Filosoful și moralistul Andrei Pleșu anunță ritos că nu va merge la referendum, pentru că refuză să se lase manevrat de ură și orgolii personale. Drept urmare, nu găsește niciun motiv să înlocuiască un berbec cu două gâște. Viața lui Pleșu a curs pompos în spatele berbecului. Berbecul a zdrobit zidurile epocii și l-a purtat după el triumfal în enclavele etanșeizate pentru profani ale uniunii studenților comuniști, național-comunismului, ceaușimului, frontului salvării, democraților, țărăniștilor, liberalilor și popularilor.
Grație sacrificiului de sine al berbecului, care și-a spart capul spulberând ziduri și porți, Pleșu a fost rând pe rând, secretar UASCR al studenților la arte plastice, șef BOB al PCR pe Facultatea de Arte, ministrul Culturii, ministrul Afacererilor Externe, membru în Colegiul CNSAS cu rang de secretar de stat, consilier prezidențial la Departamentul Relații Internaționale al Adminisrației Prezidențiale.
Când s-a întâmplat să-l supere și acesta să-l ia în coarne și să-l azvârle afară din împărăția sa, Pleșu s-a dus de două ori cu sărumâna la berbec, smiorcăindu-se că a intrat în Partidul Comunist Român la vârsta de 19 ani, mediu în care, s-a străduit, în ciuda unei sănătăți precare, care îl obliga să stea, de câțiva ani, sub constantă supraveghere medicală, să facă totul pentru a fi la înălțimea exigențelor epocii berbecului, ale politicii sale din ultimii ani. A știut să-și plece spinarea până la pământ și să-l roage pe berbec să-l ierte pentru deviaționism: Am avut, stimate Tovarășe Berbec General, într-adevar ghinionul de a participa cu doi ani în urmă, la o conferință pe tema “meditației transcendentale”. Cât despre chestionarul pe care l-am completat, Tovarășe Berbec General, acesta nu cuprindea niciun angajament de nuanță politică sau religioasă, care să contrazică adeziunile mele reale la statutul PCR, la Constituția țării și la Doctrina Berbecului. Rănit sufletește de spulberarea, într-o clipă, a atâtor ani de eforturi entuziaste și de anularea tuturor proiectelor mele viitoare (ministru de două ori, secretar de stat, consilier prezidențial și ce-o mai urma, cât și adulator pe viață al Domniei Voastre) apelez, Tovarășe Berbec General, la dreapta dumneavoastră judecată, rugându-vă să dispuneți rediscutarea cazului meu, în datele lui obiective.
Începând de atunci, Pleșu nu s-a mai supărat niciodată pe berbec, chiar și atunci când acesta l-a băgat în mă-sa, la cinci dimineața, îmbrăcat în maieu și izmene de bumbac, cu capul scos prin ușa budoarului divinei miorițe din Pleșcoi. Pleșu a înțeles că nu mai este dorit în augustul staul al berbecului și s-a retras în carapacea lui filosofică, de sub care a îndrăznit să clănțăne o singură dată împotriva sa, insinuând că altădată berbecul avea curaj să intre într-o mulțime, ceea ce azi nu mai este cazul, din cauza impopularității sale. “Văd că domnul Pleșu a făcut o preocupare aproape zilnică legată de mine”, a tunat berbecul. “Nu aș vrea să spun public lucruri care să nu-i placă domnului Pleșu despre cum l-am văzut eu ca și consilier. Îl invit la decență. Este ultimul apel pe care îl mai fac la Andrei Pleșu”. Pleșu s-a făcut preș în fața berbecului, ca odinioară când îl ruga cu lacrimi fierbinți să-l reprimească în împărăția PCR din care fusese alungat. S-a întâmplat ca în ultimele zile, două gâște cu dinți și măsele de fier să-l amenințe pe berbec, iar acesta să cadă bolnav la pat, mistuit de spaime și năluciri. În general, gâștele au obiceiuri proaste, orice s-ar crede despre ele. Cârâie când barbarii pătrund în cetate în nopțile întunecoase, nu pentru că le-ar da afară din casă spiritul civic, ci pentru că barbarii le regulează în dosul capitoliului, după care le mănâncă ficații. Un berbec speriat încetează să mai sufere, dacă este lins sub burtă de adulatori și lăudat în gura mare pentru isprăvile sale reale sau născocite. Precaut, Pleșu și-a făcut loc la coadă, la lins berbecul sub burtă, printre liiceni și cărtărești.