Ajungem la „adăpostul pescăresc”, o casă din cărămidă, cu foișor, livadă și grădină, undeva pe un grind în miezul bălții. Peste țigla din azbest este pus stuf, pereții sunt acoperiți la exterior cu chirpici, să pară lucrare tradițională, de subzistență. Ditamai casa, trei dormitoare cu paturi suprapuse, vreo 3.000 de metri pătrați de teren închis cu gard, platformă din beton, generator de curent, capacitate de cazare opt locuri. Fără acte, fără autorizație. Nimic. Îmi zice cel de la echipa mobilă că acolo e pensiune și cică ultima fiță este ca astfel de adăposturi să fie vândute, cu acte de mână, pentru că li s-a promis – în prag de alegeri – că vor da o lege pentru a intabula terenurile ocupate așa. Adăpostul ăsta ar valora, de pildă, vreo 5.000 de euro, așa, haiducește, în așteptarea unor vremuri mai bune. Intrăm și vedem paturile suprapuse, sala de mese, dușurile. Îl întreb pe deținătorul „adăpostului pescăresc” ce e cu toate astea. Îmi zice că aici locuiește cu soția când începe vremea bună, în rest stă în sat, unde are casa lui. Opt paturi? Are și el musafiri duminica… Omul este pădurar, angajat RNP și are autorizație de pescuit comercial. Nu este nici o lege care să îi interzică să fie și pescar comercial, și pădurar in același timp.
– Domnu’ guvernator, îmi zice șoptit agentul ecolog de la echipa mobilă a Rezervației, acum vreo trei ani i-am găsit o armă de vânătoare aici. Dosar penal, alea-alea – și nimic. Îl tot pândim pentru că are zeci de vintire prin baltă. Când îl găsesc cu unul nemarcat în barcă, zice că e dreptul lui, are permis gratuit de pescuit familial, doar e localnic. În magazia din spatele casei e plin de plase nemarcate, toate pentru pescuitul familial. Le folosește cu schimbul… Astea sunt puse la uscat.
– Când își mai face treaba de pădurar dacă are livada de îngrijit, pescuiește și se ocupă cu turismul? îl întreb eu pe agentul ecolog.
– Nici nu trebuie, pentru că face chermeze cu pește pentru șefi de la București și din județ. O icrișoară, un vin dobrogean, un caras proaspăt prăjit… O cazare rustică în sălbăticia Deltei.
Îl întreb pe pădurarul-pescar dacă are vreo autorizație luată pentru construcție, dacă are vreun document de proprietate, vreo autorizație pentru activități economice, ceva… Dă din umeri nepăsător.
– Nu am.
– Unde se duce toată apa de la dușuri și toalete? continui eu cu întrebările. Aveți fosă septică?
– Avem, sigur că da!
Nu mi-a trebuit mult să dau de „fosă”, o baltă cu lături, o adâncitură în teren, ascunsă de tufișuri și sălcii. Inevitabil, totul se infiltrează în canal și, de aici, în ghiol. Și-a luat amenzile pentru construcție ilegală, mâine facem o adresă și la Garda de Mediu, să vadă și ei „fosa”. De când este așa? De ani… Ia câte o amendă în fiecare an, viața merge mai departe, „adăpostul pescăresc” rămâne acolo.
Terenurile sunt scumpe în Deltă. Dacă ai bani să cumperi și vrei să construiești, începe nebunia cu acte, autorizații, taxe. Îți trebuie proiect, studiu de impact, branșare la canalizarea comunală. Dacă treci de astea și vrei să faci turism, începe iar dansul cu autorizații, taxe, dosare plimbate. Calea simplă este să ocupi ilegal câteva mii de metri pătrați pe domeniul public al Rezervației, să pui gard și să faci o casă.
Dărâmarea construcției, altfel „tradițional pescărească”, devine caz social, care le dă șansa detractorilor Rezervației să ceară desființarea ei pentru a nu-i mai oprima pe locuitori.
