Apar primii spioni
Michael Schmidt, boss-ul de la Automobile Bavaria, omul care te face să dai pe un BMW contravaloarea greutăţii lui în aur, a fost la început un om simplu, genul pe care serviciile secrete nu-l bagă în seamă nici dacă merge cu un girofar pe cap. Mic la stat, destul de plat, dar viclean cum n-a mai stat, el a înţeles rolul statului în îmbogăţirea rapidă. Primele lui contracte răsunătoare cu statul datează din vremea guvernării CDR, cînd serviciile secrete, de pază şi protocol au început să umble cu BMW-uri supraevaluate.
Sîntem în 1998, la ani buni distanţă de contractele cu Poliţia Română, cînd un autoturism BMW 330d, care valora 40.000 de euro, va fi vîndut statului cu 112.000 de euro, şi la ani buni de combinaţiile cu Dorin Marian, fostul coordonator al serviciilor secrete în mandatul Constantinescu. Astea vin mai încolo. Acum, în 1998, Schmidt lucra cu SIE, adică îl folosea ca agent de vînzări pe Cătălin Harnagea, directorul de atunci al spionilor. Pe lîngă parcul de maşini BMW oficiale care a crescut, din bugetul sleit al acelei perioade pîndite de incapacitate de plăţi, a mai apărut un parc auto în curtea lui Harnagea. Cătălin conducea o limuzină BMW M5, prietena lui un 540i, iar pentru escapadele în natură, cuplul cocheta cu un Land Rover, fiindcă Schmidt distribuia şi aşa ceva. E greu de spus cum figura în nomenclatorul SIE tipul de relaţie dintre director şi comerciant, dar forma de recunoştinţă exprimată de acesta din urmă sub formă de maşini nu lasă nici un loc de dubiu. Mai tîrziu, cînd Cătălin Harnagea va deveni asociat în mai multe firme cu Michael Schmidt, în vederea obţinerii unor noi contracte cu statul, cuvîntul „şpagă“ va putea fi înlocuit cu sintagma „atenţie prietenească“. Această căsătorie a lui Michael Schmidt cu serviciile secrete româneşti s-a dovedit o bună investiţie în know how, ştiut fiind că, dacă vrei să furi, e bine să înveţi de la maeştri.
