Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Poate că e timpul să dau gloriosul nume al celui care, vorba lui Traian T. Coșovei, “a întristat hîrtia” României literare: Mircea Mihăieș. Nimeni, niciodată, nu îmi va putea explica dubla personalitate a acestui ins. Celebrul articol de care vorbesc de mai bine de o lună e un exemplu edificator de schizoidie a personalității. Dl Hyde trăiește în dl Mihăieș și face pui. Nu puteam să lipsesc, tocmai eu, din corul acuzaților. Cum aș putea lipsi? Iată partea care mă […]

Ar trebui, înainte de a continua, să-mi avertizez cititorul că toate lucrurile pe care le descriu de atîta vreme sînt reale. Ele au fost scrise și semnate, sub titlul “O răfuială prostească”. Și nimeni din redacție nu s-a obosit să verifice dacă e ceva, ceva adevărat sau moral în articolul respectiv. Iată, există acolo un “dujman” nenumit, dar care (dau cuvîntul autorelui) se manifestă cam așa: În fine, un al treilea, un trist frecventator de arhive, reciclator de poncife despre […]

Din nefericire, sînt obligat să continui serialul iscat de acel articol odios, apărut în România literară nr. 44/2019. Cel care își varsă fierea pe foștii colegi e bine-mersi. Nu-l tulbură nimic. El de partea bună a Șforței. El, cum se autocaracterizează, e mai temperamental, mai năbădăios, mai frust. Foarte bine, dar de ce e și profund imoral? Ce anume îl face să întoarcă realitatea ca pe o haină cu dublă croială? Faptele și împrejurările pe care le creionează cu litere […]

În cazul canaliilor, se confirmă ce zicea un poet de acum 150 de ani: Mamă, mamă! îi zicea, / N-auzi, mamă? zi-i odată, / Zi-i că este și gușată, / Pînă nu ți-o zice ea. Articolul “O răfuială prostească”, apărut pe 18 octombrie în România literară, spune totul despre autor: Poate că cei din generația mea sîntem “expirați”, deoarece se vede cu ochiul liber că ideile noastre nu mai au nici o trecere. Poate că am mizat greșit pe democrație, […]

Nu mi-aș fi închipuit ca autorul articolului „O răfuială prostească“ să fie atît de vulnerabil, atît de ușor de citit în resentimentul pe care îl promovează. M-am adîncit cu voluptate în textul domniei-sale. Nu există pasaj în nefericitul articol care să nu poată fi întors pe dos ca o mănușă, dezvăluind profilul canaliei bonome. Ce citim la început? O mărturie de credință sau, mă rog, ceva care se vrea o mărturie. …am cîștigat un timp enorm pentru alte activități. De […]

Am afirmat că prostul cu carte e o pacoste. Dar ce te faci dacă omul în chestiune nu e tălîmb, ci isteț, versatil, tobă de carte, uns cu toate alifiile și imoral, într-un cuvînt, o canalie cu ștaif? Se mai poate face ceva? Am citit, de curînd, într-o revistă literară editată cu bani de la stat, următoarea caracterizare făcută bunului meu prieten Alexandru Mușina: Ca să mă refer strict la viața literară, au existat și în generația mea cîțiva “stricători […]

La sfîrșitul lui 2006, totul îmi mergea din plin, ceea ce vă doresc și dumneavoastră. Banii veneau după o lungă secetă și cădeau ca o ploaie binefăcătoare, din cer ori de la contabilitate, și se rostogoleau în lume sub formă de crîșme, vacanțe și bunuri de foarte intensiv consum. Poate că nu aduceau fericirea, dar făceau viața mai suportabilă, iar stima de sine creștea exponențial. Ca un făcut, rămîneam în continuare dator, lună de lună, dar nu-i de mirare, ci […]

Am fost, probabil, cel mai fraier cadru didactic evăr. N-am înțeles niciodată cerințele didactice socialiste, să predai copiilor materia, dar s-o asezonezi cu axiologie de partid. Valoarea-i valoare. Literatura e literatură, nu caca-vaca, să amesteci criteriile. Citeam manualul și mă umfla rîsul. Piese slabe, confuze, plicticoase – și trebuia să le spun copiilor că sînt bune? Că o să le placă? Am părăsit, fără regrete, învățămîntul. Singurul meu regret au fost chiar „beneficiarii“, elevii, dar, după cum văd că merg […]

Se împlinește anul ăsta cam un sfert de veac de cînd am ajuns prima dată la Chișinău. Nu orașul în sine, nici amicii pe care i-am revăzut și cu care am băut și bîrfit (cum altfel?) pe săturate, și nici structura ciudată a populației nu mă inspiră la confesiuni. Ci trenul. Ulici mă trimisese la Chișinău cu trei milioane de lei (vechi-vechi, dar, în 2005, erau bani buni) să dau un premiu literar. Hîrtia cu numele alesului era în plic, […]

Văicăreala socio-istorică de la noi e ușor de înțeles. Nu-i așa că în România nu se întîmplă nimic bun? Sîntem condamnați de istorie la o veșnică rătăcire (era să scriu pomenire)? Nu noi, da’ nici copiii copiilor noștri nu vor avea parte de o Românie mai bună? Știți sloganul? Ei bine, e vechi. Cînd e citat Eminescu cel politic, ni se pare că nu s-a schimbat nimic, că trăim în aceeași țară atemporală și imobilă. Concluzia simplă: nimic nu se […]