– Dacă începi să le demolezi, conform legii, ai la Tulcea toți pescarii, localnicii și primarii, cerându-ți demisia. Deci ai grijă când te apuci de asta. Eu zic să începi cu braconajul. Măcar să ai timp să faci ceva. Ceva vizibil. Un singur guvernator a demolat „adăposturi” și aproape că și-a pus sub pernă bomba cu ceas, îmi zicea un amic din Tulcea la o cafea, pe esplanada portului, nu la multe săptămâni după numirea mea ca guvernator.
Câteva luni mai târziu aflam câtă dreptate avea amicul, când echipa mobilă a amendat un individ care își construia ilegal, cu cărămidă și termopane, o casă pe grind. A doua zi, presa locală online scria deja că nenorocitul de guvernator venit de la București, în loc să le construiască adăposturi pescarilor, le demolează pe cele făcute. După două zile m-a sunat un primar să mă întrebe dacă e adevărat că vreau să mă iau de adăposturi, iar după trei zile cineva îmi zicea că a aflat că circulă prin Deltă o hârtie cu semnături ale pescarilor cu adăposturi, care cer desființarea Rezervației. Trebuia schimbată abordarea pentru a termină cu cele aproape 300 de „adăposturi” răsărite de-a lungul timpului în Deltă. Atacul frontal e clar că eșuează. O soluție ar fi construirea adăposturilor pescărești cu bani europeni în locurile aprobate de Rezervație. Dar sunt două mari probleme: prima este că ar trebui să vină la comun 6-8 pescari, însă ei nu vor decât adăposturi individuale; a doua este că asociațiile pescărești nu vor să își asume administrarea adăposturilor, cu cheltuielile care decurg din aceasta. Deci drum închis.
– Ca să ai timp să faci ceva, trebuie să prioritizezi. Nu începi cu chestiile tabu, pentru că este ca și cum ai da cu bățul în cuibul de viespi din prima, îmi mai zicea amicul.
Încă de la primul pas făcut în clădirea Administrației Rezervației călcasem, de fapt, pe cuibul de viespi. Peste 100.000 de oi și 17.000 de vaci colcăie prin Deltă. Mulți bani europeni pentru crescătorii de animale, despre ce patrimoniu universal UNESCO vorbim noi aici? „Mai ușor, domnu’ guvernator, cu ecologia, că banii din subvenții la animale sunt pe locul doi, după pescuit.” Fără abator la Tulcea, cu epidemie de leucoză și carantină, creșterea vacilor nu produce nimic. Nici măcar câțiva litri de lapte. Cine a văzut vacă băltăreață cu ugerul plin? În plus, toate vacile sunt ca și sălbatice, fără grajd, fără furaje, cu costuri aproape zero pentru „crescător”, însă mari pentru ecosistemele de aici. Peștele nu contează decât în tone pescuite, toată lumea vrea turism, bărci rapide. Sute de clădiri ilegale, care pe alocuri formează mici așezări. Biodiversitatea a ajuns doar o marotă, ca și fariseismul activităților durabile. Delta este astăzi fermă zootehnică, piscicolă, brazdă agricolă, parc de distracții, exploatare forestieră. În orice parte vrei să o apuci, dai peste subiecte tabu. „Ce este mai important, omul sau pelicanul?” Cu ce să începi ca să nu fii linșat de poporul furios, popor fitilit de lichelele cu ștaif prin ședințele publice de la Consiliul Județean, la câteva luni după ce ai ajuns la Tulcea cu avântul idealistului inconștient? Cât timp te va lăsa Guvernul să-i aprinzi paie în cap de dragul biodiversității, când are nevoie ca de aer de mușchiul căpitanului de județ, dependent la rândul lui de cârca primarilor și de votul oamenilor cărora tu te zbați să le impui reguli și restricții în numele Rezervației? Biosfera suntem noi, vorba unui primar.
