Surprins de vestea atentatelor de la Paris fix în timp ce perpelea niște mititei și o cefuță de porc, cu niște tovarăși, în cimitirul din localitate, Marian Cuescu, un cunoscut gînditor și filosof local din comuna dîmbovițeană Lungulețu, s-a declarat complet decepționat de direcția în care rasa umană evoluează, spunînd că așa ceva nu s-a mai pomenit.
“Oamenii parcă sînt din ce în ce mai răi, mai intoleranți. Mi-am aprins ieri o țigară de la lumînări în biserică și-au sărit o sută de cocalari pe mine. I-am spart la fălci pe fraieri, că pînă la urmă bunul-simț învinge, dar așa, ca chestie…! La fel și cu religia asta. Cum să-ți bați joc de ce e sfînt, de credințele la alți oameni?! Cum să faci mișto de ciuhapi și de religia lor de maimuțe? Sau de gălbejiți și de bășinile alea cu grași în care cred?! Nu se face așa ceva, nu e frumos. Te bate Dumnezeu și te face homosexual sau, mai rău, negru homosexual!”
Întrebat dacă, în urma valului de violență care a cuprins Europa, se teme de teroriști, bărbatul a mărturisit că fizic nu se teme așa de tare, pentru că a văzut foarte multe filme cu Bruce Lee și Jackie Chan, dar psihic simte o presiune destul de mare, deoarece a auzit că unii dintre teroriști sînt femei, ceea ce dovedește încă o dată cît de disperați sînt, dacă își scot femeile din bucătărie pentru asta.
