Călin Popescu Tăriceanu are probleme cu urechea. I se pare că aude invitația șoptită a liberalilor, dar nu distinge bine cuvintele. O mișcare dinspre PNL există, o forfotă difuză s-a pus în mișcare, dar Tăriceanu nu știe dacă e chiar realitatea sau o vrăjitorie. Dacă Ulise a astupat urechile tovarășilor săi cu ceară și s-a legat de catarg pentru a rezista cîntecului de sirenă, Tăriceanu, dimpotrivă, își încordează din răsputeri auzul și umblă aproape dezlegat de coaliție, doar-doar o distinge mai clar propunerea liberală. Visul lui, se știe, e unificarea liberală sub conducerea sa, dar, dacă nu se poate una ca asta, acceptă și candidatura la președinție din partea PSD-ALDE.
O umbră de neîncredere întunecă, însă, calculele lui Tăriceanu. Jocul alunecos al lui Iohannis, care tutelează autoritar și imprevizibil partidul marionetei Orban, îl sperie. Sibianul pare să fi pornit pe o pantă țîfnoasă și agresivă, care duce numaidecît la conflict și scoate din discuție calculul politic rațional, iar Tăriceanu se teme de capcanele în care îl poate atrage acest președinte amator. Pe de o parte, are sentimentul că procesul nu-i mai poate aduce nimic rău, iar pe de alta simte că sistemul îl poate potcovi oricînd cu o condamnare. Așa că Tăriceanu se frămîntă în jurul procentului ALDE, de 8-10%, și se întreabă ce să facă cu el: să i-l dea lui Dragnea în schimbul candidaturii sau să i-l predea lui Iohannis în schimbul unui vis vechi de un sfert de veac?
Pînă una-alta, preferă să stea în expectativă și să ia evenimentele pe rînd. Dacă Dragnea intră la pușcărie, atunci va merge la negocieri cu PNL ca orice politician cu simțul realității. Dacă, dimpotrivă, Dragnea rămîne în libertate și în fruntea PSD, e cazul să împace liberalismul cu pomenile social-democrate și să-și ia destinul de partener loial în serios.