Cinic, arivist, hahaleră, impostor, afemeiat din interes, Bel-Ami are (aproape) toate păcatele posibile, dar şi două mari calităţi – ştie să rămînă simpatic şi să fie generos sexual cu femeile.
Bel-Ami n-o fi cel mai bun roman al lui Maupassant, dar îşi merită succesul cu vîrf şi îndesat. Recunoscător personajului care l-a umplut de bani, autorul său şi-a botezat Bel-Ami iahtul cumpărat din banii cîştigaţi din scris.
Aşa, ca drum în viaţă, George Duroy – cum îl cheamă de fapt pe protagonist – are destule din Maupassant. A servit în armată, a fost funcţionar public apoi s-a apucat de gazetărie. După care încep deosebirile – dar continuă şi o parte dintre asemănări. Duroy devine protejatul unei femei, Madeleine, soţia prietenului său Forestier, cel care l-a făcut gazetar. Maupassant a fost în primii ani ai carierei lui literare protejatul lui Flaubert, care a luat locul mamei sale ca tutore spiritual al tinărului. Lui Duroy îi scrie articolele care-i aduc celebritatea Madeleine, a cărei fiică îi dă numele de Bel-Ami. Maupassant n-are griji cu scrisul, dar beneficiază de recomandările lui Flaubert în lumea literară.
În privinţa recomandărilor, Duroy îi datorează totul la început interesantei şi inteligentei Madeleine. Ea îi deschide drumul în partea de sus a societăţii. El vrea să-i ofere serviciile sale sexuale. Ea îl refuză. Doar prietenia! El găseşte o altă doamnă, mai bine situată, care-i acceptă dovezile de recunoştinţă în natură şi-l ajută să urce social şi financiar.
Succesul funcţionează ca un afrodisiac pentru Bel-Ami. Se culcă şi cu femei care-i plac şi cu femei care nu-i spun nimic, dar trag de el. Iar după moartea prietenului său Forestier, o ia de soţie pe văduva lui care nu mai are nici un motiv să-l respingă şi care dă sclipici şi profunzime articolelor lui şi după ce el ajunge celebru şef de ziar şi începe să semneze Du Roy – era cineva, ce mama dracului!
Maupassant era şi el afemeiat – s-a ales cu un sifilis de pe urma experienţelor sale sexuale din prima tinereţe. Flaubert, protectorul lui literar, a căpătat aceeaşi boală după o excursie în Orient.
La fel ca Bel-Ami, Maupassant a trăit intens şi, spre deosebire de personajul lui, era în permanenţă urmărit de inspiraţie. A scris mult în puţini ani. Proza lui scurtă e genială şi i-a învăţat pe mulţi scriitori din secolul 20 cu ce se mănîncă povestirea şi aşa-numitul roman scurt. Au deprins meserie de la el, unii recunoscînd, alţii nu, ruşi din secolul 20, englezi, americani şi, să nu uit, români. Cît despre Bel-Ami al lui, personajul a produs nenumărate false clone: seducători impostori şi cel mai adesea ticăloşi, arivişti prin protecţie de fuste, care au schimbat percepţia şi asupra lui Bel-Ami. O fi el o pramatie şi un impostor, dar îi plac sincer femeile şi ştie să fie generos chiar şi cu cele care nu-l atrag, pentru a le dărui un moment de fericire.
PS Un motiv în plus pentru care îmi place Maupassant e că nu suporta turnul Eiffel şi că pentru a nu-l vedea se ducea să mănînce în restaurantele de pe lîngă picioarele acestei imense şi obsedante girafe mutante de metal.