmplător, și afaceriști. Caragiale a deschis o berărie care a dat un faliment strălucit, însă autorul a rezistat. Eh, fără banii Mămuloaiei nu ajungea el rentier la Berlin, dar, chiar și așa, tot n-ar fi murit în România sinecurilor. Spre deosebire de el, Dobrogeanu-Gherea, autor al unei vestite […]

La început a fost și a rămas prejudecata În lumea culturii române și mai ales în ograda literară e mare debandadă, deși legislația a dat dreptul artiștilor, înainte și după comunism, de a se reuni în sindicate sau asociații care să le protejeze drepturile, să-i sprijine, să înlesnească schimburi culturale ori să-i facă cunoscuți. Toate bune și frumoase, dar, nu știu de ce, mă lovesc deseori de o mulțime de întrebări „șmechere”, prin care, cred preopinenții, această teorie a reunirii […]

Literatura română ascunde cîteva dispariții, cîteva enigme și un strop de întuneric. Nu e ea prea dodoloață, nu are anvergură universală, dar are destine speciale cu duiumul. Cunoscătorii legumesc cu plăceri infinite aceste pete din soarele culturii naționale. E un bun prilej de speculații. Legenda spune că, la începutul anilor ’70, studenții care dădeau examen la sfîrșitul anului I, cu Ion Ianoși, erau sfătuiți de un student mai puriu să îi pomenească „moșului“ neapărat de filozoful chinez antic și pierdut […]

30 de ani… cînd au trecut? Ce întrebare firescă, ridicolă și fără răspuns! Imaginea României din decembrie ’89 se încețoșează tot mai tare, ca o poveste spusă la a zecea mînă, înflorită, cenzurată, redactată și adaptată publicului contemporan, incapabil să înțeleagă ordinea socialistă cu care partidul te căuta-n cur, zi și noapte. Mi se pare imposibil să fi stat tocmai eu nopți întregi în așteptarea laptelui. Eu? Eu, cel care, cînd vede o coadă, o tulește repede. Unde e fotograful […]

Iată-ne și la sfîrșitul acestei incursiuni în circumvoluțiile dlui Mircea Mihăieș. Ai tot dreptul, dacă urăști din rărunchi, să împroști cu venin. Face bine la lingurică, și la bătrînețe. Da, dar cum să faci ca veninul să pară miere, astfel încît nimeni, niciodată, pe o rază de cîțiva metri, să nu pună la îndoială zisele tale? Simplu. Te oploșești la umbra unui stejar sau a unui monument și, înnobilat de o așa vecinătate, poți să-i arăți pe ceilalți cu degetul […]

Poate că e timpul să dau gloriosul nume al celui care, vorba lui Traian T. Coșovei, “a întristat hîrtia” României literare: Mircea Mihăieș. Nimeni, niciodată, nu îmi va putea explica dubla personalitate a acestui ins. Celebrul articol de care vorbesc de mai bine de o lună e un exemplu edificator de schizoidie a personalității. Dl Hyde trăiește în dl Mihăieș și face pui. Nu puteam să lipsesc, tocmai eu, din corul acuzaților. Cum aș putea lipsi? Iată partea care mă […]

Ar trebui, înainte de a continua, să-mi avertizez cititorul că toate lucrurile pe care le descriu de atîta vreme sînt reale. Ele au fost scrise și semnate, sub titlul “O răfuială prostească”. Și nimeni din redacție nu s-a obosit să verifice dacă e ceva, ceva adevărat sau moral în articolul respectiv. Iată, există acolo un “dujman” nenumit, dar care (dau cuvîntul autorelui) se manifestă cam așa: În fine, un al treilea, un trist frecventator de arhive, reciclator de poncife despre […]

Din nefericire, sînt obligat să continui serialul iscat de acel articol odios, apărut în România literară nr. 44/2019. Cel care își varsă fierea pe foștii colegi e bine-mersi. Nu-l tulbură nimic. El de partea bună a Șforței. El, cum se autocaracterizează, e mai temperamental, mai năbădăios, mai frust. Foarte bine, dar de ce e și profund imoral? Ce anume îl face să întoarcă realitatea ca pe o haină cu dublă croială? Faptele și împrejurările pe care le creionează cu litere […]

