Unde: Cum ieşi din Pasajul Obor înspre nord, pe Ştefan cel Mare, şi treci de Lizeanu, imediat pe dreapta vezi ceva ce pare un magazin de costume de ginerică deschis non-stop, cu două proiectoare de-alea cu care îl cheamă comisarul Gordon pe Batman în faţă, îndreptate spre nori. Ăla e clubul Bellagio. Mare, dichisit, cu candelabre şi chelneri la costum, dacă aţi fost în vreun club de figuranţi, sigur ştiţi genul.
Muzică: Ca orice club de fiţe care se respectă, muzica e de obicei din genul „manele-pop“ cîntate în romgleză şi ce mai auzi pe la radiourile pe care le ascultă taximetriştii.
Cine: Aici vine partea cea mai bizară a clubului Bellagio: e plin de toţi şmecheraşii de bani gata din oraşele şi satele de pe o rază de 100 km de Bucureşti şi studenţii de bani gata veniţi în Capitală. Aparent în locuri ca Tîrgovişte, Bragadiru şi Alexandria s-a auzit că Bellagio e un club foarte fin din Bucureşti şi vin toţi aici. Cum bucureştenii au o greaţă masivă cînd aud de provinciali, evident îl ocolesc în masă. Localnicii cu figuri în sfeclă se duc în BOA, Gaia, Bamboo, Fratelli. Însă dacă un gherţoi cu bani din Giurgiu vine să se distreze în capitală, mai mult ca sigur îl găseşti în Bellagio.
Cît: Scump, evident. Sub 20 de lei nu găseşti decît berea la 0,33. Joia, seara „săracilor“, scapi mai ieftin: faci o chetă cu prietenii şi-ţi dau o sticlă de whisky + 4 energizante la 150 de lei.
WC: Mic. Şi asta e greu pentru clienţi. Mai ales că au venit cu vezica plină tocmai de la mama dracu’ ca să se distreze ca bucureştenii într-un loc unde nu vezi picior de bucureştean.