Judecățile politice sunt simple și așa și trebuie să fie. Cetățenii văd comportamentele politicienilor și, în funcție de aceste comportamente, iau niște decizii. Nu stau cetățenii toată ziua să cerceteze prin conferințe de presă și să petreacă ore în șir pe Internet căutând „adevărul“ despre politică. Cetățenii nu sunt cercetători ai vieții politice.
De aceea, de cele mai multe ori, lucrurile care contează cel mai mult sunt comparațiile și dubla măsură. E cel mai amuzant, cel mai ridicol pentru un actor politic atunci când e prins spunând ceva și, mai târziu, opusul acelui lucru. Ori când face un lucru, iar peste un timp, fix opusul acelui lucru. De fiecare dată cu patos, cu implicare, cu acea doză șic de revoltă jucată.
Acesta e motivul pentru care cei mai mulți dintre cetățeni, când văd tragediile întâmplate în spitale, compară declarațiile oamenilor politici de acum cu cele făcute în cazul Colectiv, spre exemplu. E firesc să fie așa, ține de banalitatea mecanismului prin care oamenii își formează păreri.
Când, într-un caz, acuzi oameni, opozanți politici, cum s-a întâmplat la Colectiv, și spui că cea care ucide e corupția, iar în alt caz, ca la Piatra Neamț sau la „Matei Balș“, spui că de vină suntem noi, cu toții… undeva, ceva e al dracului de hidos.
Însă acesta e doar un exemplu, pe un fond prea dureros.
Piața oferă și altele, infinit mai comice.
O Ordonanță a Guvernului Cîțu i-a făcut pe prefecți demnitari. Nemaifiind funcționari publici, ei sunt numiți politic direct și, mai ales, pot avea carnet de partid.
În 2018, în Parlament, PSD urmărea ceva asemănător. Atunci, însă, liberalii și useriștii au sărit ca arși, scuzați exprimarea.
Ce spuneau, în 2018, despre posibilitatea ca prefecții să fie demnitari:
Florin Roman: „Dăm peste cap orice, ce Dumnezeu, am înnebunit? Prefectul e un slujbaș, iar vorbim de baroni?“
Victor Paul Dobre: „Am zis că facem o administrație profesionistă, politizăm în continuare, nu?“
Florina Presadă: „Ce prefect va avea curajul, dacă e numit politic, să se îndrepte împotriva propriilor primari? Va închide ochii când un primar sau un președinte de CJ nu respectă litera legii.“
Iar acești oameni există, au alte revolte azi, unele pe care vor face pipi peste alți doi ani, cel mai probabil.
31 ian. 2021
Demisiile ar trebui să aibă legatură directă cu responsabilitățile dintr-un caz sau altul. O funcție nu este veșnică. Dar sănătos este ca atunci când este o problemă, sa aflam responsabilii. În această situație încă nu am aflat cine sunt aceștia. Trebuie să avem rabdare”, a mărturisit Vlad Voiculescu sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă.
Ce spunea Vladutz, înainte, când nu era vorba despre el? Întreb pentru niște băieți, care s-au speriat de geaca roșie si au demisionat!
Dar ce ziceți de o suspendare de președinte infailibil? Că parcă e prea liniștit, de nici întrebări de la presă nu mai primește, onor Klaus, ne dă comunicate pe la Tv despre deschiderea școlii și cine știe ce alte decizii, emise de „guvernul meu”, bâlbăit la vaccinuri, la restricții, buget, autostrăzi și alte mostre de incompentență sforăitoare…
O mai tineti minte pe doamna de la PDL care a dat celebra replica: “ Ciocu’ mic ca acum noi suntem la putere”? Cam asta este situatia, din nou. Un set de cetateni politici care, ajunsi la butoane, nu-si dau seama ca habar n-au ce ar fi de facut.