În cazul canaliilor, se confirmă ce zicea un poet de acum 150 de ani: Mamă, mamă! îi zicea, / N-auzi, mamă? zi-i odată, / Zi-i că este și gușată, / Pînă nu ți-o zice ea. Articolul “O răfuială prostească”, apărut pe 18 octombrie în România literară, spune totul despre autor: Poate că cei din generația mea sîntem “expirați”, deoarece se vede cu ochiul liber că ideile noastre nu mai au nici o trecere. Poate că am mizat greșit pe democrație, […]

Nu mi-aș fi închipuit ca autorul articolului „O răfuială prostească“ să fie atît de vulnerabil, atît de ușor de citit în resentimentul pe care îl promovează. M-am adîncit cu voluptate în textul domniei-sale. Nu există pasaj în nefericitul articol care să nu poată fi întors pe dos ca o mănușă, dezvăluind profilul canaliei bonome. Ce citim la început? O mărturie de credință sau, mă rog, ceva care se vrea o mărturie. …am cîștigat un timp enorm pentru alte activități. De […]

Am afirmat că prostul cu carte e o pacoste. Dar ce te faci dacă omul în chestiune nu e tălîmb, ci isteț, versatil, tobă de carte, uns cu toate alifiile și imoral, într-un cuvînt, o canalie cu ștaif? Se mai poate face ceva? Am citit, de curînd, într-o revistă literară editată cu bani de la stat, următoarea caracterizare făcută bunului meu prieten Alexandru Mușina: Ca să mă refer strict la viața literară, au existat și în generația mea cîțiva “stricători […]

La sfîrșitul lui 2006, totul îmi mergea din plin, ceea ce vă doresc și dumneavoastră. Banii veneau după o lungă secetă și cădeau ca o ploaie binefăcătoare, din cer ori de la contabilitate, și se rostogoleau în lume sub formă de crîșme, vacanțe și bunuri de foarte intensiv consum. Poate că nu aduceau fericirea, dar făceau viața mai suportabilă, iar stima de sine creștea exponențial. Ca un făcut, rămîneam în continuare dator, lună de lună, dar nu-i de mirare, ci […]

Am fost, probabil, cel mai fraier cadru didactic evăr. N-am înțeles niciodată cerințele didactice socialiste, să predai copiilor materia, dar s-o asezonezi cu axiologie de partid. Valoarea-i valoare. Literatura e literatură, nu caca-vaca, să amesteci criteriile. Citeam manualul și mă umfla rîsul. Piese slabe, confuze, plicticoase – și trebuia să le spun copiilor că sînt bune? Că o să le placă? Am părăsit, fără regrete, învățămîntul. Singurul meu regret au fost chiar „beneficiarii“, elevii, dar, după cum văd că merg […]

Se împlinește anul ăsta cam un sfert de veac de cînd am ajuns prima dată la Chișinău. Nu orașul în sine, nici amicii pe care i-am revăzut și cu care am băut și bîrfit (cum altfel?) pe săturate, și nici structura ciudată a populației nu mă inspiră la confesiuni. Ci trenul. Ulici mă trimisese la Chișinău cu trei milioane de lei (vechi-vechi, dar, în 2005, erau bani buni) să dau un premiu literar. Hîrtia cu numele alesului era în plic, […]

Văicăreala socio-istorică de la noi e ușor de înțeles. Nu-i așa că în România nu se întîmplă nimic bun? Sîntem condamnați de istorie la o veșnică rătăcire (era să scriu pomenire)? Nu noi, da’ nici copiii copiilor noștri nu vor avea parte de o Românie mai bună? Știți sloganul? Ei bine, e vechi. Cînd e citat Eminescu cel politic, ni se pare că nu s-a schimbat nimic, că trăim în aceeași țară atemporală și imobilă. Concluzia simplă: nimic nu se […]

