Caţavencii

Barna se uită într-o direcție greșită

Atunci cînd s-a îngroșat treaba în povestea fondurilor europene prost gestionate (un soi de eufemism pentru fraudate), Dan Barna a început să pună la patefon placa zgîriată a comenzii politice, acuzîndu-i ba pe cei de la DLAF ba pe cei de la Rise Project că ar răspunde la ordinele PSD. Cum ar veni, două instituții (una a statului, alta de presă) care au dat în PSD pînă la epuizare, mai ales în epoca Dragnea, s-ar fi sucit acum tocmai ca să-i facă un serviciu PSD-ului din epoca Dăncilă și să o bage pe doamnă în turul doi, în locul antreprenorului de succes.

Probabil că atunci cînd a deschis Dan Barna televizorul, doar atît a înțeles din viață: lucrurile se împart între PSD și non-PSD. Or, viața este mai complexă. Pe lîngă aceste tradiționale tabere, mai există multe altele, mai mult sau mai puțin vizibile.

Atunci cînd, în cele din urmă, s-a realizat alianța istorică dintre USR și +PLUS, mai multe cucuvele bezmetice au dansat de fericire pe ramurile copacilor din curtea Cotrocenilor: „În sfîrșit, șefu’ a reușit să unească serviciile rivale!“. Cînd a apărut ancheta de pe Rise, Dan Barna nu la Viorica Dăncilă sau la Toni Greblă trebuia să se uite, ci la cucuvelele alea, care aveau, în momentul respectiv, o față extrem de pleoștită. Căci uniunea dintre Servicii tocmai se destrăma sub ochii lor.

Căci dacă-i cineva căruia îi convine de minune ca Barna să nu intre în turul doi, să piardă șefia partidului și să arunce USR în haos, acela este colegul de drum și de aparentă suferință, Dacian Cioloș. Care atît așteaptă pentru a se prezenta în fața răsculaților din USR, pe post de salvator, rostind miraculoasa vrajă a salvării: „Iar acum, dragii noștri, vom fuziona!“.

Exit mobile version