Ca de obicei când problemele guvernării depășesc mult capacitățile intelectuale ale membrilor Guvernului, UDMR devine țap ispășitor, chiar dacă face parte din coaliția aflată la putere. Cresc prețurile, crește inflația, crește șomajul, se închid firme, gazul și electricitatea sunt mai scumpe decât diamantele? Nu-i chiar așa grav. Ce, n-ați văzut ce a zis Viktor Orbán la Tușnad? Nu vedeți că domnul Kelemen Hunor nu vrea să condamne declarațiile iliberalului? Asta este problema majoră a țării, uitați de celelalte. La luptă, români, să apărăm Ardealul, Moldova și Țara Românească!
Cea mai disciplinată formațiune politică din România (că partid nu este, din punct de vedere legal), UDMR a dovedit, de-a lungul timpului, că știe să se ferească de problemele pe care le-au avut, pe aici, mai toate partidele, fie ele de opoziție sau chiar cele aflate la guvernare. N-au existat sciziuni, n-au fugit oameni cu voturile pe la alte tentative de reprezentare a minorității. Dar este posibil ca totul să aibă, în cele din urmă, un sfârșit.
Din 1990 și până astăzi, adică timp de 32 de ani, UDMR a avut doar trei președinți: Domokos Géza, Markó Béla și Kelemen Hunor. O asemenea stabilitate nu se mai vede la nici un partid din România, unele (precum PNL) având chiar obiceiul de a-și schimba președinții, uneori, în fiecare an.
În 2019, UDMR a fost ajutată de către toate forțele disponibile să treacă pragul la alegerile europarlamentare, ca să mai dea olecuță de forță PPE, la nivel european. Dacă s-a putut la europarlamentare, probabil că se poate întâmpla la orice fel de alegeri, căci mereu este nevoie de un partid-balama, dispus să guverneze cu oricine în numele interesului minorității.
Doar că celelalte părți ale majorităților încropite cu ajutorul UDMR au început să se cam sature. De fiecare dată când UDMR ia peste 5% la parlamentare, înseamnă că un partid pierde câteva ministere, pentru a le da aliatului strategic. Cât de cât mai exista un sens în asta atâta vreme cât Uniunea Europeană ne cerea respectarea drepturilor minorităților. Cooptarea UDMR la guvernare a fost, încă din 1996, un semn că am înțeles cerințele UE.
Acum, însă, de când Viktor Orbán a devenit dușmanul numărul 1 al birocraților de la Bruxelles, aproape nimeni din Europa nu mai vrea unguri la guvernare în alte țări decât Ungaria. Ba chiar și acolo, dacă s-ar putea, ar merita aduși alții, deși e mult mai complicat.
Așa că, după declarațiile lui Orbán pe teritoriul românesc, unii cred că a cam venit vremea ca și UDMR să-și câștige, în sfârșit, autonomia. Forțându-l pe Hunor să condamne declarațiile lui Orbán, PNL și PNL forțează, de fapt, o scindare în interiorul UDMR. Chiar dacă sunt mulți membri ai formațiunii care beneficiază de finanțările Guvernului maghiar, sunt și mai mulți care au prins drag de veniturile ridicate furnizate de statul român. Salarii de deputați și senatori de zeci de ani, controlul asupra unor bugete impresionante, cum ar fi cel de la Ministerul Dezvoltării, astea nu sunt lucruri pe care le-ar mai putea obține dacă nu ajung iar în Parlament și dacă nu mai sunt bineveniți în Guvern. Așa că, acum, Kelemen Hunor are de luptat nu doar cu peneliștii și pesediștii care se înfoaie pre-electoral pe tema națională, ci și cu membrii propriului partid, cărora s-ar putea să le fie cam foame.
Mai rău decât toate astea la un loc, însă, este faptul că, în următoarele 45-48 de luni, UDMR trebuie să convingă STS-ul că merită să mai treacă pragul de 5% la europarlamentare și, mai apoi, la alegerile pentru Parlamentul României. Iar asta, de-abia, pare al naibii de dificil.
