Cumva e amuzant că Traian Băsescu a ajuns un chelios irelevant, o caricatură care se ia în serios undeva pe hol, în timp ce toți sunt în sufragerie. El perorează în fața vazei de sticlă. Nu știu dacă l-ați mai urmărit, dar omul chiar își dă cu părerea despre toate. Fără urmări, bineînțeles, vomită pe Facebook, îl porcăiesc oamenii la comentarii, îi mai trece vremea. De la un timp a apăsat pe accelerație puțin, doar-doar o prinde un loc de europarlamentar.
Într-un anume fel, omul e același, adică poate să spună orice, oricum, oricând, cu acea convingere că aceea a fost poziția lui de când s-a născut. În ultima săptămână, minciunile au fost la nivel de Champions League. Le-a vorbit studenților de la Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești. Le-a recomandat să nu plece din țară, să rămână aici, chiar dacă pe salarii mici la început. În timp, zice Băse, salariile cresc, ajungi șef de serviciu, director, dar trebuie puțină răbdare. Și se dă exemplu pe el – cum a crescut în minister după ’90. ”Șef de serviciu”, ”director”, exact niște lucruri care le spun multe studenților din ziua de azi. Oricum, dincolo de asta, apelul de-a rămâne tinerii în țară din partea unuia care le spunea ”Plecați, mergeți afară dacă vreți bani mai mulți” e de-a dreptul halucinant. Și asta tot nu e nimic.
”Abia din 2007, când am avut bani de la Uniunea Europeană, să construim autostrăzi pe banii UE, din acel moment devine crimă întârzierea programului pe autostrăzi”, spune Băsescu, denunțând crima. Altfel, nu, el nu a zis niciodată că nu avem nevoie de autostrăzi și nici nu știe de ce guvernările Boc au stat în cur pe marginea drumului. Pe vremea lui, ne spune Băsescu, nu era încă trafic, astfel încât să se facă autostrăzi. Mâine, Băsescu are o conferință cu titlul ”Nenorociții care bat copii ar trebui să înfunde pușcăria”.
