În ciuda faptului că avea o Poliție Locală, Bacăul nu se simțea în siguranță. Prea mulți, din prea multe părți, priveau cu jind la bogățiile orașului de pe Bistrița, la locul care l-a dat țării pe Sechelariu și numele lui Bacovia.
Așa se face că, în urmă cu aproape un an, primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu a decis să ia măsuri. Pînă să vină niște fonduri europene pentru ziduri de apărare ori să înzestreze armata cazarma locală, a găsit în buget niște milioane de lei pe care i-a antamat frumos în cadrul unui contract de protecție, pază și transport valori. Conform licitației, o nimica toată de nouă milioane de lei au fost puși la bătaie în urmă cu fix un an.
S-a organizat chiar și o frumoasă licitație, în buna tradiție românească, la care au participat vreo patru firme. Mă rog, în final a participat una singură, că alte trei s-au retras, doar nu era să strice frumusețe de tradiție. În final, contractul a fost cîștigat de Azia Security Systems SRL, alături de BPCT Solution SRL, pentru o valoare cu 300.000 de lei mai mică decît maximul estimat de Primărie. Prima dintre firme, Azia, este controlată de un cunoscut om de afaceri local, Ion Neculcea pe numele său, și este o obișnuită a contractelor cu bani publici. Pe lîngă Primăria lui Viziteu, Azia Security Systems mai apără și Compania de Apă Bacău, recent au luat un contract de 14 milioane, dar și alte instituții publice, precum Direcția Socială și chiar Cercul fucking Militar. Bașca, în trecut băieții au protejat și casa fostului șef al CJ Bacău, obiectiv de unde l-au ridicat procurorii DNA.
Ei bine, contractul semnat cu Primăria, ăsta de nouă milioane, este valabil timp de trei ani. Cum însă 2024 e an electoral și, implicit, an periculos, băieții de la Azia au trebuit să păzească mai intens, astfel că pînă la ora asta au încasat ceva mai bine de ,5 milioane din cele nouă. Că, vorba aia, dai un ban, dar te știi în siguranță.