Se știe – cum să nu se știe? – că românul s-a născut poet și numai vicisitudinile sorții îl împiedică să fie prezent, cu arme și bagaje, în gura cititorilor din lumea întreagă. Nu știu prin ce minune, cîțiva binevoitori au scos de la naftalină o ediție a ziarului Cotidianul din 2012, cu povestea lui Mircea Cărtărescu. Ziarul în chestiune lansase în urmă cu mulți ani o sumă astronomică (4.086.887.500 de lei, mai precis) cu care statul român (ICR, mai […]

Mi-am petrecut stagiatura la Galați, în urma uneia din cele mai ciudate repartiții din istoria tuturor repartițiilor din România. Dar, mai înainte, trebuie să spun celor care nici nu-și imaginează, că, pe vremea aia, media generală mare nu era singura condiție ca să prinzi un post mai de Doamne-ajută. Trebuia să muncești și la partid, adică să strîngi cotizațiile, să organizezi ședințe, să dai adeziuni, să-i arăți cu degetul pe leneși, chiulangii și băutori, tot tacîmul. După atîta efort, nu-i […]

Într-o frumoasă cronică literară pe care mi-o consacră cu neobosită osîrdie și cu o preaplecată spinare în fața sultanului, dl Horia Gârbea face micuța și nesăbuita greșeală de a da varza la capră. După ce mă desființează literar (e dreptul domniei-sale și îl înțeleg, altfel nu prea poți să te bucuri în tihnă de șefia celei mai mari secții din țară a Uniunii Scriitorilor), domnia-sa nu-și poate stăpîni avîntul revoluționar. Aidoma multor țucălari care își cîștigă bănuțu’ căutînd prin gunoaie […]

Recentul scandal cu banii aruncați de la fereastra Ministerului Culturii, cu ocazia Centenarului, a folosit, totuși, la ceva. În primul rînd, băieților deștepți și fetelor harnice care și-au potolit dorul fără sațiu al buzunarelor. În al doilea rînd, ziariștilor care, de bine, de rău, au prins un fir din ghemul încurcat al banilor publici, care se întorc la popor, numai că spre cei mai șmecheri reprezentanți ai săi. Abia cînd depeni firul te prinzi ce vacă grasă se ascunde sub […]

Da, titlul e adevărat. Doar că trebuie să bag un mic amendament. Deși nu m-am vîrît niciodată în politică, afurisita s-a băgat necontenit în viața mea șiniciodatăn-a binevoit să-mi facă niscai sex oral. Pe vremea lui Ceașcă, nefiind membru de partid, n-am putut schimba rolul de gestionar cu cel de corector. Nici bilete la mare prin sindicat n-am avut. Ce-i drept, nici cotizație n-am plătit. De treizeci de ani, deși sînt ca broscuța cu gura mare, bani de la partid […]

Editoriale
  • Șato falit

    21 ianuarie 2020

    Anul trecut, cam pe vremea asta, am intrat ca un domn într-o bancă, fluturîndu-mi hlamida gloriei, și am ieșit într-o jumătate de oră, ponosit ca un homles fără pensie și […]

  • Pe cale de dispariție

    21 ianuarie 2020

    Gîndacul croitor al stejarului a apărat Valea Oltului mai îndîrjit decît au făcut-o dacii lui Scorillo și ai lui Decebal. A oprit buldozerele, planul de fezabilitate și fondurile europene doar […]

  • Răul cel mai cinic

    21 ianuarie 2020

    A devenit extrem de plictisitoare, ba pe alocuri chiar enervantă, mantra asta cu alesul între răul cel mai mic și răul cel mai mare. Sunt din ce în ce mai […]

  • Constituție, prostituție…

    14 ianuarie 2020

    A existat, după 1990, un moment încare Constituția României putea fi modificată, schimbată în bine. Era epoca în care o alianță politică obținuse peste 60% din locurile din Parlament. Se […]

  • Istoria în adormire

    14 ianuarie 2020

    Dacă turiștii sovietici înarmați cu drujbe, fitile de lampă și scrumbii afumate nu s-au sfiit în decembrie ‘89 să se cațăre pe acoperișurile caselor conspirative ale Securității și să tragă […]