Caţavencii

Aventurile baronului de Bucihausen

Cătălin Botezatu, pe care l-am ignorat cu bună ştiinţă în ultimele luni, a revenit recent în atenţia publică cu nişte mărturisiri senzaţionale benigne. Ne-a povestit, de pildă, cum suferă el de insomnie şi ia un pumn de pastile pe zi. Noi ştim că poate mai mult. Ştim exact ce. Practic, intuim. Nu e aşa greu. Totul e să înţelegi omul. Restul vine de la sine.

 ♦ Designerul îşi va aminti cu plăcere de aventurile lui în America de Sud de acum cîţiva ani. Cînd s-a întîlnit cu un trib de băştinaşi, s-a îndrăgostit de fiica şefului de trib şi i-a ajutat să se lupte cu o corporaţie ce defrişa Amazonul. Apoi, cu permisiunea lui, James Cameron a făcut filmul biografic Avatar, schimbînd numele personajelor pentru a proteja viaţa lor privată.

 ♦ Bote va declara că e un domn, aşa că nu-şi notează numărul de tipe cu care a făcut sex, mai ales că nu-i plac cifrele, ci oamenii talentaţi. Dar dacă ar fi fost să-şi noteze, ar fi un număr în vecinătatea lui 527.

 ♦ Cu lacrimi în ochi, designerul va dezvălui că a visat care este leacul pentru cancer, însă pînă cînd a găsit un pix să noteze, a uitat!

 ♦ Cătălin va preciza că Bianca Drăguşanu încă reprezintă un punct sensibil în viaţa lui. Şi dacă ea va avea vreodată copii, o să presupună automat că sînt ai lui.

 ♦ Botezatu va face extrem de rapid o listă cu zece bărbaţi frumoşi şi celebri pe care ar vrea să-i ajute din culisele emisiunii să-şi găsească jumătatea la Burlacul. Reporterii vor observa că designerul are un început de erecţie la finalul discursului, dar Bote va mărturisi că tocmai se gîndea la a doua logodnică a sa din America.

 ♦ Din seria „Aventuri presupuse cu fiul presupus“, Bote ne va povesti cum, într-o bună zi, a fost iarăşi pe la presupusul lui fiu cu o tipă, să facă sex în trei. Şi orgia a fost atît de intensă încît ei doi nici nu şi-au dat seama cînd tipa a plecat şi a venit alta!

 

 

Exit mobile version