Breaking news în presa britanică: „James Whitehouse, ministru și bun prieten al premierului, 44 de ani, căsătorit, doi copii – sex în liftul de la serviciu cu consiliera sa pentru relațiile cu Parlamentul, o brunetă de 28 de ani!“. Așa, și? De cînd relația extraconjugală dintre un șef încă tînăr, care arată bine, și subordonata lui sexy ar fi așa o mare surpriză pentru oricine află chestia asta, cu excepția soției?
Politician abil și cu lipici la mase, mister Whitehouse e un personaj duplicitar. Mincinos, pardon, diplomat, prin ereditate și educație, James aparține upper class-ului londonez, elita din care se aleg conducătorii, privilegiații cărora li se cuvine totul doar pentru c-au moștenit o poziție socială care îi face invulnerabili, ca Ahile. Călcîiul lui James Whitehouse îl va constitui tocmai tipa sedusă și abandonată cu ambiții mai mari decît nivelul de secretară la care a fost redusă: furioasă că n-a însemnat pentru domnul ministru decît un capriciu scurt, de cinci luni, amanta rănită se răzbună pentru felul cum s-a încheiat relația, acuzîndu-l de viol. La procesul hipermediatizat care poate distruge reputații doar prin simpla citare, întrebarea „Vinovat sau nevinovat?“ depinde de o alta: „A existat sau nu consimțămînt?“. Răspunsul vag, pierdut undeva între frenezia amoroasă tipic masculină, care poate fi interpretată ca abuz, și indecizia feminină de moment, care poate fi tradusă și ca pură complicitate, influențează decisiv verdictul. Dar, chiar dacă scandalul moare ucis de echipele de PR ale ministerului, are potențial să compromită întreaga înaltă societate.
Anatomy of a Scandal face dovada faptului că toate eforturile de producție cinematografică sînt degeaba atunci cînd subiectul ales este minor (ar mai fi o poveste acolo, mult mai penală, dar prea colateral tratată ca să și conteze). Se despică prea mult firul în patru, dacă lenjeria intimă e suficient de rezistentă la tracțiune sau dacă „Nu aici“ înseamnă „Nu“. Și toate astea pentru ce? Ca să fie determinat în amănunt, decelînd din gesturi și frînturi de cuvinte, dacă de la un punct G încolo a fost sau nu agresiune sexuală între un el libertin, sus-pus și plin de sine, maestru în persuasiune, și o ea atît de îndrăgostită încît recunoaște în instanță că l-a incitat înaintea intrării în lift, spunîndu-i că aroganța sa este extrem de atractivă? Very british, indeed. Violul este aspru pedepsit (nu numai) de codul penal din UK și, desigur, nu minimalizează nimeni trauma posibilei victime. Există însă lucruri mult mai grave, in terms of morals, ethics and such, cum se spune pe malurile Tamisei, pe care oamenii politici le încalcă cu nonșalanță, fără a fi atît de examinate în detaliu. Cu ce e mai semnificativă o eventuală infracțiune comisă de un oficial în cadru personal privat față de una săvîrșită public, din poziția de reprezentant al alegătorilor? Ca să punem lucrurile into perspective, dacă discutăm despre fapte reprobabile ale politicienilor britanici, subiectul din Anatomy of a Scandal e small fish in the pond, mates. How about a former prime minister who lost his legitimate income virginity in
Romania (Tony Blair, anyone?)? How’s that for a scandal, hmm?
Anatomy of a Scandal, 2022-?, radiografia TV a unui scandal sexual la nivel înalt, creat de David E. Kelley și Melissa James Gibson, șase episoade de 43-48 de minute, difuzat de Netflix.
