Caţavencii

Băsescu, cîinele de pază al economiei

Cîinele, cîteodată, își linge organul de reproducere. Totuși, cînd se întîlnește mai apoi cu un alt cîine, nu zice umflîndu-se-n blană: Frate, vin de la o muie!

Tot așa, nici președintele Băsescu nu poate să zică acum că România își permite reîntregirea salariilor bugetarilor doar pentru că le-a tăiat cu un an înainte. 

Uite cum stă treaba cu mărirea salariilor după președinte: într-adevăr, zice el, creștere economică nu prea e, investițiile nu se mișcă (dar așa e în toată zona asta a Europei), perspectivele nu se arată că ar fi altfel în viitorul apropiat, dar, cu toate acestea, am ajuns la o ”anvelopă” salarială în cotele stabilite cu FMI.

Ciudat, într-adevăr, dar lucrurile pot fi rezumate astfel: salariile se pot mări acum doar pentru că, micșorîndu-se la un moment dat, s-au făcut rost de bani.

Și mai e ceva! Cu fața unui tătăiță care vede la fiu-său pentru prima dată un telefon mobil fără butoane, la fel și președintele nostru a vorbit despre ”medaliații cu aur” la Nobel pe Economie care au atras atenția că nu se poate avea creștere dacă mergi doar pe austeritate.

Ce păcat că Băsescu citește doar medaliați d-ăștia cu aur la Nobel! Dacă ar fi citit niște băieți din ultima bancă de prin România, ar fi aflat încă de la începutul crizei că dacă tai ai mai puțin și că, dacă nu pui nimic, nu ai cum să ai mai mult. 

Exit mobile version