Caţavencii

Banii și opera lui Puiu Popoviciu

Pe Puiu Popoviciu îl costă libertatea un milion de euro pe lună. Suma cuprinde avocații englezi care-l țin departe de gratii pe proceduri, cauțiunile și cheltuielile de judecată, brățara cu GPS, apartamentul scump din inima Londrei, caviarul, slujitorii, șampania și fetele. Așa spun sursele care beau și mănîncă pe banii lui – care, după cum susțin judecătorii de la ÎCCJ, sînt, de fapt, banii noștri. O socoteală rapidă îl duce pe Popoviciu la 12 milioane de euro pe an ca să-și rîdă de Justiție din capitala Imperiului Britanic. Zece ani înseamnă 120 de milioane, iar douăzeci de ani se rotunjesc la un sfert de miliard de euro. În douăzeci de ani pedepsele se prescriu, iar bătrînul infractor se poate preda Poliției Române la 77 de ani, absolvit de orice vină. Sigur, dacă între timp – Doamne ferește! – îi cedează inima sau ficatul de la Veuve Cliquot, Puiu o să cheltuiască mai puțin.

În prezent, averea lui Popoviciu se ridică, oficial, la 100 de milioane de euro, deci vreo opt ani de libertate îi are asigurați. Să înțelegem că e o avere bazată pe proprietăți și chirii, cu venituri operaționale permanente, deci cu vărsăminte anuale în paradisuri fiscale. Asta înseamnă că Popoviciu trage speranțe să moară liber, adică să acopere cei douăzeci de ani de rezidență londoneză. Prejudiciul de aproape 80 de milioane de euro rămîne să cadă în sarcina cetățenilor, fiindcă Popoviciu a lăsat în bătaia organelor de recuperare doi boi și o bicicletă.

Ginerele lui Ion Dincă Te Leagă a dat tunul din zona Băneasa cu ajutorul fățiș al primarului Băsescu, care a construit drumurile de acces și parcările de la mall pe banii Primăriei, și cu ajutorul președintelui Băsescu, care a intervenit public în favoarea inculpatului în momentul în care procurorii dădeau să-l înhațe. Ajutorul a fost, în forma lui vizibilă, apartamentul Ioanei Băsescu dobîndit din celebrele „vînzări anterioare”. Cît despre partea lui invizibilă, distribuită la sacoșă, se pare că își doarme încă somnul înălbitor, urmînd să iasă la iveală peste ani, cînd nepoțeii tiranului, sătui de țara asta coruptă, vor dori să plece la studii în străinătate.

Exit mobile version