De unde te aștepți mai puțin, de acolo s-ar putea să vină un nesperat sprijin pentru ca țărișoara asta să rămână una cât de cât normală și să continue pe drumul democratic și european.
Inițial părea doar un Gigi being Gigi, doing Gigi stuff. L-a luat pe Georgescu la trei păzește pentru că, din toate inepțiile Mesiei de la Izvorani, ideea naționalizării unor chestii i-a activat lui Gigi busola de milionar. Cum să-mi naționalizeze el mie averea?
Mai departe de asta, însă, nu se aștepta nimeni ca tocmai Gigi să aibă niște ieșiri publice absolut corecte. Să fie tocmai Gigi cel care trage linie și spune, răspicat, Până aici! E același Gigi, needucat, bufon, circar, ipocrit, dar absolut corect și rațional în situația asta. Naționalismul e ok, extremismul nu. Valorile creștine și conservatoare sunt ok, extrema dreaptă nu.
O eventuală candidatură din partea AUR, sau chiar independentă, ar putea fi gura de oxigen de oxigen de care normalitatea are nevoie. Chiar și poziția fermă împotriva Mesiei de la Izvorani e deja un lucru bun. În plus, poziția fermă față de declarațiile bufonilor planetari, chapeau! De sus până jos, toată clasa politică de la noi părea să fie ocupată cu fluieratul a pagubă, în timp ce, la Munchen, aghiotantul gangsterului planetar ștergea pe jos cu România. E de-a dreptul reconfortat să vezi că, în timp ce patriotarzii se încolonează în jurul mesajelor și direcției trasate de bufonul Musk, în timp ce partidele clasice se fac că plouă, Gigi Becali n-are nici o problemă să le răspundă lui Musk și Vance. Și că în timp ce cultul CG delirează, Gigi Becali spune frumos că locul nostru e în Europa.
Și e Becali deputatul, nu Becali de la FCSB. E însă și Becali limita. Gigi Becali, cu ieșirile lui extravagante și controversate, cu atitudinea lui de jupân, cu apucăturile lui și comportamentul public, cu misoginismul și gândirea retrogradă, cu replicile care de multe ori te fac să ridici o sprânceană ori să râzi pe rupte, cu potențialul lui de scor politic dintr-o singură cifră, el trebuie să fie limita de tolerabilitate a unei societăți normale.
