Cine naiba sînt armânii?
Cinci oameni erau în sală, și cu sigurantă armâni! Toți solitari și toți vibrînd la unison, urmăreau povestea lui Toni Caramușat (nume sugerat poate de neuitatul Toma Caragiu), eroul filmuluiNu sînt faimos, dar sînt aromân.Toni e totuși faimos, de cînd cu documentarul său despre "cele 12 adevăruri absolute ale aromânilor" și a beneficiat, în L.A., de premiul pentru cel mai bun film al anului. Regizorului din film (interpretat de chiar regizorul, scenaristul și producătorul Toma Enache) i se înmînează un letopiseț cu o hartă din care lipsește o jumătate. În căutarea părții pierdute, Toni dă de Armânasa, o aromâncă intrată în legendă.
Experimentul* de adevărată nișă cinematografică (că de vreun alt film armânesc nu-mi amintesc în istoria cinematografiei!) a fost susținut integral de comunitatea de aromâni, doritori să vadă pe ecran o poveste despre cultura și istoria ei și care să răspundă întrebării “Cine naiba sînt aromânii”. Scenariul e un simplu pretext, prea adesea rudimentar, suportabil pînă să derapeze ridicol în melodramă, dar ceea ce fascinează prin noutate și savoare e limba. Limba pe care ai înțelege-o și fără subtitrări (deși filmul nu ne dispensează de ele). Adevărul este că, de multe ori, dialogul din filmele românești e mai puțin inteligibil decît în acest film armânesc. În schimb, te proiectează într-un timp istoric vecin cu izvorul hronicarilor.“Limba ne ține în viață. E ca vechea ebraică: dacă zici o literă evoci o întreagă istorie!”, spune regizorul de pe ecran și în forța ei de evocare stă și forța filmului acestui debutant, care ar trebui ascultat ca o muzică de cameră clasică: intri în sală, te lași în voia sunetului și te vei convinge, curînd, că nu despre “adevărurile armânilor” e vorba în film, ci despre aventura unică a limbii românești.
Cîinele japonez nu latră!
Acest cîine**, dresat de Tudor Cristian Jurgiu (a nu se confunda cu Tudor Giurgiu, autorul lui Despre oameni și melci), pleacă de la povestea lui Moș Costache care și-a pierdut, într-o noapte de inundații, soția, casa și agoniseala de-o viață. I-a mai rămas doar pămîntul și un fiu, rătăcit prin Japonia. Atunci cînd va fi pus în fața alegerii de a păstra sau nu pămîntul retrocedat, oricum, de Primărie, întoarcerea neașteptată a fiului îi va clarifica decizia.
Jurgiu își concentrează atenția asupra unor detalii ale dimensiunii vieții bătrînului, lucru care duce la o o păguboasă pierdere de ritm, filmul fiind static și soporific, în ciuda perfecțiunii cadrelor (director de imagine: Andrei Butică) și a expresivității luiVictor Rebengiuc. După revista Hollywood Reporter,Cîinele japonezreconfirmă abilitatea cineaștilor români de a explora teme mari folosind resurse minime. După părerea noastră, el reconfirmă și indiferența totală față de public a continuatorilor Noului Val, vădit pe cale de epuizare. De prețuit, totuși, dibăcia coloanei sonore care aduce mereu, din afara cadrului, zvonul unor întîmplări invizibile.
* Nu sînt faimos, dar sînt aromân(România, 2013). Regia: Toma Enache. Cu: Toma Enache, Linda Croitoru.
** Cîinele japonez(România, 2013). Regia: Tudor Cristian Jurgiu. Cu: Victor Rebengiuc, Șerban Pavlu.
