Caţavencii

Bate vițelu’ cît e cal

► Carnea de cal românească a ajuns în supermarket-urile din Anglia, în lasagna produsă în Franța, stîrnind un imens scandal internațional. Ne pare rău, dar carnea de cal, a spus David Cameron, nu are drept la mîncă în UK.

► Românii sărbătoresc și ei Sfîntul Valentin. Traian Băsescu și Crin Antonescu s-au întîlnit la IKEA, unde ajunseseră pentru cadouri: primul voia să-i ia ceva drăguț scaunului de la Cotroceni, cel de-al doilea patului de-acasă.

► Gigi Becali a primit trei ani cu suspendare în dosarul sechestrării de persoane. A scăpat, nu-l așteaptă polițiștii la Otopeni cu Dubai.

► Străzile din București se confruntă cu hoții de semafoare, anunță Poliția Capitalei. Cu ochii pe bara de protecție a șoferului din față, care se află mereu la cîțiva centimetri de propria bară de protecție, șoferii bucureșteni spun că nu au observat nimic special.

► Giovani Becali nu-și face nici o problemă în legătură cu decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție în „Dosarul transferurilor“. „Nu-mi e teamă de închisoare. Este o instituție de reeducare“, a zis Giovani. Corect, cum naiba să-l afecteze reeducarea pe unul care n-a fost educat niciodată?

► Marian Vanghelie și Ecaterina Andronescu se bat pentru șefia PSD București. Probabil, mulți ar răspunde la întrebarea cine va fi cîștigător cu: „Garantat Vanghelie“, adică Ecaterina Andronescu.

► Taxa pentru autostrada Craiova-Pitești va fi de 5 euro.Strîngeți bani de pe-acum, căci pînă se va construi autostrada, veți mai găsi euro doar la numismați.

Publicat în Cațavencii, nr. 6(84), 2013

Exit mobile version