Ani la rînd, pînă să ceară desfiinţarea televiziunii publice, Traian Băsescu a umblat cu o limbă înfiptă în cur. Era limba televiziunii publice, o limbă uriaşă, formată prin contopirea a sute de limbi mai mici, de jurnalist. Practic, dacă voia să tragă un şpriţ, preşedintele nici nu se putea aşeza ca lumea pe scaun.
Uneori, cînd stătea mai mult pe o bucă, auzea vocea tînguitoare a Ioanei Lupea şi trebuia să se mute pe buca cealaltă dacă dorea să-l audă văicărindu-se şi pe Mircea Marian. Din 2010 încoace, vocile s-au aglomerat. Cînd se trîntea pe fotoliul din studioul 1 al TVR, preşedintele nu mai putea să spună precis a cui limbă a strivit-o: a Andreei Pora, a lui Dan Turturică, a Sabinei Fati, a Rodicăi Culcer, a întregului departament de ştiri sau a lui Andi Lăzescu în persoană, cel care era în stare să-şi întrerupă activitatea de vînzare frauduloasă a meciurilor Euro, ca să-i aranjeze invitatului paharul cu apă.
Acum, Traian Băsescu zice că TVR trebuie desfiinţată. Pesemne se simte mai uşor de cîteva zile, de cînd umblă avînd înfipte în cur doar limbile televiziunii B1, ale ziarelor Evenimentul zilei, România liberă şi ale celorlalţi susţinători pe care, de azi încolo, PDL nu-i mai poate plăti de la stat.