Se știe – cum să nu se știe? – că românul s-a născut poet și numai vicisitudinile sorții îl împiedică să fie prezent, cu arme și bagaje, în gura cititorilor din lumea întreagă. Nu știu prin ce minune, cîțiva binevoitori au scos de la naftalină o ediție a ziarului Cotidianul din 2012, cu povestea lui Mircea Cărtărescu. Ziarul în chestiune lansase în urmă cu mulți ani o sumă astronomică (4.086.887.500 de lei, mai precis) cu care statul român (ICR, mai […]

Mi-am petrecut stagiatura la Galați, în urma uneia din cele mai ciudate repartiții din istoria tuturor repartițiilor din România. Dar, mai înainte, trebuie să spun celor care nici nu-și imaginează, că, pe vremea aia, media generală mare nu era singura condiție ca să prinzi un post mai de Doamne-ajută. Trebuia să muncești și la partid, adică să strîngi cotizațiile, să organizezi ședințe, să dai adeziuni, să-i arăți cu degetul pe leneși, chiulangii și băutori, tot tacîmul. După atîta efort, nu-i […]

Într-o frumoasă cronică literară pe care mi-o consacră cu neobosită osîrdie și cu o preaplecată spinare în fața sultanului, dl Horia Gârbea face micuța și nesăbuita greșeală de a da varza la capră. După ce mă desființează literar (e dreptul domniei-sale și îl înțeleg, altfel nu prea poți să te bucuri în tihnă de șefia celei mai mari secții din țară a Uniunii Scriitorilor), domnia-sa nu-și poate stăpîni avîntul revoluționar. Aidoma multor țucălari care își cîștigă bănuțu’ căutînd prin gunoaie […]

Recentul scandal cu banii aruncați de la fereastra Ministerului Culturii, cu ocazia Centenarului, a folosit, totuși, la ceva. În primul rînd, băieților deștepți și fetelor harnice care și-au potolit dorul fără sațiu al buzunarelor. În al doilea rînd, ziariștilor care, de bine, de rău, au prins un fir din ghemul încurcat al banilor publici, care se întorc la popor, numai că spre cei mai șmecheri reprezentanți ai săi. Abia cînd depeni firul te prinzi ce vacă grasă se ascunde sub […]

Da, titlul e adevărat. Doar că trebuie să bag un mic amendament. Deși nu m-am vîrît niciodată în politică, afurisita s-a băgat necontenit în viața mea șiniciodatăn-a binevoit să-mi facă niscai sex oral. Pe vremea lui Ceașcă, nefiind membru de partid, n-am putut schimba rolul de gestionar cu cel de corector. Nici bilete la mare prin sindicat n-am avut. Ce-i drept, nici cotizație n-am plătit. De treizeci de ani, deși sînt ca broscuța cu gura mare, bani de la partid […]

Eu înțeleg că la Cultură e un soi de cimitir al elefanților, iar cel care preia postul va privi întotdeauna cu jind la ministerele mai mari și mai bogate. Înțeleg și ciuda lui omenească: “Nu puteam și eu s-adun ceva mai bun pentru viitor? De ce eu? De ce eu? De ce?” Cum de ce? Păi, pentru că, atunci cînd se face rectificarea bugetară, de aici se taie grosul mizilicului, dacă putem spune așa. De aceea, nu e de mirare […]

Stabilisem, de comun acord, un parteneriat cu Christian Tour, astfel încît ei să-mi asigure cazarea, iar eu să dezvălui secretele Lefkadei. Precum ați văzut, am scormonit insula în lung și-n lat. Plaje, prețuri, aglomerație, trucuri. Doar că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din tîrg. De ce? Simplu. Din cauza mea. Data sejurului cădea cum nu se putea mai bine. 9-16 august. Am mai pus, de la mine, un sejur de trei zile în Peraia. Peraia e un […]

Habar n-am dacă lucrurile despre care voi vorbi se cheamă cultură sau impostură, ori dacă țin de naturelul simțitor al lucrurilor mici. Pe scurt, e vorba de încăierarea de pe net a unor venerabili conservatori cu partida progresistă. Nu dau nume, deși toată lumea știe despre ce e vorba, pentru că nu au importanță numele, ci ideile vehiculate. Și pricina a fost, vai, cazul nefericitei adolescente din Caracal. În România, se pare, se dă o luptă feministă cu forțele întunericului. […]

Turiștii români par a se călăuzi după un precept biblic: creșteți (răspîndiți-vă) și stăpîniți lumea. După 1990, înarmați cu cutii de conserve și sacuri de dormit, lansînd pe piață moneda forte a rulmenților, tigăilor, bibelourilor și clasoarelor cu timbre, ei au sărit pîrleazul hotarelor strămoșești. Un pic de Turcia, un pic de Grecia, un pic de Bulgaria, an de an, pas cu pas (știu, știu, citez din clasici) și în proporție de masă, românii au pus stăpînire pe turismul mondial. […]

Taman cînd era să zic că ne pîndește criza de după ușă, văzui cu ochii mei cum se suplimentă bugetul SRI cu juma’ de miliard. S-a tăiat, firesc, elegant, de la Sănătate, că, exact cum zicea un înalt funcționar, “ai, n-ai card de sănătate, tot mori”. S-a mai luat și de la alții, dar sume mici, că-s mai plăpînzi. Cultura și-a plecat capul grațios pe ghilotina finanțelor și n-a zis nici cîrc. Multor artiști le mai trebuie doar să-și ia […]

Editoriale