Caţavencii

Balcanii noroioși

Jurnalul lui Victor Ponta (premier balcanic)

23 octombrie 2015

Nu vreau să comentez situația lui Gabi Oprea. Tot ce zic e că, de cîtă vreme merg eu într-o barcă trasă de jandarmi – și merg de ceva vreme –, nu s-a înecat nici unul.

24 octombrie 2015

Nu multă lume știe asta, dar tehnic am pierdut șefia PSD doar pe România. În Bulgaria și Serbia sînt în continuare președinte al PSD. Fraierii să moară de ciudă, nu mă pot atinge.

25 octombrie 2015

Am discutat la Sofia cu omologul meu sîrb și cu cel bulgar și am ajuns la concluzia că trebuie neapărat să ne închidem granițele în fața emigranților. Adică știm cu toții ce-am pățit la alegeri din cauza unui om ai cărui strămoși au venit din Germania și n-aș vrea ca și vecinii noștri să fie nevoiți să treacă prin același calvar.

26 octombrie 2015

Important este să fim fermi, consecvenți și să avem coloană vertebrală: dacă Germania, Austria și ceilalți închid granițele, le închidem și noi, dacă nu, nu. Altfel nu știu.

27 octombrie 2015

M-am consultat cu vicepremierul și cred că singura soluție de a apăra interesul național în această situație este să vorbim cu cei de la gaze să sape foarte multe gropi de-a lungul graniței. Să se învețe minte sirienii să mai vină la noi în țară.

Jurnalul lui Boiko Borisov (premierul Bulgariei)

22 octombrie

Ca premier al Bulgariei, cel mai mult îmi place că locuiesc și lucrez în Sofia. Să te trezești în fiecare dimineață în capitala Bulgariei și să mănânci castraveciori și dulceață de trandafiri, asta înseamnă să fii sofiot.

23 octombrie

Am auzit cu regret ce s-a întâmplat cu coloana oficială a vicepremierului român. Consider că tragedia ar fi putut fi evitată. Nu trebuia decât ca Oprea să vină cu coloana oficială într-o stațiune din Bulgaria, pentru că i s-ar fi furat toate vehiculele din parcarea hotelului.

24 octombrie

Omologul meu, Victor Ponta, a spus că vrea să închidă granițele României, pentru a stopa trecerea refugiaților. Nu cred totuși că e cazul să ia măsuri așa de drastice. E suficient să nu se apuce de construit autostrăzi. Infrastructura rutieră și feroviară din România e un zid pe care puțini îl pot trece – și numai dacă au coloană oficială cu girofar.

25 octombrie

Am ajuns la un compromis cu partea română. S-a stabilit că România nu închide oficial granițele, dar o să înceapă niște lucrări la podul de peste Dunăre și-o să treacă prin Vama Giurgiu-Ruse doar un TIR la trei zile.

Exit mobile version