Traian Băsescu, fostul comandant suprem al armatei, a declarat duminică, 9 noiembrie 2025, la TVR Info: „Americanii trebuie să aibă în vedere că, atunci când le-a fost greu, așa cum am putut noi, ne-am dus după ei și în Afganistan, și în Irak. Iar în Irak a fost aproape dramatic, că ne-am dus, pentru că, cel puțin noi știam că nu-i adevărat că ar fi arme chimice depozitate de Saddam Hussein și nici arme nucleare, dar, mă rog, am fost buni parteneri”.
Băsescu, deși acum se laudă că la nivel înalt se știa adevărul despre arsenalul militar irakian inventat de americani, recunoaște că s-a mințit atunci când s-au trimis la moarte trupe românești. Din prietenie și camaraderie, așa, să fim și noi cu băieții, nu că ar fi stat pe umerii noștri securitatea internațională. Din 2003 până în 2009, am rotit în Irak în jur de opt mii de oșteni. Din păcate pentru țară, cinci dintre ei au murit și doisprezece au fost răniți grav. Dar prețul acestor vieți pierdute și schilodite a fost plătit cu generoase avansări în grad pentru înalta ofițerime română. Unii au fost făcuți eroi cu ajutorul propagandei, cum ar fi generalul Nicolae Ciucă. Costurile în bani n-au fost nici ele mici. S-a spus că au reprezentat o investiție strategică. Se estimează că pentru misiunea din Irak statul român a cheltuit undeva între 220 și 270 de milioane de dolari: transportul trupelor și al echipamentului, indemnizațiile militarilor, muniție, armament, combustibil, reparații, logistică, cazare, infrastructură, sprijin medical și repatriere. Cât s-a furat de-acolo e mai greu de estimat. Șansele să nu se fi băgat mâna în caraiman sunt la fel de mici ca România să iasă campioană mondială la fotbal.
Reamintim celor mai tineri că în acei ani armata noastră arăta jalnic. Chiar dacă nu strălucește de cinste și profesionalism nici astăzi, atunci abia intra în NATO și moștenea un arsenal de apucături cumplite. Copilărind în apropierea a două unități militare și având rude în armată, multă vreme am crezut că ăla era locul unde oamenii se duceau dimineața treji și, pentru că alea erau ordinele, se întorceau la sfîrșitul programului beți. Că asta trebuiau să facă, să-și jertfească ficatul din ce în ce mai greu de acoperit de haina militară. Unitatea mai era locul unde se dădea cu mătura, se reparau mașini ale civililor, de unde se fura tot ce se putea și în care se practicau jocuri de cărți, rummy și table până la ultimul om. Prin anii 2000, când începeau modernizarea și reformarea, dădeai șpagă ca să devii militar angajat pe bază de contract. Și tot șpagă dădeai să pleci și în misiuni externe, precum cele din Afganistan și Irak. Erau vremuri când iluștri patrioți precum generalul Gabriel Oprea erau miniștri ai apărării.
Având toate aceste imagini încă proaspete în minte și văzându-l pe Băsescu cum le bate obrazul americanilor că pleacă din România, deși noi i-am ajutat la greu, te crucești. Oare ce-a vrut să zică? Că nu sunt deloc recunoscători? Că poate ne supărăm și nu o să-i mai scoatem din rahat o perioadă? Păi, dacă în halul prezentat sumar mai sus Băsescu consideră că le-am fost buni parteneri, vă puteți imagina cum arătam dacă voiam să fim răi?